Este bine cunoscută situația în care dorința și necesitatea avansării în carieră și în dezvoltarea personală este blocată de un șir de scuze – familie, grijile casnice sau frica de a face primul pas și de a nu reuși. Psihologul Marcia Reynolds, autoarea cărților despre leadership „The discomfort zone” (zona de disconfort) și „Wander Woman” (femeia rătăcitoare) a explicat pentru revista online Psychology Today în ce măsură dedicația proprie ne poate împiedica să ne dezvoltăm și când aceasta devine o scuză proastă care ne blochează definitiv.
Aceeași problemă
Reynolds a concluzionat, în urma multiplelor traininguri și sesiuni de ghidare în întreaga lume, că majoritatea persoanelor nu își urmează visul din cauza scuzelor menționate anterior, iar eșecul lor este mereu vina altcuiva. Mai mult decât atât, acestea își doresc cu înverșunare să fie ajutate pentru a depăși anume această situație.
Marea întrebare se rezumă mereu la: „Cine ia decizia pentru tine? părinții, societatea, cei care te critică sau impresia de sclavie din capul tău? Poate este vorba despre dedicarea față de ceea ce faci, o scuză bună care te ține în siguranță?”
Psihologul menționează că a auzit mulți oameni zicând: „Nu voi renunța la serviciu, deoarece acest fapt va întrista mult echipa din care fac parte” sau „Nu voi pleca cu familia în alt oraș pentru un post de muncă foarte bun, deoarece această schimbare îi va deranja mult pe apropiații mei”.
Deseori, aceste persoane refuză să discute deschis propriile dorințe cu membrii familiei sau cu cei apropiați, deoarece, în opinia lor, asemenea discuții i-ar putea deranja pe cei dragi, chiar dacă acest fapt îi distruge în primul rând pe ei.
Experiența altor oameni
În cartea „The practice of presence” (Practica prezenței), autoarea Patty de Llosa a mărturisit: „Într-un final, dedicația mea pentru a „menține familia împreună” a dus la apariția bolii, depresiei și a suferinței până am avut curajul să mă despart de soțul meu și să încep o nouă viață”.
Ulterior, aceasta a descris tot ce a învățat de la psihologul James Hillman despre „mitul familiei”. Acesta se rezumă la faptul că menținerea familiei împreună nu este mereu cea mai bună opțiune și poate fi nocivă pentru sănătatea psihică a copiilor.
Anume această scuză ajută persoana prinsă în această capcană să nu vorbească deschis despre problema cu care se confruntă. Deși nu este discutată, situația generează un resentiment care înrăutățește relația, iar familia oricum nu poate fi ținută împreună.
Oamenii se schimbă. La fel și visurile sau lucrurile prioritare în viață. Nu este vina ta că munca sau relația nu te satisfac, însă dacă alegi să nu vorbești despre nevoile tale, acestea nu vor dispare nicăieri.
Patty de Llosa relatează: „Mama mea era mereu furioasă. Am înțeles-o abia atunci când am ajuns la terapia psihologică, încercând să fac față propriilor dificultăți în relație și mi-am dat seama că furia ei a generat teama mea de intimitate. Renunțase la visele ei din copilărie în favoarea fratelui său, deoarece el avea nevoie de carieră, iar ea trebuia să își găsească un bărbat cu care să își lege destinul. Apoi s-a căsătorit și a avut mereu familia în propria grijă. Resentimentl ei a rămas puternic și fierbinte până când boala Alzheimer a devastat-o. Mă întreb acum dacă i-a zis cândva tatălui meu de ce a avut nevoie sau pur și simplu a jucat rolul de o bună soție”.
Experiența autoarei a îndemnat-o să se întrebe: „Este mai bine să ai o mamă nervoasă într-o unitate familială sau una care nu este mereu alături, dar își urmează cu statornicie visurile? Mi-aș fi dorit ca mama mea să-l fi modelat pe cel din urmă. Întotdeauna vor exista argumente în legătură cu ceea ce trebuie de făcut, însă cred că este mai bine să îți creezi un mediu de speranță și fericire, decât unul de mânie și de resentimente.”
Nu pledez pentru renunțarea la tot, într-o clipă. Este bine să îți creezi un plan de acțiune, o viziune pe care să o urmezi pentru a ajunge în punctul dorit. Cu toate acestea, planul ar trebui să fie creat cât de curând posibil, chiar dacă primii pași sunt mici. S-ar putea să ai nevoie să vorbești cu cineva, să citești o carte sau să te înscrii la un curs de pornire a propriei afaceri. Fă ceva pentru schimbările din viața ta. Acest lucru te va izbăvi de resentimente și de sufocări.
Chiar dacă începi să faci primii pași, iar drumul ți se pare prea complicat, e bine să știi că indiferent ce vei face – vei sări sau vei cădea, vei ateriza pe picioare.
Câteva întrebări
Înainte să faci schimbarea în viața ta, este bine să îți adresezi câteva întrebări:
- Care este mitul care te împiedică să faci schimbarea? Ce scuză urmezi atunci când realizezi că nu te dezvolți?
- Chiar dacă nu știi ce îți dorești, ce pași ai întreprinde pentru a simți că te miști înainte?
- Cui îi poți povesti despre visurile tale fără a fi judecat? Asigură-te că există în viața ta o persoană care te va susține și îți va accepta orice decizie.
- La ce puncte forte ale tale poți face referire în această cale? Adu-ți aminte despre cel mai mare merit al tău, cu care te-ai mândrit mult. La ce resurse ai apelat atunci – la curajul, determinarea, creativitatea, credința, spiritul aventurist, speranță sau competitivitatea – toate trăsăturile tale de caracter.
Indiferent ce decizie vei lua în viață, asigură-te că ești fericit. Poate nu realizezi, dar există mereu cel puțin o persoană care te va susține.
Sănătate să aveți!
psychologytoday.com
