6 celebrități care suferă de tulburări mintale

Chiar dacă le au pe toate, milioane în conturi, case și mașini de lux, faimă, celebritățile nu sunt ocolite de problemele de sănătate mintală. Multe dintre cele mai mari vedete împărtășesc informații sincere despre lupta lor cu bolile mintale. Poveștile și curajul lor de a vorbi despre afecțiunile pe care le au, îndeamnă societatea să fie mai tolerantă, iar pe cei care suferă de diverse tulburări mintale îi încurajează să vorbească deschis despre problemele și trăirile lor.

Will.i.am: Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD)

Membrul trupei Black Eyed Peas și fostul jurat al emisiunii The Voice a discutat deschis despre faptul că a crescut cu ADHD și despre modul în care aceasta i-a afectat educația, dar că a învățat să o gestioneze și să o controleze prin muzică. Tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD) este o tulburare de neurodezvoltare care are cauze neurobiologice. ADHD reprezinta o boala care afecteaza copii inainte de implinirea varstei de 7 ani si in proportie mai mica adultii, determinand lipsa capacitatii de focusare (lipsa de concentrare), hiperactivitate si impulsivitate.

 

 

Mariah Carey: Tulburare bipolară

Cântăreața premiată cu Grammy a dezvăluit în 2018 că a fost diagnosticată cu tulburare bipolară în 2001. „Eram iritabilă și mă temeam în permanență să nu dezamăgesc oamenii. S-a dovedit că mă confruntam cu o formă de manie. În cele din urmă mă loveam de un zid. Cred că episoadele mele depresive se caracterizau prin faptul că aveam foarte puțină energie. Mă simțeam atât de singură și de tristă - chiar vinovată că nu făceam ceea ce trebuia să fac pentru cariera mea." A spus Mariah într-un interviu acordat pentru revista People.

Tulburarea bipolară, cunoscută anterior ca depresie maniacală, este o tulburare care cauzează perioade de depresie, perioade de dispoziție anormal de crescută. Dispoziția crescută este considerabilă și este cunoscută ca manie sau - dacă este mai puțin intensă și simptomele de psihoză sunt absente – hipomanie. În timpul maniei, individul se comportă sau se simte anormal de energetic, fericit sau iritabil.

 

Demi Lovato: Tulburare bipolară

Demi Lovato este o persoană publică și interpretă încă din adolescență. La optsprezece ani, ea a ieșit în față cu povestea ei de hărțuire. Artista mai suferea de o tulburare alimentară, dependență și depresie. În timpul unui interviu televizat, Demi a explicat că în timpul tratamentului pentru dependență și tulburări alimentare a fost diagnosticată cu tulburare bipolară. În acea perioadă, Lovato a învățat abilități de adaptare și a adoptat modalități de a-și controla și înțelege emoțiile. „Pentru prima dată în viața mea, am început să simt", a spus ea. În prezent, Demi Lovato este purtătorul de cuvânt și partener a inițiativei naționale Be Vocal: Unde vorbește și susține proiecte despre și pentru sănătatea mintală.

Dan Reynolds - depresie clinică

Dan Reynolds poate că își trăiește visul fiind  membru al trupei Imagine Dragons, dar în ciuda succesului și a carierei muzicale satisfăcătoare, Reynolds s-a descris ca fiind „deprimat ca naiba". Din 2012, Reynolds a fost sincer în legătură cu lupta sa cu depresia. „Este un lucru înfricoșător atunci când obții tot ce ți-ai fi putut dori, dar totuși simți un gol pentru că, în acel moment, te gândești: „Oh, omule, dacă asta nu îl umple, atunci nu știu unde să mai caut". „Noul său rol de soț și tată l-a motivat să facă schimbări pozitive. „Asta m-a făcut să simt că trebuie să-mi reevaluez viața și să găsesc o apreciere mai profundă pentru ea." A spus artistul.

Depresia clinică, sau depresia majoră este o tulburare afectivă caracterizată de cel puțin două săptămâni de dispoziție scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Adesea este însoțită de stimă de sine scăzută, pierderea interesului pentru activități plăcute în mod normal, energie redusă și durere emoțională fără o cauză clară.

Camila Cabello- tulburare obsesiv compulsivă

Cântăreața care s-a făcut cunoscută după ce a lansat hitul „Havana" a vorbit despre lupta ei cu tulburarea obsesiv-compulsivă într-un interviu sincer acordat revistei Cosmopolitan U.K. pentru coperta din iunie 2018.

„Tulburarea obsesiv-compulsivă este ciudată. Acum râd de asta", a declarat Camila pentru publicație. „Toată lumea are moduri diferite de a gestiona stresul. Și, în cazul meu, dacă sunt foarte stresată din cauza unui lucru, voi începe să am același gând la nesfârșit și, indiferent de câte ori ajung la rezoluție, simt că ceva rău se va întâmpla dacă nu continui să mă gândesc la el.” Diagnosticul și sprijinul familiei au ajutat-o să se simtă mai stăpână pe sine, explică ea: „Până la punctul în care am ajuns să mă gândesc: „Aha! OK, asta e doar TOC-ul meu." Îi pun mamei mele o întrebare pentru a patra oară și ea îmi spune: „Asta e TOC. Trebuie să o lași baltă'".

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o tulburare mintală în care persoana simte nevoia de a îndeplini anumite rutine în mod repetat (numite „compulsii”) sau are anumite gânduri în mod repetat (numite „obsesii”). 

Leonardo DiCaprio- tulburare obsesiv-compulsivă

Leonardo DiCaprio a dezvăluit că suferă de tulburare obsesiv-compulsivă. Starul din „Titanic" spune că trebuie să se forțeze să nu calce pe fiecare pată de gumă de mestecat atunci când merge pe jos și să se lupte cu impulsurile de a trece de mai multe ori prin fața unei uși, pentru că nu vrea ca afecțiunea sa să pună stăpânire pe viața sa. El a spus: „OK, ești ridicol, nu mai călca pe fiecare pată de gumă pe care o vezi. Nu trebuie să faci asta. Nu trebuie să mergi 6 metri înapoi și să pui piciorul pe chestia aia. Nu se va întâmpla nimic rău". Cu toate acestea, starul de la Hollywood spune că a renunțat la stăpânirea fermă a afecțiunii sale atunci când a realizat ultimul său film, „The Aviator", deoarece personajul său, Howard Hughes, a suferit și el de această afecțiune, ceea ce l-a ajutat să își facă portretul mai realist. A declarat într-un interviu acordat ziarului britanic DailyMirror.

 

 

 

 

 

La Inceput