Fricile autoizolării. Care sunt și cum să le facem față. Explică psihologul Vera Budan

Ordonanța autorităților de a ne autoizola la domiciliu ne-a surprins pe toți, dându-ne peste cap toate planurile atât de scurtă, cât și de lungă durată. Oamenii s-au pomenit obligați să stea săptămâni întregi între pereții casei, lucru care nu au mai obișnuit să-l facă până acum, decât pe perioade foarte scurte. Distanța socială și izolarea, de altfel, întinde nervii tuturor, și a adulților și a copiilor. Ea ne afectează nu doar fizic, dar psihologic, motiv din care am considerat necesar să întrebăm psihologii – ce e de făcut? Cum să-i facem față, mai ales că starea de carantină nu prea are semne să se încheie în curând. Am întrebat-o, deci, despre provocările autoizolării la domiciliu și măsurile pe care le-am putea lua pentru a ieși teferi din ea pe Vera Budan, psiholog clinician, psihoterapeut, specialist în NLP și comunicarea hipnotică.

Dna Budan, cum a influențat această autoizolare bruscă starea noastră de spirit, la modul general? 

Autoizolarea nu înseamnă doar statul în casă. Această schimbare este urmată de multe alte elemente, precum avalanșa de știri, printre care și multe false, postările din rețelele de socializare și indicațiile autorităților privind măsurile ce trebuie întreprinse. Autoizolarea este doar unul dintre elementele tabloului întreg al epidemiei, iar psihicul uman a reacționat printr-o schimbare totală a percepției lucrurilor și a lumii în general. Psihicul uman este creat în asemenea fel, încât atunci când este perceput un potențial pericol pentru viață, reacționează într-un mod total diferit.

Astfel, percepția generală a lucrurilor se îngustează în totalitate, iar noi ne concentrăm asupra pericolelor pentru viață și nu mai vedem alte detalii. Apare instinctul de supraviețuire, iar noi suntem programați să supraviețuim, astfel, atunci când se întâmplă ceva, acționăm pentru a realiza ceea ce și-a programat psihicul.

Instinctul de supraviețuire este însoțit și de un șir de frici. Care sunt cele mai pronunțate frici pe care le simțim acum?

Cu siguranță cea mai mare frică este legată de boală. Ne temem să nu ne îmbolnăvim noi și cei apropiați. Ne temem de singurătate și ne temem de moarte. De singurătate se tem inclusiv cei izolați undeva în altă țară și unde un eventual ajutor ar ajunge mai greu. Ne temem că nu vom avea bani cu ce să ne întreținem, că putem pierde locul de muncă și din acest motiv viața noastră ar putea să nu mai fie la fel ca înainte.  Deci, ne temem pentru noi, pentru cei dragi și cea mai importantă întrebare care ne-o dăm acum este dacă vom supraviețui acestei situații.

Putem scăpa cumva de ele?

Nu cred că trebuie să scăpăm de ele în totalitate. În primul rând, este foarte important să conștientizăm ce se întâmplă, care dintre frici este cea mai mare, pentru cine simțim această frică – pentru noi sau cei apropiați. Cel mai des acum ne îngrijorăm pentru cei apropiați. Dar asta nu însemnă că nu ne putem relaxa. Dacă tot navigăm mai mult pe net acum, există o mulțime de resurse gratuite pentru relaxare și conștientizare a fricilor și sunt explicate modalități de depășire a lor.

În această perioadă, odată cu instinctul de supraviețuire, se activează partea limbică a creierului, care nu ne lasă să fim calmi. În momentul în care încercăm să conștientizăm situația în care suntem, facem exerciții de respirație, ne urmărim gândurile nu facem altceva decât să activăm partea evoluată a creierului sau cortexul prefrontal, care ne ajută să acționăm mai rațional și mai eficient.

Trebuie să apelăm la un psiholog în această perioadă?

În general, ar fi util, pentru că acesta, cel puțin, ne poate auzi și asculta și ne poate ghida cum să facem față fricilor. Este foarte important să fim ascultați pentru a ne ușura și pentru a ieși din stările anxioase „fără pierderi”.

Sunt recomandate consultațiile în regim online?

Altfel nici nu se fac acum. Există chiar și platforme, care oferă consultații gratuite și psihologi care fac voluntariat în acest sens. Problema celor care mergeau la ședințele psihologului până acum este că în această perioadă le este mai dificil să găsească un loc pentru refugiu și intimitate pentru a vorbi cu psihologul, lucru care naște anumite tensiuni. Am observat o acutizarea a stării persoanelor care parcurgeau deja o consiliere și aveau alte probleme. Acum se confruntă cu tulburărilor alimentare, care deși nu erau direct legate de autoizolarea la domiciliu, și-au făcut apariția cu o nouă forță.

Este o perioadă dificilă și pentru relațiile de cuplu. Prin ce dificultăți trec acum?

Problemele în relația de cuplu țin de cele care au existat și până la autoizolare. Pur și simplu acum s-au agravat. Oamenii au viziuni diferite asupra regimului de autoizolare. De exemplu, unele mame își fac griji pentru copii și nu le permit să iasă afară. Tații, dimpotrivă, cred că e exagerat să stai în casă și nu țin cont de îngrijorările și sensibilitățile mamelor. Iată că aici apar și tensiunile.

Atunci când cineva din cuplu este foarte îngrijorat, atent, chiar pedant față de situația actuală, iar celălalt dacă nu respectă nicio regulă și nu este de acord cu măsurile luate, apar neînțelegerile. Din păcate, aceste lucruri se întâmplă în cuplurile care nu sunt bine formate.

Considerați că relațiile de cuplu se vor restabili odată cu trecerea perioadei de autoizolare sau totuși această perioadă își va lăsa amprenta sa?

Sigur își vor lăsa amprenta. În astfel de situații oamenii se pot apropia sau dimpotrivă se pot distanța și mai mult și chiar se pot gândi dacă merită să mai fie împreună.

Ce categorie de vârstă este cea mai afectată în această perioadă?

Depinde foarte mult de viața pe care au avut-o acești oameni până la autoizolarea la domiciliu și ce lucruri s-au schimbat. De exemplu, adulții pot fi indirect afectați de pierderea serviciului, afacerilor, a activităților care s-au întrerupt și sunt foarte îngrijorați cum vor supraviețui financiar.

Bătrânii însă, dacă sunt izolați, pot să se simtă singuri și abandonați, mai ales că în cazul lor sunt foarte activate fricile ce țin de boală și deces.

Copiii sunt afectați pentru că nu au voie să iasă afară și pot să apară conflicte cu părinții. Ei au, de asemenea, multă energie cu care nu prea au ce face, fiind încurajați de context să stea mai mult în fața calculatorului. Adică, toată lumea este afectată, doar că în mod diferit.

Este vreo diferență între izolare și singurătate? Sau e același lucru?

Nu este același lucru. În primul rând, există două tipuri de singurătate – obișnuită și existențială. Cea obișnuită se traduce astfel – sunt singur acasă în toată această perioadă, dar nu sunt singur pe lume, pe când în cea existențială lucrurile sunt diametral opuse. Izolarea este o acțiune conștientă, realizată pentru o anumită perioadă, iar eu pot să mă simt sau nu singur atunci când sunt izolat.

Vreau să revenim puțin la mame, la femeile însărcinate și la relația lor cu copiii. Cum au influențat toate fricile pe care le-ați numit mai sus, suportate de mamă, starea copiilor în viziunea Dvs.?

Cu siguranță, lucrurile se schimbă pentru o mămică însărcinată sau imediat ce aceasta a născut. De exemplu, atunci când apar simptome la copil sau la o femeie însărcinată, necunoscute pentru ea, se acutizează foarte mult fricile cu privire la sănătatea copilului. Astfel, există pe de o parte dorința de a ne adresa la medic, pe de altă parte sunt frici legate de siguranța pe care o vom avea dacă ne internăm într-o instituție medicală. Apar semne de întrebare – voi primi o consultație suficient de bună, dacă apelez la medic în mod telefonic sau dacă sunt în siguranță, atunci când merg la un consult medical.

Este foarte important pentru mămicile însărcinate sau care deja au copii mici să aibă cât mai mult suport emoțional din partea membrilor familiei, să fie înțelese, ascultate și asigurate că le este cineva emoțional alături. Este foarte dăunător pentru psihic, dacă nu există alături cineva de încredere.

Cum ne putem sprijini emoțional părinții sau membrii de familie mai în vârstă în contextul în care nu prea îi putem vizita?

Să îi sunăm mai des, pur și simplu, să îi întrebăm direct de ce au nevoie și să îi încurajăm să ne-o spună, încercând să facem ceva în acest sens. Este foarte important să îi ascultăm, pentru că ei au anumite frici și să fim în rolul de filtru între ei și ceea ce văd la televizor, pentru ca să nu exagereze și să nu perceapă lucrurile distorsionat.

Ne ajută ocupațiile pe care le putem realiza la domiciliu să reducem din sentimentul de singurătate?

Ocupațiile nu sunt mereu de ajutor, însă dacă există o stare internă de singurătate, nimic nu va putea umple acest gol. Este mai degrabă un prilej de a vedea ce se întâmplă în interiorul nostru și ce se ascundea acolo, iar noi nu puteam desluși din cauza activităților cotidiene. Este dificil să ne întâlnim față în față cu toate fricile noastre, dar este în același timp o perioadă bună pentru a le accepta și pentru a înțelege ce putem face cu ele.

Este momentul să găsim exerciții de gestionare și cunoaștere a emoțiilor, grupuri de suport în cadrul cărora vom putea spune ceea ce simțim și vom fi înțeleși, pentru că cei din jur vor fi în aproximativ aceeași situație.

Riscăm în această perioadă să intrăm în stări depresive, maniacale sau anxioase?

Pentru o persoană predispusă la anxietate, depresie sau ambele, există riscul ca alunecarea să fie cu mult mai greu de controlat. În acest caz se recomandă să ne adresăm la un psiholog, să conștientizăm ceea ce ni se întâmplă, să căutăm suport și să fim sinceri cu noi înșine și cu cei din jur. E cazul să facem și unele lucruri care ne ușurează stările, făcând un efort de a găsi soluții și de a ne restabili.

Există tot mai multe voci care spun că după această carantină organizată și impusă, nimic nu va mai fi la fel. Dvs. ce părere aveți?

Nu va mai fi la fel, însă cred că ne vom adapta rapid. Posibil ne vom schimba viziunea asupra vieții și ne vom schimba valorile – adică ceea ce am considerat important până acum, va putea trece pe planul doi sau chiar la coadă.

Deci, putem privi autoizolarea ca pe un lucru pozitiv?

În general, da. Chiar dacă vor exista persoane cu pierderi serioase – precum serviciul, boala celor apropiați sau chiar decesul. Ne vom dezvolta anumite abilități și strategii pentru a face față crizelor și ne vom mobiliza. Pe termen lung, pentru psihicul nostru este un lucru bun.

Va fi revenirea la viața obișnuită la fel de dificilă ca și ordonanța de autoizolare?

În general va fi diferită, dar și dificilă, pentru că vor există încă un șir de frici normale până nu vom fi siguri că pericolul a trecut. Chiar dacă ne vom comporta la fel, vor exista un șir de stimuli exteriori care ne vor provoca frici legate de această perioadă.

Cum să revenim eficient la viața de până acum?

Vor reveni eficient, fără consecințe, persoanele care au fost într-un echilibru major înainte de autoizolare, au reușit rapid să iasă din stări de anxietate, care nu au durat prea mult și nu au schimbat conexiunile fiziologice din creier. Le va fi dificil persoanelor care au fost dezechilibrați emoțional, ușor de scos din echilibru sau se bazau pe stimuli externi pentru a-și menține o stare bună.

Este vorba de inteligența emoțională, abilități de recunoaștere și gestionare a emoțiilor, care nu se dezvoltă peste noapte și au nevoie de minim 3-6 luni pentru a se contura. Astfel, e foarte complicat de dat rețete și e necesar mult lucru în acest aspect.

Ce sfat ne-ați da pentru a trece mai ușor de perioada autoizolării?

O să revin la un concept – al optimismului. El este bazat pe trei componente – în primul rând să ne întrebăm dacă ceea ce se întâmplă acum va dura la nesfîrsit sau se va finaliza cândva. Dacă înțelegem că toate se vor finaliza, acesta este primul pas spre optmism. Al doilea pas ar fi să ne dăm seama care arii ale vieții noastre sunt afectate (cea materială, financiară, profesională sau personală) și care dintre acestea – în mod pozitiv, contribuie cel mai mult la starea noastră. Ar fi bine să înțelegem că nu toate ariile vieții sunt afectate. Pasul trei, cel final este să ne dăm seama că noi controlăm o bună parte din viața noastră – starea în care ne aflăm, acțiunile, descoperirile și sursele pe care le accesăm, cu cine discutăm, cu cine nu. Astfel, devenim și mai optimiști. Astfel, vă doresc să fiți pur și simplu optimiști.

Dna Budan, vă mulțumim mult pentru acest interviu!

 

La Inceput