7 tipuri de medicamente care nu se beau pe stomacul gol. Ce probleme pot genera

Oxana Turcu, medic pediatru

Atunci când medicul prescrie un preparat, acesta atenționează pacientul când trebuie să bea pastilele – după masă sau înainte de masă. Să știți că aceasta nu este o recomandare fără însemnătate, ci are un rol foarte important pentru sănătate. Dacă nu sunt luate conform indicației medicale, unele preparate pot provoca reacții adverse foarte grave, spun specialiștii. Mai jos găsiți o listă cu medicamente care nu trebuie consumate pe stomacul gol, deoarece pot fi afecta stomacul sau sistemul digestiv.

Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt utilizate pentru a trata durerea, prin blocarea semnalelor dureroase. Naproxenul, de exemplu, este utilizat pentru a ameliora durerea provocată de migrene, artrită, sau durerea provocată de mentruație. Ibuprofenul este administrat pentru a reduce febra și a calma durerile dentare minore. Aspirina este și ea eficientă în lupta cu durerea la adulți, fiind numit de unii specialiști drept un preparat minune, datorită capacității sale de a preveni potențialele atacuri de cord și accidentele vasculare cerebrale ischemice, care sunt cauzate de cheaguri de sânge.

Dacă aceste analgezice sunt consumate împreună cu alimentele, adică atunci când stomacul e plin puteți preveni unele probleme gastrointestinale precum sângerări la nivelul stomacului și a intestinelor. Efectul însă poate fi și invers, odată consumate pe stomacul gol, ele pot provoca reacții nedorite la nivelul sistemului digestiv (grețuri, dureri).

Opioidele, analgezicele care reduc semnalele de durere la nivelul creierului, pot provoca greață și vomă dacă sunt consumate pe stomacul gol. De altfel, printre medicamentele opioide se numără codeina, hidrocodona, oxicodona și morfina. Alimentele bogate în fibre sunt indicate în cazul în care urmați o cură de lecuire cu opioide, deoarece ele previn constipația.

Prednisolonul este un medicament care se produce atât sub formă de pastile, cât și sub formă lichidă, fiind un preparat imunosupresor. Acest medicament este indicat persoanelor cu un nivel scăzut de corticosteroizi – hormoni care reglează activitatea glandelor suprarenale. Acesta sunt responsabile de suprimarea inflamației în organism și de diminua a unele semne ale artritei sau sclerozei multiple.

Medicii recomandă consumul acestui medicament împreună cu alimente sau lapte, pentru a evita iritația stomacului sau apariția ulcerului gastric. În cazul în care medicul v-a recomandat prednisolul în formă lichidă, îl puteți consuma, amestecându-l cu suc, sos de miere sau orice alt aliment moale.

Metformina este un medicament administrat în tratamentul diabetului de tip 2. Este important ca medicamentul să fie luat împreună cu alte alimente, pentru a evita incontinența și iritarea stomacului. În cazul diabetului zaharat, consumul medicamentelor împreună cu alimente previne scăderea nivelului de zahăr în sânge. Consumul de alimente cu diabet zaharat de medicamente previne, de asemenea, nivelul de zahăr din sânge.

Antibioticele acționează diferit, astfel că în cazul unor antimicrobiene este indicat consumul de alimente înainte de administrarea preparatului, în timp ce în cazul altora acest lucru este contraindicat. Un fapt universal pentru toate antibioticele, este că trebuie administrate doar cu apă, nu cu alte lichide (ciai, suc, lapte), întru-cât acestea pot diminua absorbția și să reducă din efectul lor. Antibiotice care trebuie consumate după alimentație sunt – amoxicilina, cefuroxim,  etc.

Contraceptivele orale – pentru a menține eficiența acestora la nivelul cel mai înalt, este important să fie luate pe stomacul plin. Odată administrate pe stomacul gol, acestea pot provoca greață. Este indicat să luați pastilele în timpul mesei, astfel încât să țineți minte mai ușor ora la care trebuie să beți pilula. 

Antiacidele reduc arsurile la stomac și indigestia, prin neutralizarea acizilor din stomac. Este recomandat să beți astfel de pastile la aproximativ o oră după masă. În cazul în care aveți indigestie pe timp de noapte, preparatele pot fi consumate și fără necesitatea de a mânca suplimentar. 

Sfatul Medicului: Țineți cont de faptul că modul corect de administrare a medicamentelor influențează direct efectul acestuia. Sănătate să aveți!

La Inceput