Traumele psihologice la copii, ce complexe pot crea la maturitate

De multe ori observăm că încă de la naștere comportamentul normal al unui copil îi deranjează pe cei din jur. Altfel spus, atunci când micuțul face ceia ce vrea și ceia ce simte, persoanele din jurul lui, cel mai des părinții, se arată nemulțumiți de ceia ce face el. Astfel, cel mic își face propriile concluzii – că să fii tu însuți este ceva rău, din moment ce-i deranjează pe cei din preajmă. O astfel de descoperire nu este tocmai una plăcută, spun psihologii. Așa se formează complexele oamenilor. Pe când, dacă copilului îi va fi permis să se comporte așa cum dorește, el mereu se va purta normal, fără să facă scene de criză.

În opinia psihologilor, majoritatea copiilor trec prin următorarele patru etape, atunci când nu li se permite să se comporte așa cu vor:

  1.  Cunoașterea fericirii de a se comporta așa cum simte el, de fi el însuși
  2. Suferință din cauză că nu poate să fie el însuși
  3. Perioada de criză, ce se manifestă prin proteste
  4. Pentru a evita suferința, copilul se resemnează cu situația și începe să se comporte ca un om nou, care face exact ceea ce vor cei maturi de la el.

Specialiștii spun că unii oameni rămân blocați în cea de-a treia etapă și mereu, aproape toată viața lor, sunt nemulțumiți, supărați și fac crize de comportament. În cele mai dese cazuri, totuși, pe parcursul celei de a treia și a patra etapă oamenii își creează măști, câteva măști care să-i apere de durerea suportată la cea de a doua etapă. Astfel de măști sunt cinci, care corespund principalelor traume psihologice suferite de ființa omenească.

Traumele - măștile

  1. Respins – fugar
  2. Părăsit – dependent
  3. Umilit – masohist (care iubește să țină totul sub controlul său)
  4. Cel care a fost trădat – cel care iubește să controleze tot
  5. Cel care a fost nedreptățit – cel care își impune cele mai severe limite.

Complexul de fugar apare în cazul în care copilul respinge un părinte, fetița o va respinge pe mama, iar băiețelul pe tata. Mai târziu, o astfel de persoană este înclinată în mod alternativ să se comporte ca o persoană care a fost respinsă sau părăsită, ulterior creând și el intenționat astfel de situații. Fugarul caută singurătate, intimitate, deoarece se teme de atenția altora, pentru că nu știe cum să se comporte în astfel de situații. Lui i se pare că existenței lui i se dă prea mare importanță. Fugarul nu crede în el și crede că nu este bun de nimic. Și, din acest motiv, el folosește orice mijloace pentru a crește în ochii altora, dar și în ochii lui.

Complexul celui părăsit apare atunci când copilul nu este acceptat de un părinte - în cazul fetiței este vorba de tata, iar în cazul băiatului este vorba de mama. Aceste persoane mereu au o foame emoțională. Dependentul poată părea leneș, din motiv că nu-i place să fie activă sau să lucreze singur. El mereu are nevoie de prezența cuiva, care să-i ofere măcar sprijin moral. Dacă el face ceva pentru alții, se așteaptă ca afecțiunea să fie reciprocă. Dependentul poată să o facă pe jertfa deseori, pentru a atrage atenția asupra sa. El mereu crede că i se acordă prea puțină atenție. Când el încearcă toate metodele pentru a atrage atenție, de fapt, el este în căutarea oportunității de a se simți suficient de important pentru a obține sprijin. El simte că, dacă nu a reușit să atragă atenția unui oarecare om, înseamnă că nici nu va putea conta pe el.

Complexul celui umilit se formează atunci când copilul simte că unul din părinți se rușinează cu el sau se teme că copilul îl va face de rușine. Umilința doar se intensifică atunci când părinții, spre exemplu, încearcă să explice unor oaspeți de ce copilul se comportă în felul acesta. Umilitul vrea să dovedească că el poate fi un om de încredere și solidar, astfel că deseori își asumă să facă mult mai mult lucru decât ar trebui. Ajutându-i pe alții, el încearcă să se convingă pe sine că el nu are nimic de ce să-i fie rușine. O altă parte a monedei în această situație este că umilitul începe să se simtă și mai umilit când realizează că a fost folosit de cineva. Mai mereu el va spune că lucrul lui nu este apreciat la justa valoare.

Complexul celui trădat - poate apărea atunci când copilul simte că a fost trădat de un părinte - fetița de tata, iar băiatul de mama. Acest lucru se întâmplă atunci când părintele nu se ține de promisiune sau profită de naivitatea copilului. De la aceasta el începe să țină totul sub control, pentru a se convinge că a atins toate obiectivele pe care și le-a stabilit – să păstreze încrederea cuiva în el, să fie responsabil. În același timp, cere asta și de la alții. Pentru că astfel de persoane ar face față unei trădări foarte greu, ei încearcă să fie la cel mai înalt nivel, pentru a evita trădarea. Ei fac tot ce le stă în puteri să fie responsabili, puternici, deosebiți, oameni importanți.

Complexul celui nedreptățit apare atunci când copilul se simte nedreptățit pentru faptul că nu se poate dezvolta așa cum își dorește, că nu poate fi el însuși. El trece prin această traumă, învinuind în acest sens pe unul din părinți - fetița o învinuește pe mama, iar băăiatul pe tata. El simte răceală din partea acestui părinte, mai exact din cauza incapacității acestuia de a se exprima așa cum vrea el. Asta este ceia ce simte copilul, nu neapărat părintele este văzut și de alții în acest fel. Copilul, în astfel de cazuri, mai mereu suferă atunci când părintele îi face remarce cu privire la ceva. Rigiditatea în comportament începe să o capete atunci când încearcă să fie corect prin tot ceia ce face. În acest mod, el crede că dacă tot ceia ce face și spune el este perfect, atunci așa și este corect, așa și trebuie să fie.  El crede că dacă încearcă să acționeză fără intenții rele, asta neapărat înseamnă că el a acționat corect.

Modalități de vindecare a traumelor din copilărie

Trauma celui respins începe să se trateze atunci când această persoană începe să se afirme. Și chiar dacă cineva se face că nu îl observă și nu îl cunoaște, acest lucru deja nu îl mai deranjează.  

Trauma celui părăsit este aproape de vindecare atunci când omul începe să se simtă bine în singurătate și când simte că nu are nevoie de așa de multă atenție. Viața nu mai pare atât de dramatică. Tot mai des începe să apară dorința de a dezvolta diferite proiecte. Și chiar dacă nimeni nu se oferă să-l ajute, el este dornic de a face acest lucru singur.

Trauma celui umilit începe să se trateze atunci când persoana nu mai este un vulcan de emoții atunci când cineva spune sau face ceia ce lui nu-i este pe plac. El începe să nu mai fie atât de afectat de rezultat și se dezvață de dorința ca toate lucrurile să meargă după planul său. El nu mai vrea să fie centrul „gravitației”. El se bucură de orice rezultat, chiar dacă în unele cazuri munca sa nu fost apreciată așa cum și-a dorit.

Trauma celui nedreptățit începe să se trateze atunci când omul nu mai depune atât de mult efort pentru a fi perfect. Admite greșeli și nu se supără pe acest fapt, criticându-se mereu, cum o făcea anterior.

Psihologii spun că tratamentul traumelor psihologice din copilărie este foarte important. Asta pentru să energia pe care o depun oamenii pentru a-și crea anumite măști care să-i apere de durere, se eliberează și este direcționată pentru îndeplinirea altor acțiuni, mult mai importante. Și anume, trăirea acelei vieți la care visează persoana, rămânând ea înșiși.

Sursa foto: 
jurnalmm.ro
Sursa: 

psycabi.net

La Inceput