Toxocaroza este o boală parazitară recidivantă, provocată de migrarea în corpul uman a larvelor ascaridatelor(limbricilor). Infecţia contagioasă poate fi transmisă de la animale la om, fiind cauzată de nematode, adică paraziţi ai intestinului câinilor și pisicilor. Deşi este frecventă, mai cu seamă la copii, toxocaroza umană rămâne a fi o problemă, relativ, mai puţin cunoscută medicilor practicieni. Aceasta are dintre cele mai variate simptome.
Căile şi factorii de transmitere
Pentru om căile tipice de infestare cu Toxocara sunt:
a). Orală (de obicei contagioasă, mai rar alimentară). Sezonul de infestare a omului continuă pe tot parcursul anului, dar perioada când se înregistrează cele multe cazuri de molipsire se înregistrează în perioada de vară-toamnă, când numărul de ouă de Toxocara în sol este este maxim. Rata infestării câinilor, preponderent tineri, cu Toxocara este foarte înaltă în toate regiunile țării, mai cu seamă în zonele rurale. De obicei toți cânii pot fi infestați cu acest parazit.
b). Contactul cu solul. Contaminarea solului cu ouă de Toxocara, în sine, nu este esenţială în transmiterea toxocarozei, în cazul în care contactul cu el este limitat. Cei mai expuși infestării sunt oamenii care sunt în contact permanent cu solul. De exemplu, angajaţii serviciilor comunale antrenaţi în salubrizarea străzilor, prinderea maidanezilor, şoferii, mecanicii auto, precum şi medicii veterinari care se pot infesta la contactul cu blana de animale şi obiectele lor de îngrijire, contaminate cu ouă de Toxocara.
Acești limbrici pot fi transmiși și copiilor, mai ales dacă aceștia pun în gură particule de pământ infestat. În acest caz, agentul toxocarozei se transmite direct, producând infestări masive cu consecinţe clinice grave.
Grupurile cu risc sporit de infestare cu toxocare sunt copiii cu vârsta între 1-6 ani, care contactează cu câinii infestaţi în timpul jocului sau îngrijirii;
- grupuri profesionale: medicii veterinari, personalul azilurilor pentru câini, circurilor, grădinilor zoologice, angajaţii serviciilor comunale, vânzătorii din magazinele şi gheretele de legume, şoferii, mecanicii auto;
- bolnavii cu handicap şi retard mintal, cu o înclinaţie pentru geofagie (care tind să mănânce particule de pământ);
-persoanele cu un nivel de cultură igienică scăzut;
- proprietarii grădinilor, terenurilor arabile, cei care practică vânătoarea cu câini, proprietarii de animale de campanie.
Evoluţia la om
Ouăle de Toxocara, ajunse în intestin, produc larve. Acestea migrează în ficat, unde unele din ele se închistează. Altele depăşesc această barieră şi prin vena cavă inferioară, ajung în partea dreaptă a inimii, apoi în reţeaua de capilare pulmonare, unde majoritatea se stabilesc, închistându-se. Larvele care trec şi de bariera pulmonară ajung în circulaţia sanguină şi se răspândesc în diferite organe şi ţesuturi. Larvele de Toxocara pot supravieţui mai mulţi ani. Periodic, sub influenţa unor factori puţin cunoscuţi, larvele reîncep migraţia, fapt ce determină reapariţia bolii. O persoană nu poate fi sursă de infestare cu toxocara din motiv că în corpul său nu se dezvoltă exemplare mature de parazit. Pentru Toxocara organismul omului este un rezervor, unde acesta se poate aciua.
Migrând în corpul uman, larvele traumatizează ţesutul, provocând hemoragii, necroze, modificări inflamatorii. Pentru toxocaroză este caracteristic formarea granuloamelor (celule epitelioide, care sunt încercuite de leucocite mononucleare) în ficat, plămâni, pancreas, miocard, creier, ganglionii limfatici mezenterici. Formarea lor are loc prin intermediul mecanismelor de reacţie alergică de tip întârziat. În corpul uman larvele de Toxocara pot supravieţui până la 10 ani datorită faptului că ele elimină o substanţă capabilă să protejeze parazitul de agresiunea eozinofilelor şi anticorpilor gazdei, prin intermediul unei reacţii complexe, care evită contactul cu cuticula larvei.
Boala se caracterizează prin evoluţie recidivantă (de la câteva luni până la câţiva ani), acutizările fiind favorizate de reactivarea şi migrarea larvelor. Se disting următoarele forme clinice de toxocaroză:
1. Toxocaroza generalizată: forme majore și forme minore
2. Toxocaroza localizată: forme oculare și forme neurologice
Dezvoltarea toxocarozei generalizate este specifică contaminării cu un număr mare de larve. Sindromul larva migrans visceralis evoluează cu febră recurentă (62%), tuse cu sindrom pulmonar (65%), convulsii (20-30%), greţuri, hipersalivaţie, scăderea apetitului, ameţeli.
Examenul clinic obiectiv evidenţiază: hepatomegalie (ficat mărit)(80%), leziuni cutanate (20%), adenopatii ( inflamaţia şi mărirea în volum a ganglionilor limfatici (80%).
Toxocaroza generalizată afectează toate vârstele, mai frecventă fiind depistată la copii. Mai rar, boala poate debuta cu febră, astenie(slăbirea generală a organismului), adenopatie, artralgie(dureri la nivelul unei articulaţii), scădere în greutate. Manifestările respiratorii sunt tusea, dispneea, crizele astmatice. Manifestările digestive sunt exprimate prin dureri abdominale, anorexie, greaţă, diaree, vomă. La nivelul pielii pot apărea alergii însoţite de prurit intens, erupţii urticariene(umflături ale pielii), eritem nodos(inflamaţie a ţesutului subcutanat). Este posibilă alopecia (afecţiune dermatologică inflamatorie ce lezează foliculii piloşi îndeosebi de la nivelul scalpului).
Deși, se întâmplă foarte rar există cazuri când copiii infestați cu toxocare, decedează în urma tulburării grave a funcției inimii sau plămânilor, provocate de migrația larvelor de toxocare.
Tot în cazuri rare, la copii și la adulți, în momentul în care larvele mature ale toxocarelor reușesc să pătrundă, prin fluxul sangvin, în partea posterioară a ochiului (în 90% din cazuri, toxocarele infestează un singur ochi), urmările contaminării ar putea fi foarte grave. Din cauza reacției inflamatorii, poate avea loc detașarea retinei și pierderea totală a vederii.
Diagnostic
Diagnosticul toxocarozei se efectuează pe etape. De obicei, diagnosticul se bazează pe semnele clinice, anamneza epidemiologică a pacientului şi rezultatele testelor imunologice, care ajută în cele din urmă pentru a confirma suspiciunea clinică a bolii.
Un rol important revine diagnosticului imagistic (la necesitate): pot fi utilizate radiologia pulmonară, ecografia abdominală, tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică nucleară (afectările sistemului nervos central). Oftalmoscopia, ultrasonografia, TC, angiofluorografia - sunt utile în caz de afectare oculară.
Un rol important în stabilirea diagnosticului o are anamneza epidemiologică. Prezenţa câinelui în familie, contactul foarte apropiat cu el, geofagia(consumil particulelor de sol) confirmă riscul sporit de infestare cu acest parazit. Alergia la blana animalelor, la fel, este un semn frecvent al invaziilor cu toxocare. Se va mai atrage atenţie la genul de activitate al pacientului, inclusiv dacă este implicat în lucrările agricole la sol, la obiceiul de a consuma crudităţi nespălate.
Tratament
Problema tratamentului toxocarozei este una extrem de controversată în ceea ce priveşte valoarea terapiei antihelmintice. Înainte de a institui un tratament, trebuie în mod obligatoriu evaluat cazul în vederea stabilirii activităţii parazitare. Persoanele care nu prezintă niciun simptom nu necesită tratament specific. Tratamentul toxocarozei trebuie să fie complex cu includerea celui patogenetic,
· Distrugerea/inactivarea parazitului
· Ameliorarea semnelor clinice
· Evitarea efectelor adverse la chimioterapice sau consecutive distrugerii larvelor.
Epidemiologie
Actualitatea problemei, în ultimul deceniu, a sporit pe fundalul creşterii numărului de câini vagabonzi, care a provocat poluarea masivă a factorilor de mediu cu ouăle acestui parazit. Astfel, boala a devenit o problemă medico-socială serioasă. Examenele sanitaro-helmintologice a probelor de sol din raioanele Republicii Moldova, efectuate în laboratorul parazitologic al Centrului Naţional de Sănătate Publică au depistat ouă de Toxocara spp. în 23,7% de probe în anul 2008, 20,7% - în 2009, 33,8% -2010, 37,5% în 2012.
Conform datelor OMS toxocaroza la canine este foarte frecventă pe toate continentele globului. Studiile efectuate în diferite regiuni ale Terrei denotă o pondere a invaziei la câini de la 15% până la 93%.
old.ms.gov.md
