Avortul medicamentos prin telemedicină – ce cred femeile despre această procedură

În Moldova femeile care decid să facă avort încă mai sunt blamate, deși această procedură este legală, iar decizia aparține în totalitate femeii și partenerului acesteia. Potrivit Rodicăi Comendant, director al Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive, contrar miturilor din societatea noastră, cel mai frecvent decizia de a recurge la avort este luată de femeile măritate sau care trăiesc în cuplu, iar factorul determinant al acesteia este cel socio-economic. Pentru a reduce fenomenul discriminatoriu căruia sunt expuse femeile, în țara noastră se practică la momentul actual avortul medicamentos prin telemedicină. Află în continuare ce presupune această procedură și ce părere au femeile care au recurs la ea.

Ce este avortul medicamentos prin telemedicină?

Avortul prin telemedicină este o combinație dintre avortul medicamentos – cu utilizarea pastilelor pentru a întrerupe sarcina și telemedicina – metoda de supraveghere a avortului de către un medic prin intermediul videoconferinței sau a consultației telefonice.

Pentru că blamarea femeilor care decid să întrerupă o sarcină este în creștere, iar pandemia actuală a înrăutățit accesul la astfel de servicii, avortul prin telemedicină reprezintă o metodă alternativă, sigură, rapidă și absolut confidențială de a întrerupe de o sarcină nedorită fără a avea parte de replici sau priviri dezaprobatoare ale celor din jur.

Află mai multe despre modul de realizare a procedurii, unde să te adresezi și la ce costuri să te aștepți accesând următorul link. 

Ce părere au femeile care au recurs la această procedură?

Potrivit Rodicăi Comendant, reacțiile femeilor care au apelat la avortul medicamentos prin telemedicină au fost foarte bune. Acestea și-au argumentat recenzia prin „decât să merg la medic, să fiu privită acuzativ, să mi se citească morală, să mă simt prost, mai bine fac asta de la distanță, ghidată. Nimeni nu știe și eu mă simt bine”.

Astfel, în urma acestui comentariu putem deduce că femeile apelează la această procedură, în mod special, din cauza blamării sociale, însă că această metodă este una sigură și nu le pune viața în pericol.

Totodată, reușita avortului medicamentos prin telemedicină depinde, pe lângă starea de sănătate a femeii, și de condiția ei psiho-emoțională. Femeia trebuie să fie sigură de decizia pe care a luat-o și să fie calmă de la începutul până la finalul procedurii. În cazul în care persistă un sentiment de vinovăție, aceasta fiind anterior acuzată și blamată, rezultatul avortului realizat prin această metodă poate fi cu mult mai prost.

În cadrul Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive femeile au parte de toată susținerea necesară în cazul în care își doresc întreruperea sarcinii. Acestea sunt consultate de specialiști competenți, care le dau indicații în funcție de circumstanțe, iar după caz le pot sfătui păstrarea sarcinii pentru sănătatea acestora.

Când poate fi realizat avortul medicamentos prin telemedicină?

Pentru a apela la acest serviciu, femeile trebuie să întrunească un șir de criterii:

- Să aibă o sarcină nedorită și dorința benevolă de a o întrerupe prin avort medicamentos;

- Termenul de sarcină trebuie să fie mai mic sau egal cu 9 săptămâni;

- Dacă femeia are un dispozitiv intrauterin, este necesară extragerea obligatorie a acestuia înainte de efectuarea procedurii.

Când avortul medicamentos prin telemedicină este contraindicat?

O femeie nu este eligibilă pentru această procedură atunci când:

- Sarcina are un termen mai mare de 9 săptămâni;

- Are alergie la mifeprison, misoprostol;

- Suferă de anemie severă sau porfirie ereditară;

- Are dereglări de coagulare, formare a cheagurilor în vase sau sângerări neobișnuite;

- În cazul insuficienței hepatice/suprarenale cronice;

- Are o sarcină ectopică (extrauterină);

- Suferă de o boală gravă de inimă sau probleme cardiovasculare;

- În cazul unei maladii care necesită tratament cu hormoni.

Atunci când femeia este abandonată singură cu problema sa, lipsită de suport și de ghidare corespunzătoare, rezultatul unei sarcini nedorite pot fi nefast, ba chiar fatal. Iată de ce îndemnul nostru este să apelați la specialiști, care prin intermediul tehnologiilor moderne vă vor lipsi de fenomenul blamării sociale și vă vor acorda asistența necesară.

Sănătate să aveți!

Sursa foto: 
unplannedparenthood.org
Sursa: 

avort.md

La Inceput