Paralizia cerebrală este o tulburare cronică de postură și de mișcare, provocată de leziuni ale sistemului nervos central. Paralizia centrală constă în mișcări reflexe involuntare si contracții (spasme) musculare care pot afecta o regiune, jumătate de corp sau corpul în totalitate.
Aceste tulburări sunt considerate afecţiuni neprogresive, dar într-o continuă dinamică, fiind influenţate de procesul de creştere şi de dezvoltare, astfel că manifestările clinice se pot modifica în timp. Afectarea motorie este un criteriu obligatoriu şi definitoriu al paraliziei cerebrale, aceasta fiind aproape întotdeauna însoţită de alte manifestări secundare, cum ar fi: retardul mental, epilepsia, tulburări auditive și vizuale, cognitive, de comportament.
Factorii de risc
Nașterea prematură și greutatea mică la naștere
40-50 la sută dintre copiii care dezvoltă paralizie cerebrală sunt născuți prematur. Riscul de a dezvolta paralizia crește cu cât greutatea la naștere este mai mică.
Factori de risc înainte de naștere
Totodată, riscul unui făt de a dezvolta anomalii cerebrale este mai crescut atunci când mama contactează anumite afecțiuni de-a lungul sarcinii ca: rubeola, citomegalovirus sau toxoplasmoză. Riscul este foarte mare dacă infecțiile survin în primele luni de sarcină - infecții uterine sau vaginale. Acestea pot determina inflamația placentei, lucru care poate întrerupe dezvoltarea normală a creierului;
- expunerea la diferite medicamente ca hormonii tiroidieni sau estrogeni;
- consumul de alcool și de droguri ilegale
- alte afecțiuni la nivelul uterului între lunile șase și nouă de sarcină, cantități însemnate de proteine în urină, niveluri crescute de zahăr în sânge.
Diagnosticarea paraliziei cerebrale
Diagnosticul de paralizie cerebrală se stabileşte în baza manifestărilor bolii - tulburări cognitive, de vorbire, accese epileptice, tulburări comportamentale, retad mental, prezenţa altor semne ce confirmă disfuncțiile cerebrale, dar este nevoie și de rezultate ale investigaţiilor paraclinice, pe care doctorul le va indica obligatoriu tuturor pacienţilor.
Testele şi analizele obligatorii
Analizele trebuie să includă o analiză de urină, analiza generală a sângelui, glicemia şi ureea serică. Diagnosticul poate rămâne incert fără o confirmare electroencefalografică sau imagistică.
Tratamentul cu medicamente
Dacă la prima consultaţie copilului dumneavoastră i s-a stabilit diagnosticul, medicul va evalua gradul de afectare şi criteriile de spitalizare. Tratamentul neurologic trebuie inițiat imediat. În calitate de părinte, aveți tot dreptul să adresați întrebări medicului despre efectul medicamentelor administrate – de ce au fost alese tocmai aceste preparate, ce acțiune vor avea asupra copilului, care pot fi reacțiile adverse, cât va dura tratamentul și dacă poate fi întrerupt.
Scopul tratamentul este ameliorarea dezvoltării neuropsihomotorii, verbale, cognitive, crizelor epileptice. De regulă, tratamentul este de lungă durată. Întreruperea tratamentului este o decizie pe care o ia doar doctorul. Medicul vă poate recomanda repetarea testelor de laborator, examenele paraclinice şi imagistice, pentru a verifica starea copilului.
