Sfatul medicului

Cum treci la modul de viață sănătos. Pașii cei mai importanți

Dr. Ecaterina Didâc
nutriționist

Toți suntem diferiți. Însă indiferent de sex, vârstă sau statut social ne dorim să fim sănătoși și să trăim cât mai mult. Fiecare dintre noi, la un moment dat, ajunge la concluzia că trebuie să-și schimbe unele deprinderi de viață – merge la sport, doarme suficient, mănâncă sănătos, etc. Cu cât mai devreme acționăm, cu atât mai mult vom trăi, iar următoarele sfaturi pe care vi le dau sper să vă ajute să faceți primii pași în această direcție.

Lunch-boxul copilului - ce produse trebuie să conțină acesta. Sfaturi utile pentru părinți

Dr. Mariana Zubatâi
medic generalist

Școala ocupă mai mult de jumatate din timpul  activităților zilnice ale copilului, prin urmare apare nevoia ca el să mănânce în cele cinci ori șase ore cât se află la lecții și chiar în afara lor. Problema persistă în toată țara, mai ales începând cu clasele de adolescenți, care nu sunt hrăniți de stat, așa cum sunt elevii din clasele primare. Pentru că și mulți dintre părinții sunt foarte ocupați și nu reușesc să facă față acestei „încercări”, ne-am propus să venim cu câteva sfaturi din ce să fie alcătuit lunch-boxul unui elev. 

Factorii de risc ce provoacă alergiile la copii

Dr. Olga Cârstea
medic pediatru

Alergia este o reacție anormală a organismului la anumite substanțe, care mai este numită și hipersensibilitate. Aceasta este declanșată de prezența unui material străin în organism, care, odată ajuns în corpul uman, generează o reacție din partea celulelor epiteliale, numite în termeni medicali mastocite. Aceste celule conțin substanțe chimice transmițătoare puternice, precum histamina. Odată eliberată în organism aceasta activează alte componente ale sistemului imunitar.

Sindromul supranumit „ucigașul lent” – ce reprezintă și cum îl puteți evita

Dr. Mariana Zubatâi
medic generalist

În tările dezvoltate, unde marea majoritate a oamenilor duc un mod de viață sedentar, între 10-25% din populația trecută de vârsta de 30 de ani suferă de sindromul metabolic. Pentru cei mai în vârstă, procentul îmbolnăvirilor crește și atinge o maximă de 40 la sută. De exemplu, în Europa incidența bolnavilor a depășit 50 milioane. Sindromul metabolic este întâlnit preponderent la bărbați, însă femeile pot resimți acest sindrom în timpul premenopauzei sau chiar în menopauză.

La ce sunt bune antibioticele și cum le administrăm corect

Dr. Olesea Cozmic
Farmacist

Mulți părinți cred că știu totul despre bolile copiilor, care sunt simptomele acestora, ce medicamente să le dea și în ce proporții. Ei bine, abordarea părinților nu este tocmai corectă, prin urmare administrarea medicamentelor după ureche este foarte periculoasă pentru sănătate micuților. Mai ales când e vorba despre antibiotice. Este important să știi ....

Semnele care-ți dau de înțeles că ai putea avea cancer de col uterin

Dr. Corina Iliadi-Tulbure
medic obstetrician-ginecolog

Cancerul de col uterin sau cancerul cervical reprezintă o tumoare malignă care se dezvoltă la nivelul colului uterin. Alături de cancerul la sân, este una dintre cele mai frecvente forme de cancer întâlnite la femei. Este un diagnostic care "sperie" și din acest motiv o mare parte dintre femei, din teama de a fi diagnosticate, se adresează târziu la medic, consecințele fiind adesea tragice. Decizia este însă una incorectă din punct de vedere al prevenirii, mai ales că boala se întâlnește mai des la femeile tinere, active din puncte de vedere sexual și social.

Ce este apendicita acută și cum se tratează afecțiunea

Dr. Tudor Sanduța
chirurg generalist

Apendicita acută este afecțiunea în care apare o inflamație a apendicelui. În absența unui tratament chirurgical, inflamația se poate complica cu un abces sau  răspândirea infecției cavitatea abdominală conducând la peritonită sau chiar septicemie. De aceea, tratamentul chirurgical este considerat obligatoriu în apendicită acută, chiar şi în absenţa complicaţiilor bolii.

Ce îi preocupă pe copii de vârstă școlară mică

Dr. Ana Niculăeș
psiholog

Școala este aproape întotdeauna locul unde copiii se stresează cel mai mult și cel mai des. Dacă i-am ruga să ne povestească evenimentele din ultima lună, care i-au supărat, cu siguranță școala ar ocupa primul loc. De altfel, problemele de la școală aproape întotdeauna sunt printre primele menționate de elevii mici, alături de cele legate de familiale sau relaţiile cu semenii. 

Cum tratăm răceala corect și cu puțini bani

Dr. Oxana Turcu
medic pediatru

O răceală simplă, cu durata de până la 7 zile, nu necesită tratament specific, care acum de fapt nici nu există. Preparatele medicamentoase utilizate în cazul răcelii, de obicei, sunt pentru tratament simptomatic și permit doar ameliorarea simptomelor extrem de deranjante.

Gravidele - când este indicată vizita la medicul stomatolog?

Viorel Vacarov
medic stomatolog

În general, este recomandat pentru orice femeie care planifică un copil să meargă la un consult stomatologic în perioada planificării sarcinii. Aceasta însă nu înseamnă că doctorul trebuie evitat pe parcursul sarcinii, în special atunci când există urgențe. 

La Inceput