Dr. Veronica Vîzdoaga, medic dermato-cosmetolog
Micoza este o afecțiune des întâlnită printre oameni. Aceasta este provocată de ciupercile microscopice care se găsesc pe suprafețe și obiecte infectate, dar pot fi și gazda animalelor bolnave.
Cum apar micozele?
Micozele se dezvoltă într-un mediu propice, cu umiditate ridicată, temperaturi ridicate. De multe ori pot apărea după ce ați frecventat piscina. Micozele pot apărea pe tot corpul, la nivelul feței, scalpului, pe trunchi, la nivelul axilelor, talpa piciorului și nu în ultimul rând la nivelul unghiilor.
Ele se hrănesc cu cheratina care există la nivelul pielii, unghiilor și părului. Grupul de risc sunt persoanele care suferă de boli cronice, cei care au o imunitate scăzută, bolnavii cu diabet zaharat, la fel sunt predispuși la apariția micozelor.
Metode de transmitere
Micozele se pot transmite de la o persoană la alta prin obiectele personale - prosop, pieptene, cearșafuri, haine, încălțăminte. La sala de sport - de la saltele, bazin, dușuri. De asemenea, micozele pot fi căpătate de la animale - câini, pisici, dar și vaci.
Simptome:
- Mâncărime
- Cheratinizare
- Deformarea unghiilor
- Pete gălbui sub unghii
- Erupții eritematoase
- Căderea sau ruperea părului în focar
Tratament
- Pastile antimicotice
- Loțiuni locale, unguente, spray-uri antimicotice
Micozele se tratează foarte greu, trebuie să vă înarmați cu răbdare, iar tratarea doar cu niște unguente, pe care le-ați văzut într-o reclamă la televizor nu vor da rezultate. Ele pot dispărea, dar dacă nu au fost tratate corespunzător vor reapărea. Este necesar să vă adresați medicului specialist, în cazul dat unui dermatolog, care vă va spune cum să procedați corect. Autotratamentele, în majoritatea cazurilor, duc la cronicizarea bolii și rămâneți doar cu bani cheltuiți în vânt.
De asemenea, micozele apar prin autoinfectare, de exemplu, dacă aveți o igienă precară. Încălțămintea trebuie dezinfectată permanent, mai ales în timpul verii. Ciuperca este foarte rezistentă atât la temperaturi înalte cât și la cele joase, și la mediu umed, de aceea este indicată dezinfectarea încălțămintei cu esență de oțet, formidron sau oricare alt dezinfectant specializat.
Pentru a nu vă trauma pielea, puneți-vă mănuși și cu ajutorul unui disc înmuiat în dezinfectant ștergeți interiorul încălțămintei, apoi acest disc îl lăsați în interiorul papucilor care îi puneți într-o pungă legată timp de 48 ore, doar atunci putem vorbi despre o dezinfectare corectă. Ciuperca se menține în încălțămintea infectată pe parcursul a 10-12 luni, de aceea riscul de autoinoculare persistă mereu.
Pentru a fi siguri că am scăpat de micoze este necesar ca și cearșafurile, prosoapele să fie spălate la o temperatură înaltă, circa 60 de grade și mai mult, să fie călcate, doar astfel vom distruge bacteriile care provoacă răspândirea micozei.
Femeile însărcinate sunt predispuse la apariția micozelor în perioada sarcinii, deoarece imunitatea scade, iar fonul hormonal este tocmai favorabil. În acest caz ele trebuie să se adreseze medicului care îi va prescrie tratamentul necesar. Nu este nicio contraindicație ca în timpul sarcinii să nu ia tratament anti-micotic, însă doar sub supravegherea medicului specialist.
Sfatul Medicului: Chiar dacă am tratat o micoză, nu înseamnă că aceasta nu poate să reapară, mai ales dacă facem sport, frecventăm bazinele, piscinele, dușurile. De aceea trebuie să fim mereu atenți, să ne protejăm și doar așa vom ține micozele departe de noi. Recomand să fie utilizeze doar obiecte de igienă personală, pe suprafețele din locurile publice să se calce doar cu încălțăminte de protecție. Persoanelor din grupul de risc să ia măsuri profilactice.
