Sexul în timpul menstruației – sigur sau nu prea?

Unii practică sexul în timpul menstruației și sunt mulțumiți de senzațiile pe care le primesc, alții au încercat și nu au rămas satisfăcuți, unii însă renunță la el pentru că nu îl consideră sigur.

Este oare sigur sexul în timpul menstruației și care ar fi tehnicile pe care le putem aplica pentru a-l face mai confortabil, iar senzațiile – mai plăcute?

Este sigur să facem sex în timpul menstruației?

Important e să reținem că sexul în timpul menstruației nu ne scapă nici de o sarcină nedorită, dar nici de infecțiile cu transmitere sexuală.

  1. Infecțiile cu transmitere sexuală

Indiferent de tipul de sex pe care îl practicăm – fie vaginal, anal sau oral, riscul de a fi infectați rămâne același – atât în afara menstruației, cât și în timpul acesteia. Astfel, practicând sexul neprotejat în timpul menstruației, există riscul infectării de chlamidiază, gonoree, hepatita B, herpes, HIV, papilomovirus, sifilis, trichomoniază, scabie sau pediculoză pubiană.

De asemenea, în timpul menstruației riscul partenerei de a fi infectată de candidoză este mai mare, din cauza modificărilor hormonale din organism. La fel și partenerul este expus unui risc mai mare de a face balanita – inflamația glandului penisului, cauzată de fungul Candida.

Singura modalitate de a preveni infectarea și senzațiile neplăcute ce apar ulterior este utilizarea prezervativului sau a barajelor dentare în timpul sexului oral.

  1. Sarcina nedorită

Durata ciclului menstrual la majoritatea femeilor este cuprinsă între 26 și 32 de zile. Aceasta începe din prima zi de sângerare până în ziua ce precede sângerarea din luna viitoare. Iar perioada cea mai fertilă este cuprinsă între ziua a 8-a și a 19-a a ciclului menstrual. În această perioadă, ovulul migrează din ovar spre trompele uterine și rămâne acolo în așteptarea unui spermatozoid, rămânând viabil timp de 24 de ore.

Totodată, spermatozoizii ajunși în corpul feminin pot rămâne viabili timp de 3-5 zile. Astfel, datorită variațiilor perioadei fertile feminine, dar și a viabilității diferite a spermatozoizilor, calcularea cu precizie a zilelor, în care sexul neprotejat este indicat, nu este o metodă sigură pentru prevenirea sarcinii nedorite.

Aduce sexul în timpul menstruației beneficii?

Bineînțeles, sexul aduce cu sine beneficii, deși multe dintre acestea nu au fost dovedite prin studii medicale. Totodată, și sexul în timpul menstruației poate aduce cu sine unele beneficii:

  • Menstruație mai puțin abundentă și cu o perioadă mai scurtă, datorită contracțiilor uterine în timpul orgasmului
  • Menstruații mai puțin dureroase
  • Reducerea stresului
  • Îmbunătățirea somnului
  • Reducerea durerilor de cap
  • Întărirea sistemului imun
  • Îmbunătățirea formei fizice – și sexul e un tip de sport

Sfaturi pentru un sex mai confortabil în timpul menstruației:

Sexul în timpul menstruației poate fi murdar și incomod. Iată câțiva pași de urmat pentru a-l face mai confortabil:

  • Utilizați cearșafuri suplimentare pentru a acoperi plapumele și suprafețele
  • Faceți sex în cabina de duș
  •  Optați pentru poziția „misionerei” sau cea laterală în timpul sexului
  • Utilizați prezervativul

Menstruația nu este un motiv să renunți la sex, doar ai grijă să te protejezi, pentru a preveni o sarcină nedorită sau o infecție cu transmitere sexuală.

Ai grijă de sănătatea ta!

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
Health24
La Inceput