Când se recomandă să-i dăm apă bebelușului

Bebelușilor, ca tuturor oamenilor, le este sete. Înainte să-i oferiți însă sticla cu apă, v-ați întrebat dacă are nevoie de ea? Știați că un copil sub vârsta de 6 luni nu are nevoie de apă? Mai ales dacă este alăptat. De fapt, responsabilii de sănătate din întreaga lume se pronunță împotriva consumului de apă de către bebeluși, deoarece există riscul ca ei să facă diaree și malnutriție. Există și riscul de intoxicație cu apă. Laptele matern compensează această lipsă, oferindu-i în același timp toate substanțele nutritive necesare pentru organism.

Deci, când este sigur să începeți să-i dați copilului apă? Și când trebuie să evitați acest lucru?

Laptele matern are un conținut foarte ridicat de apă, mai ales când începeți să-l hrăniți. Proporția e de aproximativ 80% apă și 20% - lapte.  Acesta este motivul pentru care laptele matern este foarte bun pentru a potoli setea copilului în timp ce este hrănit la piept. Mai mult, laptele matern conține anticorpi care protejează copilul de infecții, în timp ce propriul sistem imunitar se dezvoltă.

Așa cum explică Serviciul Național de Sănătate al Regatului Unit, laptele matern îi oferă copilului echilibrul perfect de nutrienți. Atunci când acesta lipsește, poate fi înlocuit cu laptele formulă, care reproduce laptele matern. Totuși, alăptarea rămâne cea mai bună opțiune.

Apa, din păcate, nu conține niciuna dintre proteinele, carbohidrații, vitaminele, enzimele sau anticorpii laptelui matern, nici nutriția formulei. Ea pur și simplu are scopul să potolească setea copilului.

Așteptați până la 6 luni pentru a-i da apă bebelușului

Copiii care nu sunt alăptați nu au nevoie de apă până în momentul în care încep să consume alimente solide. Și, deoarece specialiștii recomandă introducerea acestor produse la aproximativ 6 luni, rezultă că apa poate fi administrată începând cu această perioadă.

Ce se întâmplă dacă este cald afară?

Organizația Mondială a Sănătății se declară împotriva consumului de apă de către bebelușii mai mici de 6 luni chiar și în zilele foarte călduroase. Asta, pentru a preveni infecțiile și malnutriția.

Unii pediatri nu sunt însă de-acord cu această poziție. Aceștia afirmă că bebelușii hrăniți cu lapte matern nu au nevoie de apă. În schimb, celor hrăniți cu lapte formulă li se poate oferi o anumită cantitate între mese. Medicii consideră că acești bebeluși au nevoie de apă, întrucât ei pierd o pierd odată cu transpirația, iar alta în loc nu primesc.

Eventuale riscuri pentru nou-născuții care beau apă

Diaree: Un motiv în plus pentru a nu-i da apă copilului este că astfel reduci riscul unei infecții. Dacă apa sau recipientul în care aceasta este turnată este ușor contaminat, bebelușul poate dezvolta diaree.

Malnutriție: Chiar dacă sunteți siguri că apa este absolut curată, există riscul ca micuțul dumneavoastră să devină malnutrit. De ce? Deoarece apa le umple stomacul și îi poate face ca ei să vrea să mănânce mai puțin. Unii copii pot chiar să renunțe la alăptare mai devreme decât ar trebui.

Intoxicația cu apă: Un alt pericol poate fi intoxicația cu apă, care poate duce și la convulsii. Medicii de la Centrul pentru copii Johns Hopkins spun că chiar și cel mai mic copil are un reflex de sete și va vrea să bea apă.

Din păcate, rinichii nou-născuților nu sunt încă suficient de puternici pentru a face față aportului excesiv de apă. Rezultatul? Sodiul este eliminat împreună cu excesul de apă prin urină, ducând la simptomele menționate anterior.

Reducerea furnizării de lapte matern: Aceasta este o altă problemă, dacă bebelușilor li se oferă apă. Alimentarea cu lapte se poate reduce, deoarece organismul produce mai puțin lapte, pe măsură ce bebelușul consumă mai puțin. Acest lucru crește riscul de malnutriție.

Pregătirea apei pentru copilul de 6 luni și mai mare

Pentru a face formula pentru sugari sub 6 luni, folosiți întotdeauna apă de la robinet care este proaspăt fiartă și apoi răcită. Același lucru este valabil dacă decideți să-i dați copilului apă, atunci când este cald afară.

Dacă bebelușul are peste 6 luni, apa nu trebuie fiartă, dacă sunteți sigur că aceasta nu este contaminată în niciun fel.

Evitați apa îmbuteliată sau verificați etichetele. Nu-i oferiți sugarului apă îmbuteliată din magazin. Această apă conține, de obicei, minerale cum ar fi sodiu și sulfat în cantități mai mari decât un copil ar trebui să primească. Dacă nu aveți posibilitatea de a alege, citiți eticheta și asigurați-vă că nivelul de sodiu/ Na este mai mic de 200 mg per litru, iar sulfatul/SO/SO4 este sub 250 mg per litru.

Ce alte fluide putem folosi pentru a hrăni un copil mai mare de 6 luni

Academia Americană de Pediatrie (AAP) recomandă ca bebelușii să fie exclusiv alăptați în primele 6 luni de viață. După aceasta, pot fi introduse alimente, cum ar fi piureuri sau sucuri și alte fluide, urmate de unele substanțe solide, dar laptele matern trebuie să rămână în meniu până la vârsta de cel puțin 12 luni.

Amintiți-vă că alte tipuri de lapte, precum de vacă, trebuie cu orice preț evitat până când copilul are cel puțin un an. Începeți cu lapte integral gras. După vârsta de 2 ani, ați putea să încercați laptele semi-degresat, dacă micuțul se dezvoltă armonios. Laptele degresat este bine să fie exclus până la vârsta de 5 ani, deoarece organismele tinere au nevoie de grăsime suplimentară. Sucurile de fructe și piureurile ar trebui, în mod ideal, să se acorde numai după ce copilul împlinește un anișor.

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
www.kidizi.ro
La Inceput