Biologia dezvoltării prenatale. Evoluția embrionului uman din primele zile după fertilizare

Sarcina este cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei. Momentul potrivit de a concepe un bebeluș este atunci când ambii parteneri sunt pregătiți psihic, fizic și moral pentru acest proces. Cel mai bine, spun specialiștii, este ca sarcina să fie planificată, pentru ca dumneavoastră ca părinte să fiți pregătiți de venirea pe lume a unui urmaș.

Cea mai propice perioadă de concepere a unui copil este perioada de ovulație din cadrul ciclului menstrual al unei femei. Doar în această perioadă cresc șansele de fecundare a ovulului.

Din punct de vedere biologic, dezvoltarea umană începe în momentul fertilizării, când o femeie şi un bărbat îşi combină fiecare câte 23 dintre cromozomii lor prin unirea celulelor lor reproducătoare. Celula reproducătoare a femeii se numeşte, de obicei, „ou” dar termenul corect este ovocit. De asemenea, celula reproducătoare a bărbatului este cunoscută ca „spermă”, dar termenul corect este spermatozoid. 

După eliminarea unui ovocit din ovarul femeii, în cadrul unui proces numit ovulaţie, ovocitul şi spermatozoidul se unesc într-una din trompele uterine, cărora adesea li se spune oviducte. Trompele uterine fac legătura între ovarele femeii şi uterul sau matca sa. Embrionul monocelular rezultat se numeşte zigot, ceea ce înseamnă legat sau unit.

Cei 46 de cromozomi ai zigotului reprezintă remarcabila ediţie a proiectului genetic complet al unui nou individ. Acest proiect este înscris în moleculele strâns înfăşurate, numite ADN. Ele conţin instrucţiunile pentru dezvoltarea întregului organism. 

Moleculele de ADN seamănă cu o scară răsucită, cunoscută sub numele de elice dublă. Treptele scării sunt formate din molecule împerecheate sau baze, numite guanină, citozină, adenină şi timină. Guanina se împerechează numai cu citozina, iar adenina cu timina. Fiecare celulă umană conține aproximativ trei miliarde din aceste perechi de bază. 

ADN-ul unei singure celule conţine atât de multe informaţii încât, dacă ar fi reprezentate prin cuvinte tipărite, doar înregistrarea primei litere a fiecărei baze ar necesita peste 1,5 milioane de pagini de text. 

Dacă ar fi aşezat cap la cap, ADN-ul dintr-o singură celulă umană ar măsura trei 1/3 picioare sau un metru.

Dacă am putea desfăşura tot ADN-ul din cele 100 de bilioane de celule ale unui adult, acestea ar depăşi 101 miliarde km. Aceasta este distanţa de la pământ la soare şi înapoi, parcursă de 340 de ori. 

După aproximativ 24 până la 30 de ore de la fertilizare, zigotul încheie prima sa diviziune celulară. Prin procesul de mitoză, o celulă se divizează, două celule se transformă în patru şi aşa mai departe. 

Între 24 până la 48 de ore după începerea fertilizării, sarcina poate fi confirmată prin detectarea unui hormon numit factor de sarcină timpurie, aflat în sângele mamei.

În primele trei până la patru zile după fertilizare, celulele care se divizează ale embrionului iau o formă sferică, iar embrionul se numeşte morulă. În primele patru până la cinci zile, se formează o cavitate în această sferă de celule, iar embrionul se numeşte acum blastocist. Celulele din interiorul blastocistului se numesc masă de celule interne şi din ele vor apărea capul, corpul şi alte structuri vitale organismului uman aflat în dezvoltare. 

Celulele din interiorul masei de celule interne se numesc celule ale tulpinii embrionare, deoarece ele pot forma fiecare tip din cele peste 200 de tipuri de celule pe care le conţine organismul uman.

După ce a călătorit prin trompa uterină, embrionul timpuriu se cuibăreşte în peretele interior al uterului mamei. Acest proces, numit implantare, începe la 6 zile şi se termină între 10 până la 12 zile după fertilizare. 
Celulele din embrionul aflat în dezvoltare încep să producă un hormon numit gonadotropină corionică umană sau HCG, substanţă detectată de către majoritatea testelor de sarcină. 

HCG face ca hormonii materni să întrerupă ciclul menstrual normal, permiţând continuarea sarcinii.

După implantare, celulele de la periferia blastocistului creează o parte a unei structuri numită placentă, care serveşte ca interfaţă între sistemul circulator matern şi cel embrionar. 

Placenta furnizează de la organismul matern oxigen, hrană, hormoni şi medicaţie către organismul uman aflat în dezvoltare; îndepărtează toate reziduurile și împiedică sângele matern să se amestece cu sângele embrionului şi al fătului.  Placenta produce şi ea hormoni şi menţine temperatura embrionului şi a organismului fătului cu puţin mai ridicată decât aceea a mamei. Placenta realizează comunicarea cu organismul uman aflat în dezvoltare prin vasele cordonului ombilical. Capacităţile de susţinere a vieţii ale placentei rivalizează cu acelea ale unităţilor de terapie intensivă din spitalele moderne. Până la 1 săptămână, celulele masei interne de celule formează două straturi, numite hipoblast şi epiblast. Hipoblastul dă naştere sacului vitelin, care este una dintre structurile prin care mama furnizează nutrienţi embrionului timpuriu. Celulele din epiblast formează o membrană numită amnios, în care embrionul şi, mai târziu, fătul se dezvoltă până la naştere. Până la aproximativ 2 săptămâni şi 1/2, epiblastul a format 3 ţesuturi specializate sau straturi de germeni, numite ectoderm, endoderm, şi mezoderm. 

Ectodermul dă naştere la numeroase structuri, inclusiv creierului, măduvei spinării, nervilor, pielii, unghiilor, şi părului.
Endodermul produce căile sistemului respirator şi tractul digestiv şi generează porţiuni ale organelor principale cum ar fi ficatul şi pancreasul. 
Mezodermul formează inima, rinichii, oasele, cartilagiile, muşchii, celulele sanguine şi alte structuri. 

Până la 3 săptămâni creierul se împarte în 3 secţiuni principale, numite: lobul frontal al creierului, mezencefalul şi lobul posterior al creierului. 
Dezvoltarea sistemelor respirator şi digestiv este şi ea în curs de desfăşurare. Pe măsură ce primele celule sanguine apar în sacul vitelin, se formează vasele de sânge în întreg embrionul şi apare inima tubulară. 
Aproape imediat, inima care se dezvoltă rapid se pliază şi încep să se dezvolte camere separate. Inima începe să bată la 3 săptămâni şi 1 zi după fertilizare. 
Sistemul circulator este primul sistem al organismului sau grup de organe care ating stadiul funcţional. Între 3 şi 4 săptămâni, apare planul organismului deoarece creierul, măduva spinării şi inima embrionului se pot identifica cu uşurinţă în sacul vitelin. 
Creşterea rapidă produce împăturirea embrionului, care anterior era relativ plat. Acest proces înglobează o parte a sacului vitelin în căile sistemului digestiv şi formează cavităţile toracică şi abdominală ale organismului uman aflat în dezvoltare.

Sursa foto: 
imidoresccopii.ro
Sursa: 

ehd.org

La Inceput