Educă sau nu grădinița copiii. La ce lucruri trebuie să atragă atenția părinții, când aleg instituția

La unu septembrie începe nu doar școala, ci și grădinița. Au nevoie însă toți copiii de grădiniță și e posibilă socializarea și dezvoltarea acestuia și fără ea? Site-ul Pravmir.ru publică în acest context pasaje din cartea psihologului Ludmila Petranovkaia „Sprijinul secret. Afecțiunea în viața copilului”, în care autoarea explică de ce grădinița îi poate afecta moral pe unii copii și dezvolta pe alții.

În unele familii problema cu datul copilului la grădiniță nici nu se pune în discuție. Pur și simplu o altă soluție nu există. Mama trebuie să meargă la serviciu. În atele,  această necesitate nu există, dar sunt presiune din partea generației mai în vârstă și a societății, care insistă pe nevoia „socializării” și fără de care „pe urmă copilului îi va fi greu la școală”. Asemenea familii analizează profund, se ceartă pe seama acestei probleme – să dea sau nu copilul la grădiniță. Unii ajung cu dilema și la psiholog, scrie autoarea cărții. 

Pentru început este important să înțelegem că nevoia de a da copilul la grădiniță ține de stilul nostru de viață. De obicei, această decizie depinde de traiul în orașele mari și serviciul foarte departe de casă.

Până la epoca urbanizării și emancipării asemenea probleme nu existau în general. Copiii care se aflau în stadiul de dezvoltare a afecțiunii, de fapt se aflau sub supravegherea adulților, care de obicei nu erau părinții.

Acest lucru nu presupunea o despărțire de părinți pentru toată ziua și „socializarea”, adică abilitatea de a comunica cu alți oameni din afara familiei, venea de la sine, în procesul de joc, ceartă și împăcare, de exemplu, cu copiii vecinilor.

Acum, acest lucru nu le reușește majorității oamenilor: să lași copilul sigur în curte este imposibil. Cu el neapărat trebuie să se plimbe cineva dintre adulți, care în această perioadă de timp nu mai poate face nimic altceva. Să îmbini serviciul care îți aduce bani cu supravegherea copilului preșcolar pot doar foarte puțini – mai exact cei care nu sunt legați de orar sau care pot munci în afara oficiului. De aceea, să cauți răspuns la întrebarea „are nevoie copilul într-adevăr de grădiniță pentru dezvoltare”, nu are sens. Programul de dezvoltare al copilului nu oferă o astfel de formă artificială de educație.

„Copiii au crescut de mii de ani în afara grădinițelor. Acestea au apărut nu ca o formă „de educare preșcolară, de dezvoltare și socializare”, ci pur și simplu ca niște locuri de supraveghere a micuților pentru a le putea oferi posibilitate mamelor să muncească”, explică psihologul Ludmila Petranovkaia.

Da, generațiile mai în vârstă nu își imaginează cum se poate altfel, însă istoria omenirii ne arată că acest lucru e chiar posibil, a precizat specialistul.

Cealaltă extremă la care recurg mulți dintre părinți ține prezentarea grădiniței ca un rău necondiționat. El devine rău dacă este inevitabil și obligatoriu pentru toți, deoarece orice violență asupra intimității copilului, familiei și a vieții devine rea. Ca serviciu și oportunitate însă nu este rău dacă o familie are nevoie să-și trimită copilul la o grădiniță. Ea nu va fi teribilă, dacă serviciile oferite vor fi de calitate înaltă, iar copilul se va simți acolo confortabil.

Una dintre condiții este ca micuțul să simtă suficientă protecție și grijă din partea persoanei adulte, educatorii să răspundă nevoilor copilului, să ia în considerare sentimentele și starea acestora.

Această îndemânare trebuie să se manifeste în așa fel încât peste patru ani copilului să-i fie ușor să accepte grija unui adult străin, dacă acesta va fi prezentat de către părinți ca „înlocuitorul lor”. De exemplu, educatoarea de la grădiniță. Dacă ea îi dă de înțeles copilului că poate conta pe protecția și grija din parte ei, treptat îi va căpăta încrederea și copilului îi va fi suficient de confortabil cu un asemenea înlocuitor.

Dacă însă în locul acestei griji și protecții copilul va simți violență, indiferență sau comportament infantil, el nu va fi liniștit. E ca și atunci când educatorul nu vrea să fie înlocuitorul părinților, dar se comportă de parcă ar fi mai important decât părinții, încearcă să-i domine pe copii, să-i învețe și să-i pedepsească.

„Unii angajați ai instituțiilor preșcolare, se pare, cred sincer că părinții și copiii există pentru ca grădinițele să lucreze bine, și nu invers”.

De aceea, atunci când alegi grădinița și grupa în care se va afla copilul tău este important să atragi atenția nu neapărat ce tehnologii și echipamente are și orarul cursurilor de dezvoltare, dar în primul rând la personalitatea educatorului. Trebuie să observi cum acesta vorbește cu copiii, intră în contact cu fiecare, îi privește în ochi, îi îmbrățișează, este atentă la starea copilului și nu doar la comportamentul lui. Îi plac ei, în general, copiii, le poate capta atenția așa încât aceștia s-o urmeze, fără să apeleze la violență, este veselă și prietenoasă? Câți copii, în general, îi revin unui educator?

Chiar și un geniu în pedagogie nu va putea să mențină un contact personal cu un grup de 25 de copii de 4 ani. Părinții trebuie să observe dacă educatorul nu este încărcat cu alte treburi, care nu au legătură cu copiii, cum ar fi îndeplinirea documentației, curățenie, pregătirea de ore. Doar pentru copil lucrurile sunt foarte simple – dacă nu există contact cu persoana adultă în grija căruia a rămas, el devine stresat”, adaugă autoarea cății.

De ce depinde confortul unui copil la grădiniță

Anume de relațiile educatorului cu copiii contează în primul rând îi va fi bine piciului la grădiniță sau nu. De asemenea, este foarte important ca educatoarea să placă părinților. Este important ca părinții să aibă încredere în ea. Dacă acest lucru nu există, atunci copilul deja intuitiv va fi stresat.

„Printre părinții de astăzi sunt oameni care personal au avut de suferit din cauza grădiniței. Eu sunt unul dintre ei. Îmi amintesc de grădiniță ca de un coșmar, când mă hrăneau forțat, mă torturau cu somnul de la prânz, când personalul țipa într-una, ne pedepsea și ne umilea. De aceea, nu am vrut să-mi dau primul copil la grădiniță. Din fericire o avea pe bunica și îl puteam lăsa cu ea acasă. Ei se plimbau, el se juca mult, avea câțiva prieteni în curte și asta era suficient. Cu fetița a fost altfel. Deja la vârsta de trei ani ea alerga la grădiniță, voia să se joace cu copiii de-acolo. Astfel, la 4,5 ani am dat-o la grădiniță privată și doar pentru o jumătate de zi. Ea se simțea bine acolo și eu am început să îmi schimb părerea despre grădiniță. N-o mai percepeam ca pe un „lagăr de concentrare”.

Totul s-a întâmplat datorită educatoarei – o femeie mai în vârstă, foarte liniștită, care părea că niciodată nu se adresează întregii grupe, ci fiecărui copil în parte, pe fiecare îl privea în ochi, îi spunea pe nume, apoi îi punea mâna pe umăr ca să-i atragă atenția. Copiii aveau încrederea în ea, în grupă niciodată nu era gălăgie și nimeni nu se bătea. Ei pur și simplu o ascultau”.

Însă chiar și în această grădiniță minunată am văzut copii care nu aveau nici trei anișori și care suportau cu greu această instituție. Păreau derutați, se țineau scai de educatoare, plângeau, suspinau, de parcă încercau să-și scoată stresul. E de neînțeles la ce s-au gândit părinții când au dat copilul la grădinița ceea privată, doar să angajezi o dădacă ce s-ar fi ocupat doar de un singur copil, acasă, costă la fel, afirmă psihologul.

Dacă totuși părinții decid să-și dea copii la grădiniță la o vârstă foarte fragedă, este foarte important, în primul rând, ca educatorii să fie permanenți, să nu se schimbe ca un caleidoscop. De asemenea, unui educator să-i revină câte trei-patru bebeluși, ca aceștia să reușească să-i ia în brațe, să le vorbească, să-i spele fără să se grăbească, să-i hrănească și să-i culce. Doar așa un educator poate intra în grațiile unui copil și acesta se poate simți mai liniștit.

Chiar și în condiții foarte bune cu educatori excepționali, unui copil îi va fi dor de mama. Și dacă acest copil va petrece mult timp la grădiniță, iar aceasta va avea formatul „voi sunteți mulți, iar eu una”, atunci deja putem vorbi despre grijă insuficientă și contact cu persoana adultă. În asemenea cazuri, copilul poate întrerupe orice contact cu mediul înconjurător, iar acest lucru poate avea consecințe grave.

Cum rămâne însă cu socializarea și pregătirea de școală?

Din păcate, în spațiul post-sovietic, aceste cuvinte mai au un înțeles destul de periculos – copilul este învățat să funcționeze de mic ca un „elev al instituției”, să să suporte stresul într-un grup, fără să fie protejat de un adult, și să renunțe la propriile sentimente și necesități doar ca să nu se evidențieze de grup.

„De multe ori veți auzi de la învățătorii școlilor primare parcă în reproș – „doar copilul dumneavoastră nu a mers la grădiniță. Nu l-ați adaptat din timp, este prea copilăros sau prea energic”

Și atunci când vă este prezentat un copil format de grădiniță, care s-a adaptat foarte repede la școală, în comparație cu cel care a fost educat acasă și ba plânge, ba încalcă regulile, ba refuză să facă ceva, acesta înseamnă un singur lucru – tot acests stres, prin care trece copilul „de casă”, cel „de grădiniță” l-a trecut cu câțiva ani în urmă, când era mai mic și mai neajutorat.

Atunci poate din maternitate îl dăm imediat la armată ca să se deprindă. În schimb ulterior îi va fi ușor.

„La întrebarea despre grădiniță nu există un singur răspuns. Copiii sunt diferiți, situația în familii e diferită, chiar și grădinițele sunt diferite. Obligația părinților este să mediteze asupra tuturor acestor factori și să ia o decizie, cântărind avantajele și dezavantajele”, este de părere psihologul.

Dacă privim grădinița ca pe un „serviciu pentru părinți”, dar nu ca pe o instituție menită să formeze și să educe copiii, atunci înseamnă că lucrurile sunt la locul lor.

Nu există niciun alt sens pedagogic de nivel superior în toată această istorie cu grădinițele. Și dacă dumneavoastră nu aveți nevoie de acest lucru, dacă micuțul nu prea vrea la grădiniță sau nu ați găsit una bună, atunci nimic important pentru dezvoltarea lui nu pierde.

Doar o familie foarte problematică, în care părinții nu se ocupă deloc de educația copiilor, îi poate oferi copilului mai puțin, decât grădinița-standard.

Dacă prin socializare se are în vedere interacțiunea cu semenii, jocul cu rolele, atunci aceste lucruri pot fi învățate acasă, la vilă sau într-un scuar unde se adună mamele cu copii.

 

Sursa foto: 
www.bebelu.ro, www.pravmir.ru
La Inceput