Dr. Vera Lungu
Medic epidemiolog, Secția supravegherea epidemiologică a bolilor extrem de contagioase, zoonoze și parazitoze
Mai devreme sau mai târziu orice om se confruntă cu o anumită specie de paraziți intestinali. Ce sunt aceștia, cum se răspândesc și care sunt principalele metode de prevenire, ne explică medicul epidemiolog Vera Lungu, Secția supravegherea epidemiologică a bolilor extrem de contagioase, zoonoze și parazitoze din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Noi locuim într-o zonă climato-geografică favorabilă pentru răspândirea unor specii de paraziți intestinali. Dacă vorbim despre toată parazitologia medicală, la om parazitează 2 grupuri mari de paraziți: protozoarele-paraziți unicelulari, cei mai cunoscuți fiind lambliile și viermii intestinali.
Viermii intestinali, după felul în care se dezvoltă, se clasifică în trei grupuri.
Sunt biohelminții, care au o evoluție destul de complicată. Creșterea lor de la ou la matur se petrece în câteva gazde, care de obicei sunt organisme vii și dacă la o anumită etapă nu își găsesc gazda potrivită, nu supraviețuiesc. Tradițional, molipsirea cu acest grup de helminți se petrece în rezultatul consumului cărnii infectate cu larvele acestor viermi (de bovină, de sau de pește) care a fost insuficient prelucrată termic. Aceste specii de helminți sunt mai puțin răspândite în regiunea noastră, cu excepția echinococului.
De ce echinococoza este, practic, cea mai mare problemă de sănătate publică la capitolul parazitoze pentru Republica Moldova? Pentru că este o boală cu evoluție gravă, care poate avea consecințe grave pentru sănătate. De obicei, cei care răspândesc echinococul în natură sunt câinii. Ei contaminează mediul cu ouă de echinococ, de unde, tradițional, se molipsesc animalele domestice. Accidental se poate infecta și omul. Omul e aceeași gazdă intermediară, la fel ca bovinele și caprinele.
La om echinococul în organele interne poate forma chisturi. Aceste chisturi se tratează doar chirurgical. Din păcate, oamenii cred că se molipsesc de echinococ de la oi, deoarece în zonele în care intens este dezvoltat oieritul, se întâlnește și mai multă echinococoză. E greșit. Ovinele și alte animale domestice sunt gazde intermediare ca și oamenii. Explicația constă în faptul că pe lângă stânele de oi sunt câini, deci există o probabilitate mai mare de a se dezvolta și evolua: câine → sol → ovine→câine.
Cu cât vârsta ovinelor este mai mare, cu atât este mai mare probabilitatea de a face echinococoză. Câinii se molipsesc când sunt hrăniți cu (sau au acces la) organele infectate după sacrificarea animalelor bolnave.
Oamenii se molipsesc de la contactul cu oile, nu consumând carne de oaie. Ouăle pe care câinele le lasă pe pământ se lipesc de lâna oilor. În timpul mulsului, tunsului și alte lucrări de îngrijire a ovinelor ele ajung pe mâna omului, apoi pot fi înghițite. Noi ne putem molipsi și de la câini, mai ales de la cei vagabonzi, dacă avem un contact direct cu ei. În plus, contaminarea se mai poate produce și când consumăm zarzavaturi crude și nespălate, deoarece ouăle echinococului, eliminate de câine, ajung în sol și cu apele pluviale sau cu vântul ajung în grădini.
Republica Moldova se consideră o țară endemică la echinococoză, fenomen caracteristic tuturor țărilor din Europa de Est, mai cu seamă zonei Mediteraniene, unde se dezvoltă intens oieritul.
Odată înghițite, ouăle de echinococ ajung în tractul digestiv, unde se eliberează larva, care prin peretele intestinal pătrunde în circuitul sangvin și cu sângele venos este transportat în ficat. Aceasta este explicația de ce cea mai frecventă localizare a echinococului, până la 70%, este cea hepatică. Larvele care depășesc bariera hepatică și ajung în plămâni, unde se produce schimbul de gaze, provoacă echinococoza pulmonară. Aproximativ 20-30% dintre bolnavi fac anume echinococoză pulmonară. Aceste localizări sunt mai specifice copiilor. Cele care depășesc și bariera pulmonară ajung în circuitul mare și pot ajunge în diferite organe și țesuturi. Acest lucru se poate întâmpla în 7-8% dintre cazuri.
Acolo unde se localizează larva, cu timpul, se formează chisturi hidatice, niște bule pline cu lichid. Acest lichid se numește lichid hidatic și conține o cantitate enormă de larve. Boala evoluează lent, mai mulți ani și mărimea acestor chisturi depinde de durata bolii. Sunt posibile localizări multiple, ceea ce înseamnă că pot fi afectate mai multe organe simultan și echinococoză cu chisturi multiple, când un singur organ este afectat de mai multe chisturi.
Depistare
De obicei, se depistează întâmplător, la un examen imagistic ocazional (radiografie, ultrasonografie) pentru că localizările hepatice și pulmonare se suportă, relativ, mai ușor. Doar localizările în organe închise, spre exemplu, spațiul cranian, care nu se extinde, provoacă o simptomatică mai timpurie și mai pronunțată.
Geohelminții
Geohelminții sunt viermii care în evoluție își schimbă gazda și rolul de gazdă intermediară îl îndeplinește solul. Oușoarele acestor viermi se dezvoltă doar în condiții de sol și doar după embrionare – devin invazive, adică molipsitoare. Cel mai des, oamenii se pot molipsi cu astfel de helminți mâncând diferite crudități (verdețuri, legume, fructe) care se consumă nespălate; cu mâinile nespălate după diferite lucrări agricole la sol; copiii cu mâinile și jucăriile nespălate după joaca în nisip.
Pentru că geografic Moldova e amplasată într-o zonă cu climă temperată și o lume vegetală variată, oamenii consumă multe produse vegetale în stare crudă.
Pe fundalul unei culturi sanitare precare, evident sunt și condiții de transmitere a acestor viermi. Cel mai cunoscut din acest grup este ascarida, în popor numit limbric.
Mai mult, sunt supuși riscului de infectare cu acești helminți cei de la țară, din cauză că au contact nemijlocit cu solul, în timpul lucrărilor agricole, dar și din cauza lipsei infrastructurii sanitare (lipsa sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare, etc.). În Moldova, 1% dintre copii suferă de aceste tipuri de helminți.
Așa cum biohelmintiazele nu se transmit direct de la om la om, la fel și geohelmintiazele nu se transmit direct de la persoana contaminată. Astfel, la depistarea acestor specii se tratează doar persoana diagnosticată pozitiv și nicidecum și persoanele care au contactat cu ea.
Un alt grup de helmintiaze sunt cele contagioase. Ele nu au nevoie de gazde intermediare. Evoluția și dezvoltarea acestor viermi se petrece într-un singur organism, de aceea persoana infectată cu acești viermi este contagioasă. Cea mai răspândită din acest grup este oxiuriaza/enterobioza. Oxiurul se transmite direct de la omul infectat la cel sănătos și se infectează mai des copiii, deoarece ei mai des se află în colectivități, unde este contact foarte apropiat, la ei încă nu sunt bine formate deprinderile igienice, în plus regimul sanitaro-igienic în unele colectivități este defectuos, ceea ce favorizează ca acești helminți să se răspândească repede printre copii.
Oxiurul trăiește doar o lună
Oxiurul trăiește doar o lună, dar foarte ușor se transmite, din motiv că femela nu depune ouăle în intestin, dar în afara acestuia. În timpul somnului, ea iese și își lasă ouăle în jurul anusului, fapt ce provoacă prurit (mâncărimi). Copiii, involuntar se scarpină la fund și aceste ouă nimeresc sub unghii, apoi nimeresc în gură sau pe diferite obiecte și suprafețe, de unde pot fi înghițite.
Din păcate, în Moldova se practică doar tratamentul antiparazitar la persoanele depistate pozitiv și membrii familiei lor, fără să fie luate în considerare colectivitățile frecventate de copii. Această tactică nu poate influența pozitiv incidența enterobiozei, deoarece copilul tratat revine în colectivitate, unde iarăși se contaminează. Însă este important să menționăm că aceste tratamente se aplică doar în colectivități cu frecvență înaltă a enterobiozei.
Cu totul altceva sunt „tratamentele profilacticeˮ care le prescriu medicii de familie, indiferent de statutul copilului: examinat sau neexaminat. Ele nu doar că sunt inutile, dar și nocive, deoarece preparatele antiparazitare sunt hepato-toxice și nu se prescriu precum vitaminele.
Potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, tratamentele profilactice se aplică în anumite condiții, mai exact atunci când procentul copiilor infectați cu geohelminți este de 50% și mai mare.
În Moldova, precum am menționat, acest indicator este 1%, deci nu ne încadrăm în acest criteriu și atunci de ce să administrăm preparate atât de toxice pentru ficat copiilor?
Nu este corect obiceiul mămicilor ca de 2 ori pe an să facă tratament profilactic pentru helminți, indiferent de statutul copilului. Tratamentul acționează doar în ziua respectivă. Unele mame cred că tratamentele profilactice sunt ca vaccinurile, că ele acționează pe termen lung, ceea ce nu este corect.
Tratamentele frecvente, neargumentate, administrate de mamele care se tem de paraziți, sunt mult mai dăunătoare decât însuși parazitul. Cel mai corect este să se facă o testare de laborator, care ar determina prezența sau absența paraziților și doar dacă investigația arată că există, cu prescripția medicului, în funcție de vârstă și diagnoză, să se aplice tratament.
Dirofilarioza
Este considerată o parazitoză exotică, caracteristică țărilor tropicale. Este un zooparazit, adică parazitează câinii. La câini acest parazit afectează pulmonul și cordul. Parazitul naște larve vii și ele circulă prin circuitul sangvin. În perioada nocturnă ele se concentrează mai mult în sângele periferic, fapt ce favorizează transmiterea lor. În ultimele decenii, această parazitoză se depistează și la om, inclusiv în țările cu climă temperată. Această parazitoză este transmisă de țânțar și evident că el poate molipsi și omul. Nu se transmite de la om la om, ci doar prin insectă de la câine la om.
Omul nu este gazda tradițională pentru acest parazit, ci ocazională, întâmplătoare, adică o abatere de la normă. Chiar dacă aceste larve încep să se dezvolte în organismul uman, ele nu ating maturitatea, adică ajung doar la un stadiu intermediar. Ele se deplasează prin organism și caută loc unde au mai mare șansă să iasă în exterior. Cel mai des acești viermi ies în regiunea pleoapelor, dar pot avea și alte diferite localizări, având aspectul unor noduli subcutanați.
Apare, de obicei, brusc, omul se poate trezi noaptea cu o mâncărime intensă în regiunea afectată. Dacă sunt afectate pleoapele ochilor, la un examen vizual, se observă ca o ață albă sub conjuctivă. În alte localizări se manifestă sub formă de tumefiere însoțită de prurit puternic. Poate fi depistată la un examen radiologic. Tratamentul constă în extirparea viermelui de către chirurg/oculist.
Sfatul medicului:
În general, nu trebuie să punem accent pe tratamentele antiparazitare. Există un alt remediu mult mai eficient și ieftin: cultivarea deprinderilor igienice, mai cu seamă la copii, chiar din fragedă copilărie. Spălatul regulat al mâinilor după revenirea din stradă sau terenul de joacă, înainte de masă și după WC, după contactul cu animalele domestice. De asemenea, este important să spălăm minuțios fructele și legumele pe care le consumăm în stare crudă, dar nu cu orice apă, ci cu apă potabilă, să întreținem încăperile într-o stare igienică satisfăcătoare, să avem o conduită corectă cu câinii, să evităm contactul cu maidanezii, să prelucrăm termic bine produsele din carne și pește.
Foarte important este și îmbunătățirea condițiilor de trai a populației, mai cu seamă în mediul rural. Este vorba de dotarea satelor cu sisteme centralizate de aprovizionare cu apă potabilă, sisteme de canalizare, de curățare a apelor reziduale, de salubrizarea localităților.
