Când pot fi vaccinați copiii și în ce cazuri este interzisă imunizarea


În ce condiții un copil poate fi vaccinat și când imunizarea este interzisă?
Sunt întrebări firești pe care și le adresează orice părinte care are acasă bebeluș pentru a evita reacțiile adverse și situațiile nefericite. Specialiștii susțin că atât părinții, cât și medicul care examinează copilul, trebuie să fie extrem de vigilenți înainte de administrarea vaccinurilor. E bine ca aceștia să respecte câteva reguli elementare.

Reguli înainte de vaccinarea copilului

„În dimineața vaccinării, atunci când copilul se trezește, părinții trebuie să atragă o atenție sporită la dispoziția și comportamentul lui. Să vadă dacă este somnoros, are sau nu moleșeală, apatie, emană agresivitate. Sunt semne că ceva nu este în regulă. Totodată, ar fi bine ca părinții, să evite, pe cât este posibil, transportul public, fie că merg la vaccin sau se întorc acasă după imunizare”, susține neurologul-pediatru, Diana Coropceanu.

Rolul medicilor de familie este unul foarte important în procesul de imunizare, adaugă Diana Coropceanu. Anume ei, sunt cei care decid dacă micuții au sau nu voie să fie vaccinați.

 „Copilul trebuie examinat minuțios de către medicul de familie. El este cel care dă permisiunea pentru vaccinare. Este interzis ca vaccinarea să aibă loc în altă zi decât cea în care medicul a examinat copilul. Asistenta medicală poate să-i recomande mamei ca timp de jumătate de oră după vaccinare să stea prin preajmă ca să fie monitorizat copilul după imunizare. Atunci când copilul este perfect sănătos, nu are cum să dea o reacție adversă la imunizare. Ceea ce se poate întâmpla, este să aibă durere în zona în care se inoculează vaccinul. Tot în acea zonă poate să apară roșeață sau temperatura corpului să se ridice până la 38,5 grade”, mai spune pediatrul Diana Coropceanu.

Totodată, unii copii nu pot fi vaccinați fără a avea o pregătire specială. Este vorba de micuții care au diverse tulburări neurologice, cu alergii  sau dermatite. În cazul lor se iau diverse preparate medicamentoase care previn posibile reacții adverse. Medicii susțin că nu este nevoie de o astfel de pregătire în cazul copiilor sănătoși. 

Imunizarea presupune și anumite contraindicații, iar dacă acestea nu sunt respectate, atunci consecințele pot fi din cele mai neplăcute. Spre exemplu vaccinarea unui copil cu febră,  oricât de mică ar fi ea, îi poate provoca acestuia o criză convulsivă febrilă.

Când vaccinarea este interzisă

„Contraindicații sunt în cazul în care copilul are o infecție respiratoare acută, o boală gravă, atunci când acesta are febră, când urmează un tratament și se află în fază acută. Totodată, este interzisă vaccinarea în cazul în care copilului i s-a făcut transfuzie de sânge sau intervenții chirurgicale. În unele maladii cronice, să zicem o gastrită cronică, o gastro-entero-colită cronică, displazie coxo-femurală nu sunt contraindicații. Acești copii care au maladii cronice sunt mai sensibili de a dezvolta astfel de infecții, sunt mai expuși acestor factori și din acest motiv ei au nevoie de vaccinare”, mai spune Coropceanu.

Specialiștii susțin că, cel mai bine ar fi ca micuții să fie imunizați conform calendarului de vaccinări. Dacă imunizarea întârzie, din diverse motive, atunci copilul este vaccinat după o schemă individuală. Medicii susțin că efectul vaccinului este același indiferent de vârsta copilului. Totodată, doctorii asigură părinții că micuții imunizați cu întârziere nu sunt mai expuși riscului de a face reacții adverse.

Importanța vaccinării în primul an de viață

În Moldova sunt 12 infecții împotriva cărora imunizarea este obligatorie. Acestea sunt administrate împotriva Hepatitei virale B (HepB), Tuberculozei (BCG), Poliomielitei (bVPO/VPI), a infecției cu Rotavirus (RV), infecției Hib (Hib), celei cu Pneumococi (PC), Difteriei-tetanosului pertusei (DTP), Rujeolei-Oreionului- Rubeolei (ROR). Primele vaccinuri administrate copiilor sunt cele contra Hepatitei virale B și a Tuberculuzei. Aceste două se fac nou născuților direct în maternitate. Cele mai multe vaccinuri obligatorii sunt indicate în primul an de viață al micuților.

Pediatrii susțin că anume în primul an de viață micuții sunt mult mai vulnerabili și expuși la diverse boli și infecții, iar imunizările le vin în ajutor pentru a-și forma imunitatea.

„Vaccinurile sunt importante ca să ajutăm copilul în primul an de viață să nu dezvolte aceste infecţii, atunci când imunitatea lui nu este încă dezvoltată. De exemplu infecția rotavirală: problema nu este însuși virusul, dar complicațiile pe care le poate dezvolta - deshidratarea copilului. Doar în primul an riscul de deshidratare este mare. După un an deja copilul este mai independent, poate bea singur și deshidratarea nu se dezvoltă chiar dacă face infecția”, explică pediatrul Oxana Turcu.

Doctorii susțin că unele vaccinuri, precum cel împotriva Rotavirusului, a Pneumococului și a Haemophilus Influenzae tip B (Hib) sunt administrate doar în primul an de viață, iar copiii care, din anumite motive, au omis imunizarea, nu mai sunt vaccinați ulterior.

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
radioconstanta.ro
La Inceput