Ana Niculăeș, psiholog
Școala este aproape întotdeauna locul unde copiii se stresează cel mai mult și cel mai des. Dacă i-am ruga să ne povestească evenimentele din ultima lună, care i-au supărat, cu siguranță școala ar ocupa primul loc. De altfel, problemele de la școală aproape întotdeauna sunt printre primele menționate de elevii mici, alături de cele legate de familiale sau relaţiile cu semenii.
O examinare mai atentă a răspunsurilor elevilor scoate în evidență faptul că aceștia sunt deranjaţi de o mulţime de situații importante sau mai puțin importante pentru viața lor, cum ar fi, de exemplu, notele mici la teste sau prea multe teme pentru acasă. Elevii mici, de asemenea, se tem de eşecul şcolar, de faptul că înţeleg mai greu materia predată; de faptul că nu cunosc răspunsul când sunt întrebați de învăţători, de o eventuală pedeapsă pentru diverse încălcări sau își fac griji că ar putea să nu fie pe placul profesorului. Dezvăluirile lor demonstrează că şcoala poate avea impact esențial asupra stării psiho-emoționale a copilului.
Factorii de stres specifici vârstei elevului din clasele primare
De regulă, aceștia corespund problemelor perioadei de tranziție pe care o parcurge societatea noastră și le provoacă frustrări, griji şi necazuri.
Un studiu realizat în Capitală pe 763 de elevi din clasele primare a identificat 5 factori stresanți pentru copii:
1. Aceștia se referă, în primul rând la schimbările fiziologice şi sunt legate de creștere și maturizare. De asemenea, copii din clasele primare se stresează atunci când în familie apare un nou membru, adică se naște un frățior sau o surioară. Atunci, toată atenţia părinţilor se îndreaptă spre cel mai mic, apar noi responsabilităţi şi copilul simte şi trăieşte profund astfel de momente. Tot din această categorie fac parte dificultățile școlare. Copilul este suprasolicitat, fiindu-i mai greu să învețe.
2. În cea de-a doua categorie de stres se plasează relaţia cu părinţii. Probleme se resimt în mod special la copiii ai căror părinți sunt plecați peste hotare, cât și la cei neglijați emoțional. Copilul se stresează foarte mult chiar și atunci când iau o notă proastă la un test. Elevii mici se mai stresează și din cauză că nu le ajunge timp suficient pentru joacă.
3. Cel de al treilea factor de stres se referă la dificultăţile zilnice cu care se confruntă. De exemplu, lipsa banilor pentru a-şi cumpăra ce-și dorește, la fel și problemele de sănătate.
4. Cel de al patrulea factor face referire la suprasolicitare, pedepsele aplicate de părinţi, prea multe activități în care trebuie să implice.
5. Cel de al cincilea factor de stres se referă la relațiile cu semenii, deficiențele de a se împrieteni cu alţi copii de vârsta lor. Totodată, copiii mai puțin responsabili, cărora părinţii sunt nevoiți să le reamintească că că trebuie să-şi pregătească temele, percep această preocupare a părinţilor ca factor stresant.
În concluzie, putem afirma că printre factorii stresanţi care au o semnificaţie majoră pentru elevii de vârstă şcolară mică sunt schimbările fiziologice pe care le simt aceștia, statutul lui în familie, timpul petrecut cu părinţii, dificultăţile zilnice, gestionarea timpului, a banilor, starea sănătăţii şi relaţiile cu semenii.
Ce ar putea face părinții ca micuții lor să evite situațiile de stres
De exemplu, părinţii ar putea să stabilească un orar zilnic pentru efectuarea temelor școlare şi pentru activităţile extraşcolare. Când nu sunt teme de îndeplinit timpul rămas disponibil trebuie să fie redistribuit pentru activităţi de dezvoltare generală: lecturi, teatru, TV, sport etc. De asemenea, copiilor trebuie să li se ofere libertatea de a alege şi să le fie încurajate tentativele de autocontrol (de exemplu, „Ce doreşti să studiezi pentru început?”).
Copiii îşi doresc să se ridice la nivelul așteptărilor părinţilor. Din acest motiv e nevoie de crearea unei balanţe între presiunea asupra performanţelor şcolare şi reacţia față de acestea. Copilului nu trebuie să i se ceară să aibă doar note de 10 pe tot parcursul anului şcolar, dar nici lipsa de interes sau acceptarea notelor mici nu trebuie tolerată. Copilul își poate crea impresia că şi mediocritatea este acceptabilă.
Încurajăm părinţii să înlăture anumite activităţi, dacă ele sunt deosebit de stresante pentru copil. De asemenea, copiii până la vârsta de 10 ani suportă cu greu competiţia. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei tind să facă transferuri de judecăţi şi aprecieri de la fapte la propria persoană (de exemplu: „Noi am pierdut, deoarece eu nu am fost destul de bun”).
O altă recomandare pentru părinţi ar fi ca ei să-i implice pe copii în activităţi individuale sau cele bazate pe cooperare şi nu pe competiţie, să fie alături de ei în momentele dificile ale vieţii lor şi să-i ajute să adopte strategii eficiente de management al stresului.
Recomandări: În calitate de părinți suntem datori să veghem bunăstarea morală și fizică a copilului. Acesta este dependent de noi, deoarece încă nu și-a dezvoltat abilitățile ca să-și satisfacă toate nevoile. Deci, trebuie să-i fim alături până când va avea capacitatea să se îngrijească singur. Părinții sunt cei care inițiază pe copil și îl ajută să-și dezvolte deprinderi. Experții spun că există opt nevoi ale copiilor de care părinții trebuie să țină cont.
1. Nevoia de siguranță
Copilul are nevoie:
- Să fie privit cu bucurie și acceptare
- Să intri în contact cu el (atingere, privire aprobatoare)
- Să aibă convingerea că îți place să te ocupi de el
- Să aibă certitudinea că îl iubești indiferent de împrejurare (furii ale părinților, pedepse)
Astfel, se va simți iubit, acceptat și în siguranță.
2. Nevoia de apreciere
Copilul are nevoie:
- Să-i apreciezi inițiativele
- Să-i arăți această apreciere prin gesturi, priviri sau atingeri binevoitoare
- Să observi partea realizată din acțiunile lui, nu pe cea nerealizată
- Să-i arăți impactul pozitiv pe care îl au asupra lui și asupra celorlalți unele dintre acțiunile lui.
El are nevoie să fie apreciat cu entuziasm, pentru a-și păstra gustul să descopere și să-și dezvolte determinarea în tot ceea ce face.
3. Nevoia de a-și satisface părinții
Copilul are nevoie:
- Să-i arăți bucuria pe care ți-o aduce
- Să-i comunici verbal că ești mulțumit de el, fără să-l critici sau să-l compari cu alții;
- Să vadă că prezența lui, persoana lui, te fac fericit prin ceea ce este el, nu prin ce aștepți tu de la el
- Să simți cât de mult se bucură când învață ceva
Această stare de satisfacție a copilului, confirmată de părinte, îi permite să-și continue dezvoltarea într-o atmosferă de fericire, armonie și destindere. Astfel el își poate dezvolta un simț critic constructiv. Copilul care vede că părinții sunt satisfăcuți, învață să fie mulțumit de el și are o autoapreciere de sine adecvată.
4. Nevoia de a fi competent, de a experimenta
Copilul are nevoie:
- Să-i lați posibilitatea să-și experimenteze potențialul la maxim
- Să-i mărturisești admirația ta pentru punctele lui forte
- Să simtă sprijinul tău, să-i arăți că îl ajuți atunci când are greutăți
Această admirație a părintelui îi va permite să obțină siguranță și să-și dezvolte stima de sine.
5. Nevoia de compasiune din partea părintelui
Copilul are nevoie:
- Să-i arăți că poate conta pe mine și pe atenția ta față de problemele lui
- Să-i arăți și să-i comunici receptivitatea ta necondiționat, indiferent de ce simte
Astfel îl ajuți să-și dezvolte simțul de colaborare și sentimentul de responsabilitate.
6. Nevoia de a fi important
Copilul are nevoie:
- Să-l asculți cu adevărat
- Să-i acorzi atenție deosebită și timp
- Să remarci și să-i dai importanță când îți place ceea ce face
- Să-i spui că este important pentru tine
Acest lucru îl face să devină mai deschis pentru a spune ce simte.
7. Nevoia de acceptare, de recunoaștere
Copilul are nevoie:
- Să-i arăți că îl accepți așa cum este, necondiționat
- Să fii răbdător și tolerant față de modul lui de învățare
- Să-i spui că-l iubești și că-l accepți necondiționat
El are nevoie de această acceptare pentru a învăța să se accepte așa cum este. Astfel va căpăta încredere în forțele proprii.
8. Nevoia de modestie din partea părintelui
Copilul are nevoie:
- Ca părintele să renunțe la imaginea unei persoane care știe totul și nu greșește niciodată
- Să-i mărturisească greșelile și să își ceară scuze când ele apar
- Să aibă flexibilitatea de a reveni asupra unei decizii, dacă alta este mai potrivită
Astfel copilul va învăța să fie modest și nu va încerca să se impună. De asemenea, va dobândi o mare flexibilitate în gândire.
Înțelegând mai bine nevoile relaționale ale copilului și fiind dispuși să-l ascultați, îl veți face să vi se destăinuie și să se simtă înțeles, să fie capabil să-și rezolve conflictele fără intervenția dumneavoastră. Această nouă abordare vă va permite să trăiți cu mai multă bucurie rolul de părinte.
