Măștile de protecție individuală: din ce stofă să le confecționezi pentru a fi protejat

Deși în viitorul apropiat urmează o relaxare a măsurilor de restricție, acestea vor fi însoțite de purtarea obligatorie a măștilor de protecție individuală, în special în locurile publice și cele aglomerate. Pentru că măștile chirurgicale pot fi găsite cu greu în farmacii, putem să le confecționăm în condiții casnice. Un grup de cercetători americani a venit cu recomandări de materiale ce pot fi utilizate pentru confecționarea acestora. Urmărește mai jos ce stofe să alegi, pentru ca măștile să fie nu doar „de formă”, dar și să te protejeze eficient.

Un șir de studii recente au sugerat că utilizarea bumbacului pentru confecționarea măștilor reutilizabile nu este cea mai bună idee, întrucât acest material este ineficient în filtrarea picăturilor ce conțin noul virus SARS-CoV-2.

Pot fi alte tipuri de stofe mai eficiente? Răspunsul la această întrebare a fost căutat de cercetătorii din cadrul Universității din Chicago și a Laboratorului Național Argonne, ambele situate în Illinois, SUA. Rezultatele studiului efectuat de aceștia a fost publicat în revista ACS Nano, sugerând că un șir de stofe pot opri eficient răspândirea noului coronavirus.

Cât de bine se potrivește masca pe față este foarte important

În cadrul cercetării sale, savanții au experimentat cu mai multe tipuri de bumbac, șifon, flanelă, mătase, spandex, satin și poliester – atât separat, cât și în diverse combinații. Aceștia au testat țesăturile pentru a verifica dacă ele pot filtra particule mai fine, deoarece savanții sunt siguri că noul coronavirus poate fi diseminat nu doar prin picăturile eliminate în timpul tusei sau a strănutului, dar și prin aerosoli în urma respirației, care sunt cu mult mai dificil de controlat.

Echipa de cercetători a răspândit particulele cu diametrul cuprins între 10 nanometri și 6 micrometri peste diferite tipuri de țesături, la o rată asemănătoare cu cea din timpul respirației unei persoane atunci când se află în repaus.

În rezultatul experimentului s-a dovedit că o porțiune de bumbac de țesătură densă, cu 30 de fire per centimetru, plus două straturi de șifon – alcătuit din poliester și spandex, sunt cea mai bună combinație pentru confecționarea unei măști, filtrând aproximativ 80-99% din particule, în funcție de dimensiunile acestora.

Echipa sugerează, de asemenea, că o asemenea combinație este comparabilă cu capacitatea unei măști N95, care este utilizată de specialiștii medicali din linia 1 de luptă cu noul coronavirus.

Alte combinații eficiente de țesături, potrivit cercetătorilor, sunt bumbacul țesut strâns, alături de mătasea naturală sau flanela și bumbacul combinat cu poliesterul.

Cercetătorii menționează că în cazul combinării unei stofe cu o țesătură strânsă, precum bumbacul și a uneia ce poate păstra o sarcină statică, cum ar fi mătasea, este asigurată o barieră dublă: cea mecanică și electrostatică.

Totuși, aceștia subliniază că pentru o eficiență maximă, măștile confecționate trebuie să se potrivească perfect pe fața persoanei care le poartă.

Nepotrivirea măștii cu conturul feței și prezența spațiului liber, neprotejat, cauzat de purtarea necorespunzătoare a măștii, va afecta eficiența oricărei măști purtate”, au subliniat cercetătorii.

Rezultatele noastre indică la o diminuare cu 50% a eficacității măștii de protecție individuală dacă există spații libere dintre față și mască, iată de ce accentuăm cât de important este ca aceasta să se potrivească”, a adăugat Abhiteja Konda, membră a echipei de cercetare.

În studiile următoare cercetătorii își propun să studieze și alți factori relevanți, precum afectarea siguranței măștii de către umiditatea mediului ambiant sau dacă reutilizarea și spălarea măștilor confecționate în condiții casnice poate reduce din eficacitatea acestora.

Sănătate să aveți!

Sursa foto: 
healthline.com
Sursa: 

medicalnewstoday.com

La Inceput