Mituri: Pâinea îngrașă sau nu

Mit&Adevăr

Pâinea conţine carbohidraţi importanţi pentru organism, de aceea nu se recomandă s-o excludem din alimentaţie. Trebuie să știm însă care face bine organismului, în ce cantitate să o consumăm și cu ce produse o combinăm.

Nutriționistul Andrei Petrov spune că cel mai bine este să consumăm pâine neagră deoarece:

  • este bogată în nutrienți care fortifică sănătatea organismului,
  • conține fibre care previn afecțiunile colonului, prin accelerarea tranzitului intestinal, minerale ca Fierul și vitaminele B și E, care ajută la stimularea imunității și este furnizor de energie,
  • este un antioxidant ce scade nivelul de radicali liberi, dar ajută și la scăderea colesterolului
  • aceasta este mai săţioasă decât pâinea albă, nu îngraşă, ajută la controlul glicemic. Toţi cei care doresc să aibă o dietă sănătoasă ar trebui să opteze pentru pâinea neagră, însă fără a abuza. 

„Aceasta poate fi consumată o dată pe zi în cantități care nu depășesc 100-150gr. În funcție de efortul fizic depus. De asemenea, trebuie să țineți cont și cu ce combinați pâinea. Evitați combinația dintre pâine și mezeluri, prăjeli, lactate, cartofi. Însă, o puteți combina cu legume, supe, lactate acidulate”, explică Andrei Petrov.

Nutriționistul ne recomandă să evităm pâinea albă, pentru că este făcută din făină rafinată albă şi conţine doar partea centrală a bobului de grâu (endosperm). Cu cât pâinea este mai albă, cu atât valoarea ei nutritivă este mai mică. Este o pâine săracă în fibre, minerale şi vitamine. Aceasta conţine doar amidon, element care atunci când ajunge în tubul digestiv este foarte repede transformat în glucoză şi, ca efect negativ, creşte nivelul zahărului în sânge şi este interzisă oamenilor cu diabet şi obezitate. Dacă nu puteţi renunţa să consumaţi pâinea albă, alegeţi-o cel puţin pe cea cu adaos de seminţe (in, floarea soarelui, nuci, ovăz).

Fiți atenți la etichetă atunci când cumpărați pâinea neagră, în goana după profit mulți producători vor folosi tot făină albă pe care o vor colora chimic, astfel mâncăm aceeași pâine albă fără nutrienți.

În concluzie, pâinea neagră nu îngrașă, dacă este consumată în cantități echilibrate și combinată corect.

 

 

Sursa foto: 
www.dr.dk
La Inceput