Expunerea la căldură - primul ajutor

Odată cu sezonul estival vin și temperaturile ridicate. Acestea îi fac pe oameni mai vulnerabili la mediul în care se află și astfel riscă să dezvolte afecțiuni provocate de căldură.

Deshidratarea este o formă de şoc care apare când corpul pierde prea mult lichid şi electroliţi prin transpiraţii abundente în urma expunerii la căldură. Deshidratarea apare atunci când o persoană este expusă la temperaturi mai mari de 26°C, de obicei în combinaţie cu umiditatea scăzută. Umiditatea crescută reduce capacitatea organismului de a pierde căldură prin evaporare și în această situație organismul nu este supus riscului. Prin urmare, activităţile fizice în mediu cald au drept efect producerea unei cantităţi mai mari de transpiraţie.

Persoana care suferă de deshidratare prin căldură transpiră foarte intens şi poate manifesta stări delirante, ameţeli şi greţuri. Tensiunea arterială a pacientului scade (cauzând pulsul slab). Temperatura corpului este de obicei normală.

Dacă pacientul nu este inconştient și nu prezintă greţuri şi vărsături, daţi-i să bea lichide, pentru a înlocui lichidele pierdute prin transpiraţie. Un tratament excelent pentru deshidratarea prin căldură este consumul de apă rece.

De obicei cei mai predispuși deshidratării sunt: copii, vârstnicii şi persoanele care prezintă afecţiuni medicale cronice sau se află sub tratament cronic cu diverse medicamente.

Hipertermia (care include şi insolaţia) este o altă afecțiune provocată de temperaturile ridicate.  Aceasta apare când o persoană a stat într-un mediu cald şi umed pentru o perioadă lungă de timp, și când se depăşeşte capacitatea organismului de a elimina căldura prin transpiraţie.

Temperatura corpului persoanei creşte până atinge pragul la care este afectat creierul. De obicei pacientul prezintă roşeaţă, piele uscată şi fierbinte. De asemenea pacientul poate fi semiconştient iar starea de inconştienţă se poate instala rapid.

Primul ajutor în cazul dat este să îndepărtați pacientul de la sursa de căldură şi să-l duceți într-un mediu mai rece cât de curând posibil. Îndepărtaţi hainele acestuia până la lenjeria intimă şi udaţi-l cu apă. Puteţi să-l răcoriţi cu apă folosind un furtun de la o grădină sau duşul dintr-o locuinţă. Dacă pacientul este conştient daţi-i să bea lichide reci şi transportaţi-l rapid la o unitate sanitară apropiată.

Sursa foto: 
weather.com
La Inceput