coronavirus

#StămAcasă și suntem eroi: cum să transformi autoizolarea într-o misiune importantă pentru copilul tău

Îndemnul autorităților #staiacasă a devenit pe cât de logic, pe atât de dificil pentru majoritatea persoanelor. Dacă acceptarea acestei măsuri a fost mai ușoară pentru adulți, copiii trec prin vremuri grele, luându-i pe cei din casă cu asalt prin întrebări și solicitarea explicațiilor. Află de la psihoterapeutul pentru copii și familie, fondatorul asociației Parents Plus charity și profesor în cadrul școlii de psihologie UCD, John Sharry cum să vorbești despre coronavirus și necesitatea izolării la domiciliu cu copilul tău.

COVID-19: consecințele de lungă durată pentru cei care au supraviețuit bolii

Omenirea este în așteptarea sfârșitului pandemiei noului coronavirus, însă fiecare își dă seama că și după aplatizarea curbei de îmbolnăviri și omiterea restricțiilor, aceasta nu va însemna un final desăvârșit. La fel e și în cazul bolnavilor care au supraviețuit COVID-19, reușind să învingă boala. Cel mai probabil, aceștia vor rămâne cu sechele de lungă durată atât pentru sistemul pulmonar, cât și pentru alte organe. Află în continuare despre ce sechele este vorba, dar și care sunt argumentele, prognozele și recomandările savanților.

COVID-19: un vaccin cunoscut de mai mult de un secol ne-ar putea scoate din impas

Pandemia noului coronavirus face ravagii în toate statele lumii. Însă, în timp ce unele state, de exemplu Spania înregistrează un număr colosal de decese – peste 15 mii, altele, precum Portugalia nu ajung nici la 400. O asemenea disproporție pe teritoriul peninsulei Iberice este misterioasă, însă poate fi explicată de vaccinarea diferită a populației celor două state. Nu este vorba despre vaccinul împotriva noului coronavirus, care nu a fost încă elaborat, ci despre cel inventat mai mult de un secol în urmă – vaccinul împotriva tuberculozei, BCG (Bacillus Calmette-Guerin).

COVID-19: cum ne pot ajuta măștile de protecție să revenim la viața de până acum

Inițial, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomanda utilizarea măștii de protecție doar în cazul celor bolnavi sau infectați și a persoanelor care au grijă de cineva infectat cu COVID-19. Recent, autoritățile au anunțat că vor pune în discuție subiectul dat, fiind posibilă schimbarea acestor recomandări pe baza noilor evidențe că masca facială ar putea ajuta la stoparea pandemiei noului coronavirus. Astfel, ar fi posibil să fim rugați sau chiar obligați să purtăm cu toții măștile de protecție individuală. Urmăriți în continuare care sunt argumentele specialiștilor și în ce mod ar putea să ne ajute accest atribut al protecției individuale în lupta cu COVID-19.

Alimentația în timpul pandemiei de coronavirus – ce trebuie să știi

Epidemia de coronavirus a stârnit apariția în mediul online a unui șir întreg al dezinformărilor cu privire la relația dintre COVID-19 și unele alimente. Pentru a face lumină în acest domeniu și a pune capăt informațiilor populiste și false, The European Food Information Council a venit cu o listă de recomandări științifice pentru a calma populația și a o informa corect. Urmărește în continuare ce zic specialiștii.

COVID-19: fumătorii și bolnavii cronici sunt mai vulnerabili în fața virusului. Cum să eviți riscurile

Am discutat anterior că bolnavii care suferă de boli cronice sunt mai predispuși la îmbolnăvirile severe cu noul coronavirus. Organizația Mondială a Sănătății ne atenționează, însă, că și fumătorii sunt expuși unui risc mai mare de a fi printre numărul celor infectați și revine cu un șir de recomandări pentru persoanele ce suferă de boli cronice neinfecțioase, dar și pentru cei fumători. Urmăriți în continuare recomandările specialiștilor.

Testarea serologică ar arăta dacă oamenii fac imunitate la noul tip de coronavirus. Argumentele savanților

Un articol publicat recent de revista Financial Times arăta că virusul COVID-19 ar fi infectat jumătate din populația Regatului Unit al Marii Britanii. Acest lucru ar însemna, potrivit autorilor cercetării, că există multe persoane care au suportat virusul și astfel au dobândit imunitate împotriva lui.

Cât timp poate supraviețui noul coronavirus pe haine și cum să îl elimini eficient de pe ele

Pentru că noul coronavirus se răspândește din ce în ce mai mult, oamenii sunt tot mai preocupați de siguranța ambianței casnice, luând măsuri de dezinfecție a tuturor obiectelor, inclusiv a ambalajelor alimentare, pe care le aduc din exterior. Dar cum rămâne cu hainele noastre? Cât timp supraviețuiește virusul pe acestea și poate un detergent obișnuit să îl elimine eficient? Urmărește în continuare sfaturile specialiștilor de la Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) din SUA și a medicilor specializați în bolile infecțioase.

Carantina: ce produse să procuri și pe care să le omiți pentru a fi pregătit corespunzător

Noul coronavirus a dat peste cap planurile tuturor și a afectat viețile noastre mai mult decât am fi crezut. Ajunși în carantină din cauza pandemiei de COVID-19, nu înseamnă că a venit timpul să transformăm casele noastre în camere frigorifice și să cumpărăm de toate de la magazin, pentru a ne baricada și a fi în siguranță. Acum este vorba de cumpărături inteligente, organizate corespunzător. Află în continuare cum să le faci, de ce produse ai nevoie atât din magazin, cât și din farmacie pentru a trece cu bine, fără risipă de bani și neajunsuri, peste perioada de carantină.

COVID-19: scenariul „cine trăiește și cine moare”, ghidul etic pentru lucrătorii medicali

Cel mai oribil scenariu pe care îl poate aduce cu sine noul coronavirus, este supraîncărcarea sistemului medical, în care lucrătorii acestuia sunt puși în fața alegerii – cine va fi conectat la aparatul de respirație artificială și va trăi și cine va fi refuzat în asistență, cu o probabilitate destul de mare de a deceda. Asemenea scenariu disperat este în plină desfășurare acum în Italia, unde noul coronavirus a secerat o mulțime de vieți omenești, lăsând spitalele fără lucrători medicali suficienți, iar pe cei existenți – fără echipamentul de protecție corespunzător. Peste 7 mii de oameni au decedat acolo, acest număr întrecând de două ori pe cel înregistrat în China.

La Inceput