De ce ne îngrășăm când devenim adulți

Pentru orice adult, nutriţia are un rol important ca să-și menţină sănătatea şi să prevină diverse maladii. Unele cauze majore de îmbolnăvire şi mortalitate sunt bolile cardio-vasculare, neoplaziile, bronhopneumonie cronice obstructive, care pot fi atribuite parţial factorilor comportamentali şi de mediu.

Astfel, analizând felul cum se alimentează adulții putem observa că aceștia consumă mai puţine legume, fructe și alimente bogate în calciu decât este necesar. În schimb, mănâncă mai multe produse bogate în grăsimi, dulciuri nesănătoase, alimentele „fast food” și au o viață sedentară.

Din acest motiv, multe persoane devin supraponderale şi chiar obeze și riscă să dezvolte diverse afecţiuni acute şi cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială, dislipidemia, boala coronariană, afecţiuni biliare, unele tipuri de neoplazii, artrite.

Modelul social influenţează foarte mult aprovizionarea organismului cu alimente. Stresul și timpul prea mare acordat serviciului afectează obiceiurile alimentare. Rămâne prea puţin timp pentru planificarea şi pregătirea bucatelor.

Din acest motiv, oamenii s-au obișnuit să folosească alimente bogate energetic, care sunt uşor de gătit. Tot mai des luăm masa la serviciu sau la restaurant.

Alegerea nesănătoasă a alimentelor contribuie direct la dezvoltarea obezităţii şi bolilor cronice. Specialiștii în nutriție recomandă adulților să consume preponderent alimente de origine vegetală: fructe, legume, cereale integrate, oleanginoase. Alte alimente considerate benefice sunt: peştele, ouăle, carnea slabă. Carnea roşie (vită, porc, miel) trebuie consumată în cantități limitate.

Activitățile fizice efectuate cu regulate, alături de o dietă preponderent vegetală ajută la menţinerea unei greutăţi adecvate. Acest tip de alimentaţie are un impact pozitiv asupra procesului de îmbătrânire prin reducerea riscului de afecţiuni cardiovasculare, de neoplzii, de dezvoltare a diabetului zaharat şi a altor boli cronice. Se estimează că rata cancerului ar putea să scadă cu 20%, dacă oamenii ar consuma zilnic mai mult de 5 porţii de fructe şi legume.

De asemenea, decesele cauzate de afecţiunile cronice ar putea descrește cu 50%, dacă adulți și-ar revizui modul de viață, dar mai ales cel alimentar.

Sursa text: Tratat de nutriție. Ghid practic. Autor: Luminița Suveică

Sursa foto: Shutterstock.com

La Inceput