Despre sex pe înțelesul copiilor: de ce nu este bine să vorbim despre „cocoșei” sau „păsărele”

Educația sexuală începe devreme, indiferent dacă plănuiți acest lucru sau nu. Un copil învață despre realitatea vieții pe tot parcursul copilăriei, iar dacă nu face acest lucru cum trebuie, îl va face ulterior într-o manieră nesănătoasă.

Până la vârsta de trei, patru sau cinci ani, când dragostea generoasă a copilului se îndreaptă către părinți, este bine ca ei să audă și să vadă că părinții nu numai că se îmbrățișează și se sărută unul pe altul, ci că și doresc cu ardoare să fie buni, de ajutor și respectuoși unul cu altul.

Când părinții răspund la întrebările copilului, despre locul de unde vin copiii și care este rolul tatălui, este important ca el să-și audă părinții vorbind deschis despre devotamentul unuia față de celălalt, despre câte lucruri vor să facă împreună, câte lucruri vor să-și dea unul altuia, să aibă copii împreună, să-i îngrijească împreună și ce legătură are aceasta cu dorința fizică și sămânța care ajunge din penis în vagin.

Educația sexuală pentru bebeluși. Educația sexuală poate fi începută chiar înainte ca bebelușii să poată vorbi sau pune întrebări. În timp ce îi fac baie copilului lor sau când îl schimbă, părinții pot să-i vorbească acestuia pe un ton firesc despre părțile corpului, inclusiv despre organele genitale. „Acum îți voi șterge „vulva” sau „haide să-ți curățăm penisul!”. Folosind cuvintele corecte – penis sau vulvă, în loc de „cocoșel” sau „păsărică”. Cu timpul, părinții ajung și ei să se simtă mai confortabil discutând despre organele sexuale fără să se jeneze, iar acest lucru constituie o pregătire foarte bună pentru anii care urmează.

Copiii încep să pună întrebări în jurul vârstei de trei ani. Ei încep să aibă idei mai exacte despre lucrurile care au legătură cu sexul în jurul vârstei de doi ani și jumătate-trei ani și jumătate. Aceasta este etapa întrebărilor de felul „de ce”, atunci când curiozitatea lor se extinde în toate direcțiile. Probabil că ei doresc să știe de ce băiețeii sunt diferiți de fetițe. Ei nu consideră acest lucru ca fiind o întrebare despre sex, este numai una dintre multele întrebări importante pe care le au de pus. Însă dacă își fac o impresie greșită, acest lucru va interfera cu activitatea lor sexuală mai târziu în viață și vor avea idei greșite despre ce înseamnă cu adevărat sexualitatea.

De unde vin bebelușii? Această întrebare este foarte probabil să fie adresată în jurul vârstei de trei ani. Este mai ușor și mai bine să începeți cu adevărul decât să îi spuneți o poveste pe care va trebui să o modificați mai târziu. Oferiți-le informații scurte și clare. De exemplu, ați putea spune: „Bebelușul crește într-un loc special denumit uter, în interiorul mamei lui”.

Mulți experți susțin că nu este necesar să încercați să-i oferiți unui copilaș de trei-patru ani o imagine exactă asupra aspectelor fizice și emoționale ale actului sexual. Ar fi mai mult decât doresc copiii și mai mult decât ar putea să înțeleagă, ați putea spune. Tot ce este necesar este să le satisfaceți curiozitatea la nivelul lor de înțelegere și mai important, să le oferiți sentimentul că este bine să întrebe orice.

Un copil mic este foarte ușor încurcat în fața menstruației și o poate interpreta ca pe un semn de rănire. O mămică ar trebui să îi explice că toate femeile au acest tip de scurgere  în fiecare lună și că pierderea de sânge nu este cauzată de o rană. Câte ceva despre scopul menstruației ar putea fi explicat unui copilaș de trei ani sau mai mare.

Cum poate școala să fie de ajutor? În clasa a V-a este bine ca elevii să învețe biologie, inclusiv biologia reproducerii, într-o formă simplă. Unele dintre fetițele din clasă sunt la pubertate și trebuie să știe exact ce se întâmplă cu ele. Discuțiile științifice de la școală ar trebui să îi ajute pe copii să discute într-un mod mai personal acasă despre aceste probleme.

Educația sexuală, inclusiv aspectele spirituale ale acesteia, ar trebui să facă parte din educația pe care copiii o primesc din momentul în care sunt la grădiniță până când termină liceul, iar în mod ideal aceasta ar trebui să le fie efectuată copiilor atât de părinți, cât și de profesori. 

Sursa foto: 
http://iubimsigatim.ro
Sursa: 

Fragment din cartea „Îngrijirea sugarului și a copilului” de Dr. Benjamin Spock

La Inceput