Fața ta îți arată ce probleme de sănătate ai. Medicii chinezi au întocmit harta ei

 

De secole, doctorii chinezi specializați în medicina alternativă practică o tehnică de diagnosticare a bolilor mai puțin obișnuită și care deja câștigă teren pe plan mondial. Este vorba despre tehnica Face Reading, adică citirea feței. Mediciniștii din țările asiatice consideră că fața este oglinda corpului, pe care poți citi inclusiv problemele de sănătate cu care se confruntă un om. Astfel, experţii spun că doctorii buni pot identificate 70 % din problemele de sănătate ale unei persoane doar printr - o analiză detaliată a feţei.

De altfel, această tehnică are la bază și argumente științifice. Zonele feței care reprezintă organele corpului sunt structurate exact în forma în care acestea se află în organism. Altfel spus, fața reprezintă oglinda corpului în miniatură.

Spre exemplu, zonele feței responsabile de inimă și plămâni sunt centrate pe mijloc, iar după cum se știe, aceste organe se află în centrul corpului.

Caracteristica generală a pileii feţei:

  • O nuanţă uşor verzuie ar putea însemna scăderea funcției hepatice,
  • O nuanţă excesiv de roșie poate însemna că aveți boli de inimă sau hipertensiune arterială,
  • Nuanţa gălbuie a feței dă de ştire despre funcția scăzută a splinei și a stomacului,
  • Nuanţă feței mai întunecată arată o funcţie renală scăzută,
  • Fața palidă este semn că funcţia pulmonară este scăzută.

Iată cum puteți interpreta harta chinezească a feței:

Fruntea, responsabilă de intestinul subțire și vezică

Dacă aveți erupții în această zonă, înseamnă că mâncați grăsimi în exces și prea multe produse conservate. Medicii afirmă că din această cauză scade capacitatea digestivă a organismului. Același efect îl are consumul în exces de alcool, zahăr, dar și stresul și somnul neregulat.

Ca să le evitați erupțiile din această zonă, beți foarte multă apă, optați pentru un regim alimentar bogat în legume și fructe, consumați cât mai puțin alcool și încercați să dormiți bine, cel puțin 8 ore în zi.

Spațiul dintre sprâncene, responsabil de ficat

Dacă pielea din această zonă este palidă, își schimbă culoarea des sau se irită repede după o simplă atingere, medicii chinezi spun că ați putea avea probleme de sănătate la ficat. Acestea ar putea să apară din motiv că nu echilibrați corect timpul când mâncați și când dormiți. De exemplu, obișnuiți să mâncați înainte de culcare, iar acest lucru nu-i permite stomacului să se odihnească și el în timpul somnului, ceea ce îi dereglează funcțiile. Dacă aceste greșeli se repetă, ați putea dezvolta probleme mai grave la stomac.

Iar, pielea ridată excesiv în jurul sprâncenelor ar putea fi semnul unui sistem limfatic deficitar şi al imunităţii slăbite.

Astfel, medici ne recomandă să încercăm să mâncăm mai sănătos, alimente proaspete,să ne  plimbăm în natură, să practicăm yoga, fitness sau orice fel de exerciții care stimulează sistemul digestiv.

Zona sprâncenelor, responsabilă de rinichi

Zona sprâncenelor îți spune dacă ai rinichii afectați. Pielea închisă la culoare din jurul ochilor poate fi semnul deteriorării funcţiei renale, există posibilitatea să aveţi pietre la rinichi. De asemenea, aspectul anormal al zonei sprancenelor, de exemplu pielea uscată ori iritată, poate indica probleme cardiovasculare. Acestea pot apărea din cauza fumatului, consumului excesiv de alcool, în combinație cu o inimă slăbită și bolnavă.

Nasul, responsabil de inimă

Dacă pe nas apare des acnea sau pielea din această zonă este deshidratată, poate fi un semnal că aveți obiceiuri care dăunează, cum ar fi de exemplu sedentarismul.  Un nas cu astfel de probleme, vă poate spune că aveți ciruclația sângelui proastă, iar acest lucru e generat în primul rând de lipsa de mișcare, ceea ce poate duce şi la dureri de spate.

Mențineți sub control riguros nivelurile tensiunii arteriale și verificați-vă în mod constant nivelul de colesterol. Specialiștii în medicina alternativă spun că în astfel de cazuri este bine să consumați ceai organic, pentru a curăța toxinele. Încercați de asemenea să faceți cât mai multă mișcare.

Pomeții, responsabili de plămâni

Dacă sunt iritați mai mereu, asta ar putea însemna că sunteți predispuși la astm. Specialiștii în medicina tradițională spun că pomeții cu un aspect nesănătos și palizi ar putea anunța, de asemenea, apariția cearcănelor în jurul ochilor.

Pentru a preveni problemele de sănătate vizibile, inclusiv, pe față este nevoie să renunțați la fumat și să mergeți mai des la aer curat.

Obrajii, responsabili de rinichi și plămâni

Aspectul palid și nesănătos al obrajilor poate fi cauzat de fumatul excesiv și stres, în combinație cu un stil de viață nesănătos. Consumul de zahăr de asemenea își poate lăsa amprenta asupra sănătății acestor organe, dar și asupra frumuseții.

Gura și bărbia, responsabile de stomac

Acestea îți pot spune dacă ai probleme cu stomacul. Buzele roşii sunt semnul unui stomac hiperactiv. Excesul de grăsimi, cafeină și alcool duc la apariția coșurilor și eczemelor în zona bărbiei, iar asta arată la randul ei dacă ai probleme serioase de digestie, care la rândul lor generează un șir de alte probleme de sănătate. Pe lângă aceasta, consumul unor alimentate condimentate în exces, odihna pe sărite și stresul zilnic poate duce la apariția acneei și eczemelor, în zona buzelor și bărbiei. Medicii recomandă să schimbați în mod special stilul alimentar și să puneți accent pe legume și fructe. Dacă totuși vă confruntați cu probleme de stomac, e bine să mergeți la doctor.

Maxilarul și gâtul, responsabil de hormoni

Problemele hormonale pot fi depistate prin observarea aspectului gâtului și al maxilarului. Dacă aveți pielea gâtului uscată, consumați prea multă sare, deci sunteți deshidratat. Ca și soluție – consumați mai multă apă și reduceți din consumul de cafea.

Sursa foto: 
www.humansarefree.com
La Inceput