Invaginația intestinală la copii. Cum se manifestă, ce riscuri are pentru sănătate și de ce bebelușii sunt cei mai afectați

Dr. Eva Gudumac – chirurg pediatru, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, director-coordonator al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Chirurgie Pediatrică

Invaginația intestinală este o telescopare a unei anse a intestinului subțire în altă ansă. Mai bine zis, o parte a intestinului (subțire sau gros) pătrunde în altă parte a intestinului. Asta înseamnă că partea superioară a intestinului subțire se contractă, iar cea inferioară – se dilată, astfel că intestinul subțire pătrunde în cel gros (se telescopează), formând un nod, pe care specialiștii îl numesc capul invaginatului.

Mai des se întâmplă ca intestinul subțire să pătrundă în cel gros, colonic. Foarte rar se întâlnesc invaginațiile la nivelul intestinului subțire. Invaginația intestinală cu implicare jejunului, cuprins între duoden și ileon sau ileonul, care reprezintă porțiunea terminală a intestinului subțire, se produce mult mai rar și poate avea complicații grave.

Invaginația intestinală este o patologie care necesită o intervenție de urgență, pentru care este nevoie de un diagnostic complex, pentru a evita greșelile.

Invaginația intestinală la copii ocupă locul doi după apendicita acută. Este o urgență medicală, care se efectuează doar în instituțiile în care sunt specialiști în domeniu. Se întâlnește des la copiii cu vârsta între 2 luni și un an, dar mai frecvent – la cei cu vârsta între 2-8 luni. Invaginația intestinală se poate întâlni și la două zile de la naștere, dar mai rar. De asemenea, ea afectează 1-2 bebeluși din 1.000 de nou-născuți. În Republica Moldova, anual între 80 și 100 de copii fac invaginație intestinală.

Cauzele apariției invaginației intestinale

Există factori favorizanți și factorii determinanți.

Factorii favorizanți: La copilul mic, mai ales la vârsta de 3-6 luni, se produc schimbări în anatomia intestinului subțire și a intestinului gros. Există o motilitate a intestinului în regiunea dintre intestinul subțire și intestinul gros, care nu este fixată.

De asemenea, copiii de această vârstă fac pot face viroze, care în rezultat măresc ganglionii limfatici și care pot fi una dintre cauzele apariției invaginației intestinale.

O altă cauză ar fi alimentația copilului, atunci când mama trece de la alimentația naturală la cea artificială, iar intestinul nu este pregătit să o primească.

Factorii determinanți: Copilul face o viroză pe fundalul căreia se inflamează unele structuri anatomice ale peretelui intestinului, care pot duce la invaginație intestinală.

Simptome:

Copilul se îmbolnăvește când nici nu vă așteptați. Semnele apar adesea noaptea.

Copilul devine agitat, neliniștit, strânge picioarele spre burtică. Aceasta înseamnă că deja are loc telescoparea, în proces fiind implicați nervii. Paralel cu această durere copilul devine palid. Acest lucru se întâmplă din cauza micșorării diametrului vaselor sanguine prin contracția fibrelor musculare netede din pereții lor. Aceste crampe sunt destul de violente și dureroase și durează între 1- 4 minute. În această perioadă copilul este foarte agitat, plânge neîncetat, simte dureri foarte violente, după care se liniștește timp de 10-15 minute. El nu vrea să mănânce, nu vrea să ia biberonul. Este un simptom vag, care ne arată că ceva se întâmplă cu tractul lui digestiv. Apar vărsăturile, care la început sunt de culoare transparentă, apoi conțin și bilă, iar în fazele avansate apar vărsăturile cu alimente sau chiar cu materii fecale.

Dacă mama este atentă la aceste semne, ea începe să-i palpeze abdomenul și atunci când palpează din partea stângă spre dreapta, sub ficat ea poate simți o umflătură.

Copilul nu are febră. Ea va apărea, numai dacă apare o viroză sau pneumonie. Cel mai des copiii pot face invaginație în luna martie, mai, septembrie și noiembrie.

La început copilul poate avea scaune normale, puțină diareice, mai apoi scaune cu sânge. Aceste semne se întâlnesc numai la 40%-45% dintre copii cu invaginație intestinală.

Diagnostic:

Mulți părinți cred, la apariția acestor semne, că este vorba despre o apendicită. Indiferent însă ce cred ei, trebuie obligatoriu să se adreseze medicului de familie, iar acesta îi va face o programare la chirurg, care va evalua starea copilului și îi va stabili diagnosticul.
În același timp, trebuie efectuate analize suplimentare, pentru a confirma diagnosticul - roentgenul abdomenului în ortostatism, unde vor fi depistate nivele hidroaerice. Putem efectua și o irigarea intestinului, prin rect, dar se recomandă mai rar în cazul copiilor.

De asemenea, se face analiza sângelui, urinei, care ajută la stabilirea unui diagnostic cât mai precis.

Dacă invaginația apare pe fundalul unei viroze sau a unei stări gripale, atunci poate apărea febra.

Putem întâlni invaginația intestinală și la copiii de peste un an, în 10 la sută dintre cazuri. Cauzele sunt tumorile intestinale, diverticulul Meckel, există forme pseudo-tumorale. La copilul mai mare durerile nu vor fi atât de violente. Pentru a stabili un diagnostic, trebuie efectuată obligatoriu radiografia abdominală.

Este important să se facă diferența între apendicita acută, enterite, diverticulul Meckel, polipoza intestinală și invaginația intestinală. Foarte multe particularități apar post-operator, când copilul a suportat o operație la intestine, iar în a treia sau a patra zi pot apărea invaginațiile intestinale.

Complicații:

Dacă au fost neglijate simptomele se poate necroza intestinul (mor celulele vii), partea care a fost telescopată. Aceasta poate duce la tăierea unei porțiuni din intestin, care poate avea consecințe grave pentru sănătatea copilului și chiar poate duce la invaliditate. Dacă după efectuarea intervenției chirurgicale, medicii nu observat disfuncționalități ale intestinului, pot apărea perforațiile cu fistule, prin care se elimină materii fecale în cavitatea abdominală, ceea ce va duce la o altă intervenție chirurgicală.

De asemenea, dacă intervenția nu a fost efectuată corect, copilul riscă să fie spitalizat în cel mult o săptămână cu aceeași problemă.

Deși sunt puține cazuri, se întâmplă însă ca intestinul subțire să pătrundă printr-o valvulă în intestinul gros și să iasă prin regiunea anală, iar medicul ar putea confunda invaginația cu un polip.

Tratament:

Pentru a evita intervenția chirurgicală, pacientul trebuie să ajungă la spital în cel mult opt ore, unde, medicul va încerca să împingă intestinul cu ajutorul unei clisme cu baril sau aer pentru a-l îndrepta. Dacă, totuși, au trecut mai mult de 8 ore singura soluție este intervenția chirurgicală. Este foarte important ca medicul de familie să acționeze rapid și să nu-i prescrie copilului antiinflamator sau să-i facă singur clismă.

Dacă după efectuarea procedurii de îndreptare a intestinului copilul se simte bine, atunci poate fi externat a doua zi. Dacă copilul a suportat o intervenție chirurgicală, atunci va putea fi externat după 7-8 zile, timp în care va fi evaluat în dinamică.

Intervenția chirurgicală se efectuează cu anestezie generală. În ultimii aproape 30 de ani nu au fost înregistrate decese din cauza invaginației intestinale. Însă au fost cazuri când copiii au rămas cu sechele pe viață, deoarece s-au adresat târziu la medic, mai exact în momentul în care porțiunea de intestin afectată se afla în proces de necrozare.

Prevenire:

Invaginația intestinală este imposibil de prevenit, mai ales în cazul factorilor favorizanți. Copilul se naște pentru a fi hrănit la sân, dar nu toate mamele pot alăpta, astfel ei sunt alimentați cu formule de lapte. Însă nu întotdeauna organismul bebelușului este pregătit să primească acest tip de alimente. În rezultat motilitatea (facultatea de a se mișca) intestinului este compromisă.

Sunt situații când același copil alăptat la sân poate face invaginație intestinală, deoarece mama nu se alimentează corect.

Sfatul medicului: Pentru că invaginația intestinală, de cele mai multe ori, nu poate fi prevenită, mămicile ar trebui să fie atente la primele semne ale bolii și să se adreseze cât mai repede la medic.

 

 

La Inceput