Doctorii explică de ce e mai bine să dormim fără lenjerie intimă

Dormitul în lenjeria intimă este o temă aparte. Întotdeauna au existat argumente pro și și contra.  Dar, care e treaba? Este mai bine să mergi la culcare în chiloți sau să dormi fără?

„Le spun adesea pacienților mei să doarmă fără lenjerie de corp”, afirmă doctorul Alyssa Dweck. „Dacă zona intimă este acoperită în mod constant - mai ales cu o țesătură care nu absoarbe umiditatea, se creează condiții propice pentru dezvoltarea bacteriilor sau infecțiilor fungice”, precizează medicul.

Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile care trec prin menopauză.

„Cu cât veți purta mai mult lenjeria intimă, cu atât mai mult veți transpira noaptea și veți fi nevoite să vă dezbrăcați”, a adăugat Raquel B. Dardik, profesor asociat în Departamentul de Obstetrică și Ginecologie, la Centrul Medical Nano Langone din New York, pentru Grandparents.com.

Și dacă sunteți o femeie predispusă la mâncărimi și iritații în zona intimă, ginecologul și bloggerul Dr. Kate recomandă să nu purtați lenjerie de corp noaptea pentru a lăsa partea intimă să respire.

Același lucru e valabil și pentru bărbați?

„Lenjeria păstrează căldura și umezeala, iar bacteriile se dezvoltă în medii calde și umede. Mai multe bacterii sporesc probabilitatea ca orice piele afectată sau iritată să fie infectată”, susține urologul Brian Steixner.

Și în cazul bărbaților dormitul fără lenjerie ar putea fi, de asemenea, mai bună mai ales pentru producerea spermei. „Scrotul tău trebuie să fie la temperatura potrivită pentru a crește producerea de spermă”, spune Steixner.

Când bărbații dorm în lenjerie, testiculele se pot supraîncălzi, distrugând astfel calitatea spermei.

Cu toate acestea, dacă sunteți obișnuiți să purtați chiloți noaptea, asigurați-vă că optați pentru lenjerie din bumbac, stofă care-i permite pielii să respire. Într-un final, doctorii spun că e alegerea fiecăruia să doarmă sau nu în chiloți.

Sursa foto: 
www.maramedia.ro
La Inceput