Mulți părinți se plâng pe faptul că odraslele lor au adesea un comportament neadecvat, că nu fac lucrurile așa cum le-ar plăcea lor, că i-ar ignora și ar petrece multe ore în fața computerelor, că sunt leneși, etc. Ei bine, toate comportamentele copiilor ascund anumite nevoi psihologice, spun specialiștii. De fapt, sunt nevoi cu care ne naștem și pe care trebuie să le întreținem cumva.
Urania Cremene, trainer în domeniul partentingului, life coach, cu o experiență de peste 15 ani în domeniul educației adulților, s-a aflat de curând la Chișinău pentru o zi, unde le-a vorbit părinților despre cele trei nevoi psihologice ale copiilor și cum prin satisfacerea acestor nevoi îi putem crește frumoși și deștepți.
Mulți părinți se întreabă de ce se comportă copiii lor într-un fel anume? De ce ne comportăm noi așa? Explicația e în motivație. Există 2 teorii motivaționale, care se contrazic. Prima teorie a fost dezvoltată de Frederic Skinner (psiholog, scriitor, profesor și inventator american). Acesta spune că singurele două mecanisme care motivează ființele umane să își atribuie un comportament sau să se abțină de la a-l demonstra sunt pedeapsa și recompensa. Nicio ființă nu ar depune un efort de acțiune, dacă nu ar exista un beneficiu la finalul ei. Principiul - băț și bomboană.
Acest mecanism a fost preluat în educația formală. Simplu. Ai învățat, primești nota 10, nu ai învățat, primești nota 3. Dintotdeauna oamenii au fost educați pe baza acestor mecanisme – băț-bomboană. Mai degrabă băț, decât bomboană.
Cum credeți că este un adult educat pe baza mecanismului de pedeapsă și recompensă? - Rigid, neîncrezător, cu stima de sine scăzută, limitat, nefericit.
Acest adult arată ca mulți dintre noi, pentru că așa am fost educați. Ce se întâmplă cu acești oameni în timp? Noi învățăm că trebuie să facem lucruri pentru recompensa de la final, ceea ce înseamnă că dacă recompensa dispare, dispare și comportamentul asociativ. „Dacă eu fac curat în cameră pentru că primesc 5 lei, e logic că dacă nu voi primi bani, nu voi mai face. Deci, nu mai contează acțiunea în sine, dar recompensa, care trebuie să motiveze”. Sau „Eu mă abțin de teama pedepsei, ceea ce iarăși înseamnă că dacă dispare pedeapsa, comportamentul va apărea”.
Fără pasiune sau dorința de a face lucrurile voi nu aveți de ce să faceți mai mult decât vi se cere. Dacă vă priviți pe voi în toate acele acțiuni în care știți că sunteți buni, în toate lucrurile pe care le faceți mai bine decât ceilalți, veți vedea că acolo este motivația internă.
Nu există ființă motivată doar intern sau extern. Cu toți avem nevoie de o combinație dintre aceste două tipuri de motivație. E normal să fie așa, dar e mai important să fim motivați mai mult intern (adică să ne placă ceea ce facem), decât extern, care este o motivație foarte fragilă și pe termen scurt.
O altă teorie spune că orice ființă umană s-a născut cu trei nevoi psihologice de bază: Nevoia de conectare, Nevoia de competență și Nevoia de control.
Tot ceea ce facem inconștient este să ne satisfacem aceste trei nevoi de bază. Ceea ce căutăm noi, de fapt, este obținerea unei stări de bine. În momentul în care toate nevoile sunt satisfăcute se instalează o stare de bine. Aceasta e fericirea către care tindem și pentru copiii noștri.
Acum vreau să descoperim care este sursa comportamentului copiilor noștri. Apoi va fi mult mai ușor să știți cauza.
Nevoia de conectare - este prima nevoie de care au nevoie copiii noștri. Vă încurajez să o satisfaceți. Este nevoia de a iubi și a fi iubită. De a fi valorizat, respectat, unic. Noi, oamenii, suntem ființe sociale. Nu suntem făcuți să trăim singuri.
Cum se manifestă această nevoie la copii? Au nevoie de contact fizic cu noi, dar mai ales cu mama. Nevoie care îi va însoți toată viața. Vi s-a întâmplat să vorbiți cu copilul și voi să nu fiți atenți la ce zice el și copilul să vă ia fața în mâini și să zică – „Uită-te la mine”? El, de fapt, vă spune să fiți acolo cu el. Se poate manifesta și prin comportamente pozitive. De fiecare dată când copilul te ia în brațe, îți spune te iubesc, îți face desene, surprize, vrea să se implice, se mândrește cu familia lui. Atunci se manifestă această nevoie a lui.
În momentul în care această nevoie nu este satisfăcută, el începe să și-o satisfacă prin comportamente negative. Începe să se urce pe masă. Face șotii. Asta înseamnă că vă cere atenție.
De ce își cere această nevoie prin comportamente negative? Pentru că ele atrag atenția părinților. Copiii învață în termen de cauză-efect. Când aceștia vor rosti un cuvânt cu p..., copilul va rosti la fel, pentru că este un comportament învățat. Mai bine o atenție negativă, decât nicio atenție. Supărându-ne pe copil în acel moment, nu facem altceva decât să hrănim acel comportament negativ.
Nevoia de competență
Este nevoia de a învăța, de a ne dezvolta, de a deveni tot mai buni. Ea însă poate fi înăbușită.
Cum se manifestă? Copiii de până la doi ani sunt foarte curioși, ei vor să desfacă, să dea jos, să pună la loc. Aceasta este nevoia lor de competență. „Vreau să aflu. Vreau să știu” Apoi apare acea întrebare – DE CE?
Vreau să știți că utilizarea mecanismului pedeapsă, recompensă pentru satisfacerea acestei nevoi, care se folosește în mediul academic este unul foarte greșit. Nu poți stimula învățarea prin recompensă și nici prin pedeapsă. Susține-l pe termen scurt, prin motivare externă.
Nevoia de control
Sursa celor mai multe probleme comportamentale este nevoia de a alege, de a fi sursa propriilor acțiuni. Începând cu vârsta de 6 luni, copilul ia lingurița în mână, este prima acțiune de manifestare a nevoii de control. Apoi spune: „Lasă-mă pe mine”.
Ce se întâmplă de cele mai multe ori? Când este un copil care întinde mâna după linguriță, este și un adult, care ține copilul de mână și nu îi dă lingurița, pentru că dacă i-ar da-o, ar fi un dezastru. Astfel, înăbușim dorința copilului de a face ceva singur. Facem noi lucrurile pentru el, pentru că este mult mai simplu. În momentul în care un copil nu are această nevoie satisfăcută, începe să se manifeste prin comportamente negative. Primul comportament este – Refuzul - Nu vreau, Ignor.
Cum se manifestă aceste nevoi nesatisfăcute la un adult? Unii adulți au nevoia de conectare mai mare decât alții. Sunt, în general, adulții care în copilărie au fost sensibili, copii care se atașează de lucruri. Noi le mai spunem copii mămoși. Aceștia suportă greu schimbările. De regulă au un animăluț pe care îl iubesc la nebunie.
Mai sunt copii cu o mare nevoie de competență. Aceștia sunt curioșii, băgăcioșii, copii care acum sunt lângă tine și în două secunde în copac. Pun întrebări, explorează și vor să încerce tot. Sunt copiii cărora le spui că dacă scapă paharul jos se va sparge, dar ei asta vor face pentru a vedea dacă este așa sau nu. E normal. Trăiți cu asta. Copiii cu o mare nevoie de competență, vor face chestia cu paharul de vreo 6-7 ori. „Ia să văd, fiecare pahar se sparge?” Ei sunt cei care vor fi pioneri în anumite domenii, cei care ne vor duce mai departe.
Mai sunt copii cu o mare nevoie de control, de autonomie, despre care majoritatea părinților ar spune că sunt încăpățânați. Părinții le spun acestor copii că au personalitate puternică. Sunt copii care luptă pentru ceea ce doresc. Alții se lovesc, dau din picior, alții trec prin toate.
Nu există copii încăpățânați. Sunt copii cu o mare putere de control. Aceste puncte de vedere sunt doar un simptom al nesatisfacerii, în fond, al acestei nevoi de autonomie.
Aceste nevoi sunt ca foamea. Dacă acum m-am culcat și sunt sătul, nu înseamnă că mai târziu nu îmi va fi foame. Un copil care va fi ținut toată ziua în brațe, dar va fi neglijat alte trei, nu va avea nevoia de conectare satisfăcută. E nevoie de putere, efort constant pentru satisfacerea acestor nevoi. Ei habar nu au de ele.
Nevoia de conectare
1.Empatizează – reflectă ceea ce ți se transmite
Dacă copilul vă spune „Mami vreau ciocolată”. Ce îi spuneți dumneavoastră? Înțeleg că vrei ciocolată, dar ciocolata este un produs dulce nesănătos. Din acest motiv mâncăm o tabletă pe zi. Ai mâncat-o ieri și vei mânca mâine. Acum, dacă vrei ceva dulce, poți alege între un măr și o prăjitură cu cocos.
Dacă la ceea ce vă cere copilul începeți cu NU, tot ceea ce spuneți după acest NU este blablabla. Nu vă mai aude.
Imaginați-vă că Dumneavoastră, femeie adultă, sunteți într-un magazin de pantofi. Îi spuneți soțului: „Vreau acești pantofi”. Soțul vă răspunde: „Nu e mai bine să mănânci un măr? Iubit-o ai trei perechi de pantofi la fel ca aceștia”.
E același răspuns pe care-l puteți da copilului, atunci când vă cere ciocolată. Între ceea ce spune copilul și ceea ce spunem noi nu este niciun fel de legătură. Copilul se simte neascultat, neînțeles. El va repeta într-una că vrea ciocolată. Acest joc va continua, pentru că nu există empatie. Când vom conștientiza asta, lucrurile se vor schimba. Empatia este calea de a ajunge la copil.
2.Întreabă, nu da comenzi
V-ați întrebat câte comenzi aude copilul dumneavoastră pe zi? Mii. Imaginați-vă că asta se întâmplă cu Dumneavoastră. Ce veți simți? Când sunt mai mari, ei apasă butonul Ignor sau dau ochii peste cap. Vă propun ca în loc de comenzi să întrebați.
AȘA NU: - spală-te pe mâini!
AȘA DA: - Care este primul lucru pe care îl facem înainte să ne așezăm la masă?
AȘA NU: Fă-ți lecțiile sau când îți faci lecțiile?
AȘA DA: Ce teme ai de pregătit pentru mâine? Simți că ai nevoie de ajutor? Cum te-ai gândit să-ți faci temele astăzi? Cum te-ai gândit să-ți împarți temele astăzi? Uite, eu am să gătesc ceva, ce zici dacă vii să-ți faci temele în bucătărie cu mine, să mai pălăvrăgim un pic.
Puneți întrebări!
3.Iubește necondiționat
Iubirea necondiționată nu înseamnă să lași copilul să facă ce vrea el. Câți dintre voi ia-ți spus copilului: „Dacă nu mergi cu mine, te las aici sau Paaaa, eu plec.”
Ceea ce îi transmiteți este că, dacă nu faci așa cum zic eu, ești oricând de părăsit. E o amenințare care sperăm noi că va funcționa. Copilul își pierde încrederea în tine, iar pe acest fond nu va mai exista cooperarea.
Când promiteți ceva, țineți-vă de cuvânt. Nu amenințați aiurea.
La vârste mici te crede și apare convingerea că el nu este iubit necondiționat. Mulți dintre noi intrăm în relații de cuplu cu aceste convingeri. Că nu suntem de iubit așa cum suntem. Nici cu 5 kilograme mai mult, nici fără 5 mii de euro în conturi. E foarte importantă iubirea necondiționată pentru stima de sine și noi le putem da asta copiilor noștri.
AȘA DA: Te iubesc, pur și simplu, fără vreo recompensă. Spuneți-le pur și simplu, te iubesc.
AȘA NU: - M-am supărat pe tine.
AȘA DA: - Mă deranjează comportamentul tău. Ceea ce ai spus tu este inadmisibil. Pe tine te iubesc, acest comportament mă deranjează. Copiii de la 2 ani încep să facă diferența între comportament și persoană.
Iubirea nu se dă și nici nu se ia. Ea este. Dacă îți faci temele, te iubesc mai mult. Dacă nu faci curat, te iubesc mai puțin. Iubirea, pur și simplu, este. Indiferent ce faci, te iubesc. Nu este ușor, dar trebuie.
4.Subliniază unicitatea
Sentimentul că este unic este foarte important. Da, fiecare dintre noi suntem speciali. Nu comparați copiii.
AȘA NU: De ce Vlăduț poate să facă testul pe 10, dar tu nu? De ce Ana a luat concursul, dar tu nu?
Imaginați-vă că vine copilul Dumneavoastră acasă și vă spune: „Mami, vreau tabletă”. Și tu îl întrebi: „De ce? Pentru că toți colegii mei au”. Același copil, fiind adolescent, fumează. Tu îl întrebi „de ce?” „Pentru că așa fac toți colegii mei”. Nu e logic. Dacă noi îi învățăm să fie ca ceilalți, de ce ne mirăm când ei sunt ca ceilalți?
Transmiteți-le că nu este despre ceilalți, ci despre ceea ce fac ei. Învățați-i să facă pentru ei. Nu le mai dați exemple despre alții și ce este valoros pentru alții.
„De ce ei au voie să bea cola și eu nu? Ești o mamă rea”. Asta veți auzi de la copilul Dumneavoastră.
AȘA DA: Nu este despre ce fac alții. Noi alegem să nu bem băuturi carbogazoase, pentru că nu este bine, alții aleg ceea ce consideră că este bine pentru ei.
De ce Vlăduț doarme cu părinții în cameră, da eu nu?
AȘA DA: Părinții lui Vlăduț au ales asta pentru el, noi alegem altceva pentru tine.
Fiecare alege cum se comportă și își asumă consecințele pentru asta. Fiecare om se pricepe mai bine sau mai rău la niște lucruri. Ei se vor simți unici, nu trebuie să fim ca ceilalți.
5.Implică copilul în viața familiei
Avem din ce în ce mai puțin timp și în acest puțin timp părinții aleg să facă foarte multe activități în absența copiilor. Să meargă la magazin, în vizite, etc. Gătim în absența copiilor, facem curat în absența copiilor.
Fie, pentru că atâta timp cât aveți două ore libere, vă gândiți de ce să nu vă jucați cu el, decât să îl târâți pe la supermarketuri. „Dacă fac aceste lucruri cu copilul meu durează de 3 ori mai mult”.
Este adevărat. Și într-un caz și în celălalt, ceea ce trăim acum este că copilul este ca o anexă la familia lui. Ei nu sunt implicați în activitățile părinților. Sunt copii mari deja, care nu știu cum ajung hainele spălate și călcate la ei în șifonier. Nu știu cum se face o ciorbă, nu știu cum ajung banii în cutia pentru bani. La 2 ani este ok să nu știe asta, dar la 10 ani nu mai este ok.
Este important să-i implicăm în ceea ce facem, doar așa se simt conectați și le dezvoltăm responsabilitatea.
Un alt inamic care a apărut în zilele noastre este gatgetul. E mai simplu cu el, dar e complicat pentru Dumneavoastră. Pe termen lung, acest copil nu mai este prezent. Aici este vorba de măsură. Un copil de patru ani stă în medie 4 ore în fața unui ecran zilnic, adică de patru ori mai mult decât ar trebui. Amânați gatgeturile cât mai mult posibil și implicați-l în ceea ce faceți. Mergeți la cumpărături împreună, spuneți-le să pună mere în pungă. Pentru ei este o distracție.
6.Coboară din copac
I-am spus copilului să nu mai apuce câinele de coadă, să nu mai intre în nisipul fleașcă. Când îi dai comenzi copilului, el poate reacționa diferit – poate să dea cu piciorul, să țipe, să alerge, să tacă sau să facă ce i-ați spus. Apare starea de panică și stres. Noi, oamenii, nu suntem obișnuiți să supraviețuim cu o stare de panică, de stres permanent. Înainte să vă enervați, așezați-vă la nivelul copilului, la nivelul ochilor acestuia. Reducând din diferența de înălțime dintre voi și copil, acesta nu se mai simte amenințat. Pentru a corecta un comportament negativ, conectați-vă mai întâi. Țineți minte - conectare - corectare, corectare - conectare. Dacă vă conectați cu copilul și apoi corectați un comportament, este mult mai deschis să vă asculte și mult mai deschis să îl schimbe.
Evitați aceste patru tipuri de sentimente: rușine, vinovăție, frică, umilință. Toate aceste patru sentimente nu fac altceva decât să ne întoarcă la principiul pedeapsă și recompensă. Ele funcționează pe termen scurt.
Competența
1.Crează spațiu și dă-i drumul
La mame persistă sindromul refuzului de a naște. Se manifestă preponderent la mame, dar sunt excepții și pentru tați. Aceasta se întâmplă, deoarece de la familii de 5 copii s-a ajuns la familii cu unu, maxim doi. Teama de a se întâmpla ceva cu acești copii este foarte mare. Atunci apare această protecție excesivă. Această mamă devine un soi de mamă care își hrănește copilul cu lingurița până la 6 ani, care îi leagă șireturile la 10, care îi face și desface patul la 15. Care îi pune masa, îi strânge masa.
„Lasă mamă că fac eu, că tu nu poți face”.
Ea face tot pentru copilul ei în încercarea de a-l ține departe de orice durere, problemă, frustrare, pe un pufușor roz și moale.
Ce se întâmplă cu copilul? Se așază și așteaptă. „Fă tu, eu am să stau”. Mai târziu părinții se plâng că copiii sunt leneși și nu vor să facă nimic. Ne așteptăm ca la o anumită vârstă să își strângă patul, să spele vasele, însă asta nu se întâmplă. Nu este lene, el nu poate, nu este în stare, din moment ce tot timpul ați făcut Dumneavoastră în locul lor. Acești copii nu au încredere în ei, iar în ani acest comportament se mută în relația de cuplu. Mulți copii pleacă de acasă și își caută un partener mamă.
Învățați-l să facă singur lucrurile. Să mănânce, să se îmbrace. La început faceți lucruri împreună, apoi responsabilizați-l. Așa va crește un om care are încredere în el. Strângeți împreună jucăriile, faceți împreună un sandvici.
2.Fiți model și oferiți competențe
Copii fac ce faceți voi, suntem modelele lor. V-ați întrebat vreodată de ce mulți adulți nu-și pot gestiona emoțiile, relațiile, banii?
În timp ce mergeți cu copilul în mașină și cineva vă trece calea, ce faceți? Sigur veți izbucni. Copilul preia acest comportament.
Gestionarea emoțiilor nu înseamnă să pui capac pe o oală încinsă. O bună gestionare a emoțiilor este să scoți nervii afară, să-i arzi, dar într-un mod elegant pentru toată lumea.
După o astfel de întâmplare, mergeți acasă și puneți radioul pe orice post, pe orice piesă și începeți să cântați. Spuneți-i ce faceți copilului. Care este intenția Dumneavoastră.
Copilul Dumneavoastră înțelege că atunci când există o situație stresantă puteți să vă abțineți și puteți face altceva în schimb. Dumneavoastră scăpați de nervi și puteți face asta în fiecare zi. Puteți să alergați și să faceți o baie și să vorbiți cu bunica. Asta înseamnă să le fim modele pentru competențe care nu se văd. Noi vedem persoane mai calme care nu se enervează și spunem că sunt mai calmi. Nu, nu e așa. Face el ceva. Doar că nu vedem noi ce este în interiorul acelei persoane.
La fel este și cu gestionarea timpului. Puteți să-i explicați copilului de ce faceți un lucru și nu faceți altul, cum vă aranjați lucrurile ca să le reușiți pe toate. Dacă faceți asta continuu și constant veți avea rezultate vizibile.
Toate lucrurile au sens și ei trebuie să învețe organizarea de la voi, să învețe să gândească.
Dimineața cu copii este un ceas cu alarmă. Foarte mulți părinți sfârșesc prin a-și îmbrăca copii până la 8 ani ca să iasă pe ușă mai devreme. Orice abilitate învățată necesită timp. Lucrurile se învață pe îndelete. Vă recomand să vă luați timp sâmbăta sau duminica și să-i învățați, într-un mod distractiv, să se îmbrace. Ei se vor simți bine, când vor face lucruri simple. Timp de 2 săptămâni copilul își va pune singur chiloții, tu îi pui restul de haine, când a învățat suficient de bine asta. Învață-l să pună și tricoul, cu timpul treci la pantaloni și vei reuși în două-trei luni să-l înveți să facă lucrurile singur. El și-a demonstrat pas cu pas că poate.
3. Greșeala – o oportunitate de învățare
Întreabă-te:
Ce ai putea face diferit?
Ce poate învăța din asta?
Cum mă asigur că poate/știe?
Cum poate să demonstreze? În cazul în care copilul Dumneavoastră pierde bicicleta pe care și-a dorit-o, ca părinte puteți reacționa diferit. Ei bine, puneți-vă aceste întrebări și vorbiți cu el. Comunicați să vedeți dacă v-ați făcut înțeles.
4.Nu folosiți pluralul
De obicei este folosit de mame.
AȘA NU: - Noi mai purtăm pamperși, nouă nu ne place la școală, nu mâncăm legume, noi facem pipi în pat, noi mai purtăm suzetă.
Renunța-ți la el, pentru că nu dezvoltă individualizarea copilului. El nu știe cine este în această ecuație. Mută responsabilitatea de pe umerii copilului pe umerii părinților.
„Hai să ne facem temele”. Ne așteptăm ca în acest moment copilul să se ridice și să își facă temele. Odată ce am folosit pluralul va înțelege că e și treaba noastră.
„Hai să facem curat în cameră”. Este camera ta. Eu te pot ajuta, dar este a ta.
5. Problemele lui... sunt ale lui
Problemele/responsabilitatea copilului: școala, ceilalți copii, activități extrașcolare.
Adresează întrebări și ascultă:
- Cum te-ai simțit?
- Ce s-a întâmplat?
- Ce-ai putea face? Ai putea să...fie să.. tu ce crezi?
- Care sunt riscurile/beneficiile?
Nu le ascundeți sub preș problemele, dar nu le faceți problemele voastre. Discutați și vedeți unde este problema. Lăsați problema în mâinile lor.
Poate nu sunt atât de slabă ca voi, dar mie îmi place să dansez. Aveți vreo problemă cu asta?
Asta ar trebui să-l învățați pe copil, dacă la ora de dans i se spune că este prea gras.
El își rezolvă singur problema. El se va simți minunat.
Contează cum stă drept, atunci când este jignit.
6.Întreabă și descrie
Menită să păstreze un comportament pozitiv, care ne place, și să descurajeze un comportament care nu ne place, fără motivație externă. De cele mai multe ori părinții reacționează când copii fac ceva bun prin recompensă. Lauda, spre exemplu, este doar o recompensă, este o bombonică verbală. Cu cât o vom folosi mai des, cu atât copilul o va cere mai des.
Copiii crescuți fără pedeapsă și recompensă vor fi motivați intern, pentru că ei cu asta se nasc. Motivația externă apare ulterior ca un mecanism de dresaj. Noi le furăm momentul de glorie. Nu le dăm voie să se bucure pe interior de acel moment de glorie. Dacă aveți copii mici, lăsați-i să se bucure de momentele lor de glorie. Nu săriți pe ei. Puteți confirma ce au făcut, apoi puneți-le întrebări odată ce înaintează în vârstă.
Controlul
1.Creați spațiu pentru joacă liberă. Școala nu e totul!
Astăzi copiii nu mai petrec timpul afară. Casă, grădiniță, școală, casă. Acesta este programul lor zilnic. Dacă au noroc sunt duși în parc unde vorbesc cu doi, trei copii. Ei nu merg, cum mergeam noi odată în curtea blocului să-și facă prieteni. În astfel de cazuri nevoia de control nu îi este satisfăcută. Părinții au devenit principalii parteneri de joacă pentru copiii lor. Trebuie să le creați un spațiu de joacă. Nu îi încărcați programul până la sânge. Ca să nu se plictisească. Este foarte important să se plictisească, pentru că în acest moment el începe să își creeze jocuri, devine creativ. Aceasta le hrănește nevoia de autonomie.
2.Află-i opinia
Vrei să planifici un week-end? Află-i opinia!
Vrei să planifici o vacanță? Află-i opinia!
Vrei să-ți cumperi o cămașă? Află-i opinia!
Vrei să vorbești cu o colegă și nu știi cum? Află-i opinia!
Îți pune o întrebare? DE CE? Află-i opinia!
Vrei să preveniți un comportament inadecvat? Află-i opinia!
3.Calmarea pozitivă a nervilor
Conectează-te, înainte să corectezi.
-Ia-l în brațe sau rămâi lângă el
-Dacă alegi să pleci, spune-i de ce și ce-o să faci – dă-i de ales!
-Găsește o activitate care chiar îl calmează! Află-i opinia.
Un copil nu se va liniști făcând ceva ce nu îi aduce plăcere. Dacă scopul este calmarea copilului, haideți să-l calmăm. Unii se calmează când sunt luați în brațe. Alții nu vor să fie atinși. Alții au nevoie să plângă. Alții au nevoie de spațiu personal și închid o ușă în urma lor. Dacă scopul este corectarea unui comportament, întâi ne conectăm cu copilul și apoi îi corectăm comportamentul.
4.Paranoia pozitivă
Nu pune mâna
Nu te urca pe masă
Nu țipa la mine
Nu pleca de lângă mine.
Un copil aude de o mie de ori pe zi NU. Creierul lor nu este capabil să-l asimileze pe NU.
Nu renunțați doar la comenzi, dar și la acești NU. Spuneți-i copilului ce să facă și nu ce să NU facă.
5.Dezvoltați responsabilitatea
Corpul/sănătatea lui
Obiecte personale
Alegeri și consecințe
Responsabilizează-l să aibă grijă de lucrurile lui, de sănătatea lui. Fiți un exemplu de responsabilitate pentru el.
6.Stabiliți limite și oferiți variante de alegeri
Este o tehnică foarte bună pentru obținerea cooperării, care funcționează fantastic.
Îi ofer copilului variante și apoi îl las să aleagă. Este foarte important ca un copil să audă acest verb și nu doar să-l audă, dar și să-l pună în practică.
AȘA DA: Înainte să ajungi în pat, dinții tăi trebuie să fie curați. Cu care pastă vrei să te speli? Tu alegi. Cu ce periuță vrei să te speli?
AȘA NU: - Închide televizorul
AȘA DA: - Știu că ți-ai dori să te uiți la desene animate. Timpul pentru ele s-a terminat, trebuie să închizi televizorul. Îl închizi tu sau îl închid eu?
Copilul are nevoie să ia decizii și să facă alegeri.
Sanoteca.md
