MUCOSIN CU MIERE sirop

 

MUCOSIN CU MIERE sirop 15 mg/5 ml
Clorhidrat de ambroxol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine
informaţii importante pentru dumneavoastră.

Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea,
este necesar să utilizaţi Mucosin cu miere cu atenţie, pentru a obţine cele mai
bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc
sau nu se îmbunătăţesc după 5 zile.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice
reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului
dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Mucosin cu miere şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Mucosin cu miere
3. Cum să luaţi Mucosin cu miere
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Mucosin cu miere
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE MUCOSIN CU MIERE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Mucosin cu miere este un medicament mucolitic care determină creşterea
cantităţii de spută expectorată şi îi scade vâscozitatea. Mucusul devine mai fluid
cu ajutorul ambroxolului şi poate fi eliminat mai uşor prin tuse.
Mucosin cu miere se administrează în afecţiunile acute şi cronice ale tractului
respirator însoţite de secreţii vâscoase, greu de eliminat.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI MUCOSIN CU MIERE

Nu luaţi Mucosin cu miere
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ambroxol sau la oricare dintre celelalte
componente ale Mucosin cu miere(vezi pct. 6);
- dacă funcţia rinichilor dumneavoastră este sever afectată;
- dacă funcţia ficatului dumneavoastră este sever afectată.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Mucosin cu miere
- dacă aţi avut reacţii de hipersensibilitate foarte severe la nivelul pielii (de
exemplu sindrom Stevens-Johnson - afecţiune în care apare febră foarte mare şi
erupţie pe piele şi la nivelul mucoaselor sub formă de vezicule sau sindrom Lyell
care poate pune în pericol viaţa. Semnele acestuia sunt reprezentate de o erupţie
pe piele sub formă de vezicule, cu caracter sever, asemănătoare unei arsuri). De
aceea, dacă observaţi modificări la nivelul pielii sau mucoaselor, trebuie să
întrerupeţi imediat utilizarea Mucosin cu miere. Adresaţi-vă imediat unui medic.
- dacă funcţia rinichilor sau ficatului dumneavoastră este afectată uşor până la
moderat. În acest caz trebuie să utilizaţi Mucosin cu miere cu mare atenţie (adică
la intervale mai mari între doze sau doze reduse) – întrebaţi-l pe medicul
dumneavoastră despre acest lucru.
- dacă aveţi o afecţiune rară a bronhiilor, caracterizată prin secreţie crescută de
mucus (de exemplu sindromul cililor imobili). În acest caz, mucusul nu poate fi
eliminat din plămâni şi stagnează putând apărea congestie pulmonară.
- dacă aţi avut ulcer. Utilizarea Mucosin cu miere poate distruge bariera mucoasă
gastrică. Întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Mucosin cu
miere.
- dacă aveţi astm bronşic. După ce luaţi Mucosin cu miere, acesta vă poate
intensifica spasmul bronşic (tusea); de aceea, luaţi înainte un bronhodilatator;
- dacă sunteţi alergic la polen sau aveţi febra fânului este mai probabil să fiţi
alergic la miere.

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau
aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără
prescripţie medicală.
În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:
- anumite antibiotice (amoxicilină, cefuroximă, eritromicină, doxiciclină),
deoarece ambroxolul determină creşterea concentraţiei de antibiotice la nivelul
ţesutului pulmonar;
- medicamente care pot inhiba reflexul de tuse (denumite medicamente
antitusive, de exemplu codeină) deoarece acestea nu trebuie utilizate
concomitent cu medicamentele care conţin ambroxol;
- anticolinergice;
- medicamente care irită stomacul.

Utilizarea Mucosin cu miere cu alimente şi băuturi
Nu se cunosc interacţiuni cu alimentele sau băuturile.

Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări
înainte de a lua orice medicament.
Nu există suficiente date privind utilizarea ambroxolului la gravide sau la femeile
care alăptează. Nu utilizaţi Mucosin cu miere în timpul sarcinii sau alăptării decât
la recomandarea medicului dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Mucosin cu miere nu are efect sau are efect neglijabil asupra capacităţii de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Mucosin cu miere
Mucosin cu miere sirop conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a
atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l
întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.

3. CUM SĂ LUAŢI MUCOSIN CU MIERE
5 ml sirop conţin 15 mg clorhidrat de ambroxol.
2,5 ml sirop conţin 7,5 mg clorhidrat de ambroxol
Luaţi întotdeauna Mucosin cu miere exact aşa cum v-a spus medicul
dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu
farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Este recomandabil să luaţi Mucosin cu miere în timpul mesei.
Cu excepţia cazului în care medicul vă prescrie altfel, sunt recomandate
următoarele doze de Mucosin cu miere:
Copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani
Doza recomandată este de 2,5 ml sirop (7,5 mg clorhidrat de ambroxol) de 2-3
ori pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani
Doza recomandată este de 5 ml sirop (15 mg clorhidrat de ambroxol) de 2-3 ori
pe zi.
Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani şi adulţi
Doza recomandată este de 10 ml sirop (30 mg clorhidrat de ambroxol) de 3 ori
pe zi în primele 2-3 zile, ulterior doza poate fi scăzută la 5 ml sirop de 3 ori pe zi.
Pentru adulţi, la nevoie, dozele pot fi crescute până la 20 ml sirop (60 mg
clorhidrat de ambroxol) de 2 ori pe zi.
Mucosin cu miere sirop nu trebuie utilizat mai mult de 5 zile fără recomandarea
medicului.

Instrucţiuni pentru deschiderea flaconului cu capac cu filet, cu închidere
securizat şi măsurarea unei doze exacte din suspensie

1. Agitaţi puternic conţinutul cu flaconul închis (aproximativ 5 secunde).
2. Flaconul este prevăzut cu un capac cu filet, cu închidere de siguranţă
pentru copii. Pentru a-l deschide, apăsaţi strict în jos pe capac şi deşurubaţi în
sens invers acelor de ceasornic.
3. Introduceţi seringa dozatoare prin gâtul flaconului, în suspensie. Nu
răsturnaţi flaconul.
4. Trageţi o doză din suspensie prin intermediul pistonului seringii dozatoare
(respectând gradarea existentă pe tub- în ml).
5. Scoateţi pipeta din interiorul flaconului.
6. Administraţi suspensia copilului fie prin inserarea capătului seringii în gura
copilului şi prin apăsarea uşoară pe piston, fie prin eliberarea suspensiei într-o
linguriţă şi administrarea conţinutului copilului.
7. După folosire, înşurubaţi capacul flaconului cu atenţie. Spălaţi seringa
dozatoare cu apă caldă şi lăsaţi-o să se usuce.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Mucosin cu miere
Până în prezent nu au fost observate semne grave de intoxicaţie. Pot să apară
agitaţie de scurtă durată şi diaree. În caz de supradozaj pot să apară
următoarele reacţii adverse: salivaţie excesivă, eructaţii, vărsături şi scăderea
tensiunii arteriale.
Dacă apar astfel de manifestări, vă rugăm să vă adresaţi imediat unui medic.
Acesta vă va administra tratamentul adecvat pentru aceste reacţii adverse.
În general, nu sunt necesare măsuri imediate (provocarea vărsăturilor şi
spălături gastrice), acestea fiind de luat în considerare după utilizarea unor doze
foarte mari.

Dacă uitaţi să luaţi Mucosin cu miere
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză
dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Mucosin cu miere
Întreruperea prematură a tratamentului poate îngreuna eliminarea sputei.
Continuaţi tratamentul cât timp este specificat în acest prospect.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Mucosin cu miere poate determina reacţii adverse, cu
toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente:           care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente:                    care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente:       care afectează mai puţin de 1 din 100 de pacienţi
Rare:                            care afectează mai puţin de 1 din 1000 de pacienţi
Foarte rare:                   afectează mai puţin de 1 din 10000 de pacienţi

Cu frecvenţă
necunoscută                 care nu poate fi estimată din datele disponibile

Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente:       greaţă, dureri de stomac, vărsături.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare:                            afecţiuni severe la nivelul pielii, cum sunt sindromul Lyell şi sindromul Stevens-
Johnson (vezi pct. 2 "Aveţi grijă deosebită când luaţi Mucosin cu miere ").
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente:       reacţii de hipersensibilitate, cum sunt erupţie trecătoare pe piele, umflarea
feţei (edem), dificultate în respiraţie, senzaţie de mâncărime, febră.
Foarte rare:                   reacţii alergice severe (anafilactice) mergând până la şoc.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice
reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului
dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ MUCOSIN CU MIERE
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
A se utiliza în maxim 6 luni după prima deschidere a flaconului, dacă acesta a
fost păstrat la temperaturi sub 25°C.
Nu utilizaţi Mucosin cu miere după data de expirare înscrisă pe cutie şi flacon
după “EXP:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor
menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai
sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Mucosin cu miere
- Substanţa activă este clorhidrat de ambroxol. Fiecare mililitru sirop conţine
clorhidrat de ambroxol 3 mg. 5 ml sirop conţin clorhidrat de ambroxol 15 mg.
- Celelalte componente sunt: sorbitol, hidroxietilceluloză 250 HX Pharm, benzoat
de sodiu, miere purificată, aromă de miere, sucraloză, colorant caramel, acid
clorhidric concentrat (pentru ajustare pH), apă purificată.
Cum arată Mucosin cu miere şi conţinutul ambalajului
Mucosin cu miere se prezintă sub formă de sirop de culoare galben-maroniu
deschis, uşor opalescent, cu miros caracteristic de miere.
Mucosin cu miere este disponibil în cutie cu un flacon din sticlă brună prevăzut cu
capac cu filet, cu sistem de închidere securizat pentru copii, care conţine 100 ml
sirop şi o seringă dozatoare.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
Zentiva k.s.,
U kabelovny 130, 102 37 Praga 10 Dolni Mecholupy
Republica Cehă
Acest prospect a fost aprobat în August 2013.

La Inceput