VIDEO// 5 din 1000 de elevi, diagnosticați cu scolioză

Cinci dintr-o mie de elevi din Republica Moldova erau confirmați cu scolioză în anul 2022, arată datele Biroului Național de Statistică. Specialiștii spun că numărul copiilor cu dereglări de ținută este în continuă creștere. Din lipsa unor programe naționale de monitorizare și depistare precoce a scoliozei, majoritatea cazurilor sunt semnalate în stadii avansate când tratamentul este destul de dificil.

 

Potrivit chirurgului – vertebrolog Victor Ungurean, părinții sunt primii care observă diformitățile la coloana vertebrală și, în general, se întâmplă când copiii au în jur de 10 – 11 ani. Se cunosc două metode de corectare a scoliozei. Tratamentul ortopedic se face cu fixarea coloanei într-un corset personalizat și multe exerciții fizice. Tratamentul chirurgical solicită multă experiență și abilități deosebite din partea chirurgului. Cea mai simplă operație durează aproximativ cinci ore. Dacă e vorba de un caz complicat, poate dura și până la 13 ore.

La Inceput