Tiroida este glanda în formă de fluture situată în partea interioară a gâtului. Rolul glandei tiroide este să asigure o bună funcționare a organismului și să ajute la stocarea energiei.
Glanda tiroidă sintetizează doi hormoni importanți, T4 și T3, care contribuie la funcționarea corectă a organismului. Cel mai important microelement necesar pentru sinteza hormonilor glandei tiroide este Iodul.
Care sunt alimentele benefice și care sunt cele care trebuie evitate atunci când ai o disfuncție tiroidiană, ne spune medicul endocrinolog, Stela Vudu:
„Nu există o dietă separată pentru persoanele care suferă de disfuncție a glandei tiroide. În general aceste persoane ar trebui să aibă un mod de viață sănătos și un regim alimentar echilibrat. Este adevărat că glanda tiroidă preferă totuși unele microelemente cum ar fi Iodul, iar cele mai bune surse de iod sunt produsele de mare și nucile. Totuși o persoană care are o disfuncție a glandei tiroide ar trebui să fie precaută atunci când consumă aceste alimente și să nu facă abuz. Glanda tiroidă iubește și Seleniu, dar repet, o persoană cu dietă echilibrată, în cele mai multe cazuri, nu are o insuficiență de Seleniu și aportul suplimentar nu ar aduce beneficii. Sunt doar mici excepții, atunci când avem o problemă la nivelul ochilor cauzată de hipertiroidism. Există și alimente numite gușogene, care, administrate în cantități excesive și timp îndelungat ar provoca mărirea în dimensiuni a glandei tiroide. Acestea sunt produsele ca varza și derivatele ei.”
Vă mulțumim, doamnă doctor!