Problemele de comportament la copii. Cum le faceți față

Încă de la naștere copiii dezvoltă anumite comportamente la care părinții trebuie să facă față. Părinții sunt cei care trebuie să observe aceste comportamente si să-i învețe pe cei mici că acestea nu sunt benefice pentru dezvoltarea lor psihică. Vedeți mai jos care sunt comportamentele obișnuite ale copiilor și cum să-i ajutați când vă ciocniți de o astfel de conduită.

Mințitul. Copiii mici adeseori mint pur și simplu pentru a scăpa de consecințele faptelor lor. Oare au luat ei fursecurile acelea? Ei bine, ei nu au vrut cu adevărat să facă acest lucru, ci doar l-au cam făcut, așa că într-un fel, probabil răspunsul este „nu”- sau cel puțin așa ar putea considera copilul. Copiii trebuie să învețe că a spune un lucru nu înseamnă că lucrul respectiv este adevărat. De asemenea, ei trebuie să învețe că este bine să recunoască mai devreme decât să înrăutățească lucrurile mințind. Ei învață acest lucru cu ajutorul povestioarelor cu morală pe care părinții și profesorii le spun, precum și prin experiență.

Un copil nu este în mod natural decis să îi înșele pe alții. Când el minte regulat, acest lucru înseamnă că este supus unui stres oarecare prea puternic. Treaba dumneavoastră este să descoperiți ce este în neregulă și să ajutați în găsirea unei soluții. Îi puteți spune cu blândețe „Nu trebuie să mă minți pe mine. Spune-mi care este problema și vom vedea ce este de făcut”. Însă, de multe ori, nu vă va putea da răspunsul corect. Chiar dacă își dă seama de unele dintre problemele lui, nu poate să vorbească despre ele. A-l ajuta să își exprime sentimentele și îngrijorările necesită timp și înțelegere. În unele cazuri s-ar putea să aveți nevoie de ajutorul profesorului, a unui consilier, a psihologului școlar sau a unui psihiatru.

Trișatul. Copiii mici trișează, deoarece nu le place să piardă. Un copil de șase ani consideră că scopul jocului este să învingă. Este fericit atâta timp cât conduce, însă se simte foarte neplăcut dacă este printre cei din urmă. A învăța să piardă cu grație poate dura chiar și ani. În cele din urmă, copilul își dă seama că este mai distractiv atunci când toată lumea joacă în mod corect. Copiii nu învață acest lucru atât de mult de la adulți, cât unul de la altul.

Comportamentele compulsive sau de constrângere. Tendința către strictețe devine atât de puternică în cazul multor copii în jurul vârstei de opt ani, nouă sau zece ani, încât aceștia tind să-și formeze unele obiceiuri nervoase. Probabil vă amintiți de cele pe care și dumneavoastră le-ați avut atunci când erați copil.

Comportamentele compulsive pot fi o modalitate prin care copii fac față anxietății. O sursă de anxietate pot fi sentimentele de ostilitate față de părinți. Aceste comportamente ușoare sunt obișnuite în jurul vârstei de opt ani, nouă sau zece ani și nu ar trebui să vă îngrijoreze când copilul este fericit, se dezvoltă bine și se descurcă bine la școală. Pe de altă parte, este indicat să apelați la un specialist pentru ajutor când copilul are comportamente compulsive care-i ocupă o mare parte a timpului: de exemplu, se spală prea mult pe mâini, este tensionat, plin de griji, nesociabil. Compulsiile grave, la fel ca majoritatea afecțiunilor legate de anxietate, au adeseori o cauză genetică. Un istoric familial elocvent de probleme de anxietate trebuie să vă determine să consultați un medic psihiatru.

Ticurile. Ticurile sunt obiceiuri nervoase, cum ar fi clipitul din ochi, ridicatul din umeri, făcutul unei grimase, răsucirea gâtului, tușitul, inspiratul puternic pe nas. Ca și comportamentele compulsive, ticurile apar cel mai des în jurul vârstei de nouă ani, însă acestea pot să apară oricând după vârsta de doi ani. Mișcarea în cauză este de obicei rapidă, repetată cu regularitate și întotdeauna în aceeași formă.

Un tic poate dura mai multe săptămâni sau luni și după aceea poate să dispară definitiv sau poate fi înlocuit de un tic nou. Copiii pot să imite comportamentul unui copil mai mare care are acest tic, în special dacă îl admiră pe copilul respectiv, însă aceste manierisme nu durează mult.

Principala cauză a ticurilor pare a avea originea în dezvoltarea creierului. Însă un rol are și starea psihologică. Ticurile sunt mai frecvente la copiii tensionați sau cu prea multă presiune asupra lor. Uneori problema este un părinte prea critic, care îl controlează prea mult, stabilind standarde prea ridicate sau implicându-l pe copil în prea multe activități.

Ticurile copilului nu se află sub controlul lui, chiar dacă le poate suprima pentru scurt timp. Dacă îl dojeniți, nu faceți decât să-i agravați problema. Părinții ar trebui să-și concentreze eforturile pentru a-l face pe copil să se simtă mai bine și relaxat atunci când este acasă, să-l cicălească cât mai puțin posibil și să-i facă viața socială și școlară cât mai satisfăcătoare. Aproximativ unul din zece copii are ticuri ușoare, acestea dispar aproape întotdeauna dacă sunt neglijate. Probabil unul din 100 de copii va continua să aibă ticuri multiple care vor persista timp de mai mulți ani. Acest copil posibil să aibă sindromul Tourette și ar trebui să fie consultat de un medic.

Postura. Unii copii par să se fi născut cu ligamentele și mușchii ceva mai laxe(moi). Postura nepotrivită este influențată de o serie de probleme de sănătate, cel mai frecvent este lipsa activității fizice și prea multe ore petrecute în fața calculatorului. Greutatea excesivă, obezitatea, uneori pot accentua înclinarea spre înapoi(lordoza), picioarele în X și platfusul. De asemenea, există și unele boli rare care pot afecta postura, precum și boli cronice sau oboseală cronică (de orice cauză) care pot determina copiii să se cocoșeze. Un copil cu o postură nepotrivită are nevoie de evaluare medicală completă.

Mulți copii se gârbovesc, deoarece le lipsește încrederea în sine. Acest lucru poate fi cauzat de critici excesive acasă, de dificultățile de la școală sau de o viață socială nesatisfăcătoare. Persoanele care sunt optimiste și sigure pe sine arată acest lucru prin modul în care stau jos și în picioare, precum și prin felul în care merg. Impulsul natural al unui părinte dornic de a avea un copil care să arate bine este să-i reamintească în permanență de postură. Postura copiilor care s-a deteriorat deoarece părinții lor i-au ținut întotdeauna prea din scurt nu se va îmbunătăți cu și mai multă cicăleală. În schimb, cele mai bune rezultate se obțin atunci când copilul își corectează postura cu ajutorul dansului sau altor mișcări ale corpului, sau când acesta este mult mai plăcută decât acasă. Părinții pot să-și ajute foarte mult băiețelul dacă acesta dorește să facă exercițiile și acasă și pot face acest lucru într-o manieră prietenoasă. Însă treaba lor principală este să sprijine spiritul copilului, ajutându-l pe acesta să se acomodeze la școală, să aibă o viață socială fericită și să se simtă respectat acasă. 

Sursa foto: 
www.gammainstitute.ro
Sursa: 

Fragment din cartea „Îngrijirea sugarului și a copilului” de Dr. Benjamin Spock

La Inceput