Dezvoltarea emoțională la copil. Etapele-cheie de dezvoltare

Dezvoltarea emoțională se manifestă diferit, în funcție de vârstă. De exemplu, la vârsta de doi ani copilul începe să manifeste mai multă independență, va manifesta reacții de apărare.

 La vârsta de trei ani, copilul își va manifesta deschis afecțiunea, va lăsa să se vadă un spectru larg de emoții, se va separa mai ușor de părinți și chiar va protesta împotriva modificărilor făcute în privința regimului zilei.

Frustrarea și accesele de furie

Independența se dezvoltă rapid în al doilea an de viață. Copilul își va dori să se afirme, se va detașa puțin de părinți, însă viața îi va părea foarte complicată. El nu înțelege lucrurile prea bine și va încerca să facă ceea ce nu este în stare. El va depune eforturi să devină independent, însă nu va reuși, iar acest lucru îi va crea, inevitabil, frustrare. Puțină frustrare îl va face pe copil să fie insistent și curajos, însă când este vorba despre prea multă – îl va afecta.

Primele neînțelegeri vor apărea atunci când părinți vor impune reguli după care el trebuie să se conducă. La început, acestea vor fi neînsemnate, de exemplu, atunci când el va da din cap în semn de „nu”, dar acestea pot evolua până la accese de furie.  

Accesele de furie sunt rezultatul unor frustrări excesive. Copilul va dori să realizeze multe lucruri, dar nu va putea și nu-i va plăcea când părinții îl împiedică. Accesul de furie este ca un „șnur” emoțional de dinamită – copilul nu este în stare să oprească sau să prevină accesul de furie, iar drept rezultat frustrarea va crește și nu va putea scăpa de ea decât printr-o explozie. În timpul accesului de furie copilul își va pierde controlul, copleșit de propria furie și îngrozit de sentimentele pe care nu le poate controla.

Deși par la prima vedere comportamente inadmisibile, accesele de furie sunt considerate o modalitate normală și sănătoasă chiar de a rezolva conflictul la această vârstă. Toți copiii cred că lumea se învârte în jurul lor. De multe ori, ei își doresc să decidă totul singuri, iar faptul că nu se descurcă și că părinții intervin tot timpul îi deranjează, dar totodată nu pot explica în cuvinte cât de mult sunt afectați.

Deseori, părinților li se pare că ei sunt de vină pentru comportamentul copiilor lor, dar nu este adevărat. Intensitatea simțită de copil referitor la toate deciziile sale este reflectată în accesele lui de furie. Deseori, cel mai util este ca părinții să rămână fermi și detașați. Deși pare o cruzime să ignori un acces de furie tumultuos, poate fi util să plecați pur și simplu.

Comportamentul unui copil în crize de furie sunt diferite, de la țipete până la zvârcolit, care îl vor extenua atât de tare încât ar putea la un moment dat să nu mai poată să respire. Acest tip de comportament este pentru părinți cel mai alarmant. Cu cât copilul va crește și va învăța să se exprime va fi capabil să înțeleagă lipsa de temei a temerilor, precum și necesitățile părinților.

Ce pot face părinții:

Deoarece la această vârstă conflictele sunt inevitabile, sunt necesare strategii de prevenire a lor. Aceste recomandări vă pot ajuta să reduceți frecvența și intensitatea scandalurilor:

  • Atunci când rugați copilul să facă ceva, folosiți o intonație prietenoasă și formulați cerința ca pe o rugăminte și nu ca pe un ordin. Este bine să spuneți „te rog” și „mulțumesc”
  • Nu exagerați când copilul nu vrea să facă ceea ce îi spuneți. Nu vă enervați. De fapt, mesajul pentru acest „nu” înseamnă : „eu vreau să dețin controlul și mă voi opune până nu voi găsi o cale sau voi înțelege că intențiile tale sunt bune”. Nu recurgeți la pedepse.
  • Nu este cazul să porniți o luptă cu copilul dumneavoastră. Dacă îl veți forța se va simți și mai neajutorat, iar accesele de furie se vor intensifica.
  • Nu-i oferiți opțiuni atunci când ele nu există.
  • Răsplătiți copilul pentru un comportament adecvat cu cât mai multe laude.

 

 

 

 

Sursa foto: 
theconversation.com
La Inceput