Svetlana Gorea, psiholog
Agresivitatea este o însușire de comportament și are tendința de distrugere, fie personală, fie a celor din jur. În ultima perioadă tendința copiilor de a fi agresivi a crescut. Specialiștii afirmă că sunt mai mulți factori care pot provoca agresivitate.
- Familie
- Mediul social
- Mediul educațional
Cu cât mai devreme este depistată cauza comportamentului agresiv, cu atât mai ușor părinții vor putea îndrepta lucrurile. Copiii fac ceea ce văd în familie. Chiar și o ceartă neînsemnată între părinți îl poate face pe copil să devină agresiv cu cei din jur. Chiar dacă schimbul de replici pe un ton mai ridicat pentru părinți a fost unul neînsemnat, pentru copil acesta va servi un model ca să-și exprime emoțiile. El va considera că să strigi la copiii cu care te joci, să-i împingi și chiar să-i lovești sunt lucruri absolut normale. Se întâmplă ca unii pici să-și manifeste agresivitatea prin mușcare. Acestea sunt însă cazuri separate. Este foarte important să observăm ce privește copilul la TV, îndeosebi ce fel de desene animate. Acestea au o influență fenomenală asupra comportamentului copiilor.
Cu cât este mai mic, cu atât mai bine el reproduce întocmai comportamentul personajelor de la televizor. Chiar și cel mai inofensiv desen animat, cum este Tom și Jerry, îi poate face pe micuți agresivi. De exemplu, un copil de un an sau un an și jumătate este prea mic să înțeleagă că pisica se joacă cu șoricelul și el poate repeta comportamentul acestor personaje. Manifestările agresive devin mai evidente, dacă micuții sunt lăsați să privească desene animate pentru copii mai măricei.
O altă influență asupra comportamentului copiilor o au filmele pe care le privesc părinții. Deși, ei cred că picii sunt ocupați cu jucăriile, de multe ori aceștia involuntar privesc și ei filmul, mai ales cele de acțiune, care atrag atenția prin zgomot, scene de violență, etc.
Agresivitatea se învață și în curte, unde copiii se joacă. E suficient o singură dată ca micuțul să bruscheze pe cineva și deja simte că a obținut un trofeu. În astfel de situații putem identifica trei tipuri de mame, iar în funcție de educația lor, copilul va repeta sau nu gestul. Unele preferă să stea de o parte, crezând că astfel copiii devin independenți și știu cum să se apere. Altele își pedepsesc copiii, iar cele din urmă vor încerca să-i explice de ce nu e bine să bruschezi pe cineva. Cel mai corect comportament manifestat de o mamă este al treilea. Totuși ea nu va putea să-și modeleze copilul din prima explicație. Îi va trebui multă răbdare până când acesta va înțelege că greșește. Cel mai des comportamentul de agresivitate al copiilor se manifestă atunci când e vorba de jucării. Copilul vrea cu tot dinadinsul jucăria altui copil. Micuții încep să se certe în limba lor, să plângă, să tragă, să împingă. Aici mamele au rolul cel mai important, să rezolve situația de conflict și să le explice cum ar trebui să ceară sau să ofere jucăria.
În funcție de cum vor rezolva mamele disputa, data viitoare copilul ar putea să aibă o altă abordare față de semenii lui. El va cere jucăria și nu o va smulge din mâni, de exemplu. Nu va reacționa agresiv. Va învăța să-și exteriorizeze emoțiile și va reuși să le gestioneze corect.
Grădinița și rolul educatorului
Copiii își manifestă agresivitatea față de semenii lor și când ajung la grădiniță. Ne întrebăm atunci de ce nu și-o poate controla? Aici intervine rolul educatorului. El trebuie să știe cum să depășească conflictele între copii. Cea mai mare greșeală este atunci când și educatorii, și mamele încurajează copiii să manifeste comportament agresiv, dacă au fost agresați de alți copiii. Astăzi, el poate da o palmă unui copil, mâine însă vă poate pălmui pe Dumneavoastră.
Copii trebuie învățați că supărările nu se rezolvă prin bătaie, prin abuz verbal ori fizic. Copilul trebuie învățat să spună că nu se va mai juca cu colegul, dacă acesta îl va mai agresa.
Există și așa numiții copii-lideri, iar unii părinți încearcă să le creeze o imagine falsă despre sine, spunându-le că sunt cei mai buni, cei mai puternici, cei mai deștepți, chiar dacă manifestările copilului reprezintă doar niște acțiuni mai îndrăznețe.
Un lider adevărat știe să gestioneze o situație de conflict, să prevină problema și manifestările violente.
Agresivitatea printre școlari
În primul an de școală, copiii încep să-și manifeste calitățile. Apar primii lideri, unul citește mai bine, altul e mai priceput la matematică, iar al treilea – la limbi străine. Dacă până la școală părinții i-au insuflat copilului că este cel mai bun, cel mai deștept, dar în realitate nu este, atunci copilul va căuta o altă metodă de a se impune.
Vârsta de criză, când copiii își manifestă comportamentul agresiv este între 7 și 13 ani. Specialiștii în dezvoltarea psihologică a copiilor spun că această vârstă pur și simplu trebuie răbdată. În această perioadă părinții au obligația să-i arate copilului multă afecțiune și dragoste, indiferent prin ce crize trece acesta. Părinții vor greși, dacă vor intra în conflict cu copiii. Aceștia vor avea tentația să-și facă prieteni printre străini, prieteni virtuali, prieteni care s-ar putea să-i facă mai mult rău decât bine, iar ulterior va fi greu să-i recapeți încrederea și să-i readuci în familie.
Agresivitatea în adolescență
Se manifestă în jurul vârstei de 16-18 ani. Deși se cred adulți, în realitate percep lucrurile cu gândire de copil. Apare prima dragoste, ei suferă. Părinții le spun, de obicei, că sunt prea mici, prea imaturi pentru relații. La acești copii agresivitatea se manifestă prin comportament vulgar, pot lovi, tăia, arunca obiecte, închide ușa cu violență, pot chiar fura, iar uneori chiar pleca de acasă.
Recomandări
Când apare o criză și nu știți cum să reacționați adresați-vă unui specialist, care să vă ajute, să vă îndrume, să vă sugereze cum să vă comportați cu copilul dumneavoastră, pentru că un psiholog mai bun ca părintele nu există. Însă, și părintele trebuie ajutat de un specialist, care să-i dea niște repere ce să facă mai bine. Nimeni nu cunoaște mai bine familia, obiceiurile, comportamentul copilului decât un părinte. Când un specialist îi dă niște repere, el le adaptează la modul de viață din respectiva familiei. De exemplu, nu poți să-i spui unei familii cu resurse financiare modeste că este bine să mergeți cu copilul la munte sau la mare. La vârsta adolescenței, în niciun caz, părinții nu trebuie să insiste să meargă copilul în ospeție. De obicei, în perioada de criză, adolescenții nu vor să iasă din casă, devin mai introvertiți, apar și schimbările hormonale. Dacă el nu vrea să meargă, nu insistați. Altfel va deveni agresiv, iar conflictele vor avea consecințe neplăcute.
Agresivitatea copiilor este oglinda agresivității părinților. Poate dumneavoastră nu strigați și nu bateți, dar este important cum îl priviți, ce energie îi transmiteți. Sunt total greșite afirmațiile de genul: „Mai bine nu te nășteam”. Este destul o dată să-i spui și copilul va manifesta violență față de tine ca persoană, ca părinte.
Da, este adevărat, educația începe din burtica mamei, dar nu trebuie să exagerăm pentru că de multe ori părinții merg dintr-o extremă în alta. Totul este legat de răbdare, și atunci când părintele tinde să nu aibă un copil agresiv înseamnă că și comportamentul lui nu trebuie să fie agresiv. Copilul nu trebuie ascultat, aici părinții iar fac o mare greșeală, ci auzit. Atunci când îl auzi primești răspuns la toate întrebările.
De exemplu: Mama spune că astăzi mergem la pădure să culegem ciuperci, copilul nu vrea, explicând că este obosit. Mama strigă la el, îi spune că iar doarme, iar este fără dispoziție. Copilul va merge, dar îi va reproșa părintelui că nu l-a lăsat să stea acasă. Pentru că nu i-a fost respectată intimitatea, dorința lui. În acest caz îi explicăm de ce este nevoie să meargă cu noi, ajungem la un consens. Poate are nevoie să se odihnească și va merge cu dumneavoastră, nu trebuie să vă arătați indignarea prin strigăte și violență.
Prea multă morală strică
Nu-i citiți prea multă morală copilului, pentru că ei sunt obosiți de ea, la școală, acasă aceeași poveste. Atunci copiii aleg o cale de mijloc, să se relaxeze, să fugă de griji, să se refugieze pe rețelele sociale. Și problemele se înmulțesc. Ca să nu aibă un comportament agresiv ar fi bine să prevenim asta. Faceți curat împreună, pregătiți cina împreună, faceți piața împreună. Faceți împreună cât mai multe lucruri așa și el o să fie mai deschis cu dumneavoastră, mai receptiv.
Când depistați un comportament agresiv la copilul dumneavoastră, cu cât mai repede vă veți adresa unui specialist, cu atât va fi mai ușor să depășiți aceste situații.
O altă situație este atunci când noi, ca psihologi, venim cu soluții, ajutăm copilul, dar el merge din nou într-un mediu agresiv și povestea se repetă. Asta înseamnă că am lucrat în zadar. La fel, se întâmplă și cu părinții care nu îndeplinesc sarcinile stabilite de noi. Nu vom obține niciun fel de rezultate. Psihologii pot ajuta, dar interesul și dorința trebuie să vină de la părinți și copil.
Sfatul Psihologului: Din practica mea am observat că, cei mai mulți copii sunt agresivi atunci când și părinții sunt așa. În acel moment trebuie să ne gândim că ar fi bine să ne educăm pe noi înșine, ca să avem un copil neagresiv. Educați copilul ca să fie rezistent în stradă, pregătiți-l pentru ceea ce este mai departe de ușa casei, cum să facă față conflictelor și situațiilor dificile, pentru că anume acolo îl așteaptă provocările.
