Obsesia pentru un defect imaginat în aspectul fizic sau ce este o tulburare dismorfică a corpului

Se întâmplă să-ți examinezi îndelung defectele tale fizice? Aceste gânduri îți afectează starea generală de bine? E posibil să suferi de tulburare dismorfică corporală (BDD) sau dismorfofobie. Iată ce este și cum se manifestă afecțiunea.

Cu toții avem zile când suntem nesiguri de felul în care arată exteriorul nostru sau credem că arătăm nu prea bine. Dar dacă observați că frecvent și obsesiv încercați să ascundeți sau să mascați ceea ce considerați că este un defect, acesta poate fi un semn al tulburării dismorfice corporale. De această afecțiune pot suferi atât femeile, cât și bărbații la orice vârstă. Deși cel mai des afecțiunea se manifestă în perioada adolescenței.

Persoanele care suferă de dismorfofobie au senzația că există o diferență colosală între ceea ce văd în oglindă și ceea ce spun cei din jur. Cu alte cuvinte, în timp ce persoana vede defecte și consideră urâte anumite părți ale corpului, alte persoane spun că nu văd acest lucru. Mai mult, chiar dacă conștientizează că cei dragi sau prietenii spun adevărul, persoana cu tulburare dismorfică corporală nu poate scăpa de stres și anxietate provocate de felul în care arată.

Afecțiunea este o tulburare psihologică care se ameliorează dacă este tratată. Primul pas e identificarea semnelor și constatarea problemei. Tulburarea dismorfică corporală se poate referi la orice parte a corpului, dar cel mai frecvent oamenii se concentrează pe:

  • Trăsăturile faciale, cum ar fi forma nasului;
  • Pielea și anume pe alunițe, pistrui, cicatrici sau acnee;
  • Mărimea sau tonusul mușchilor;
  • Mărimea și forma organelor genitale sau a sânilor;
  • Părul, inclusiv părul de pe față  și de pe corp.

În cazul tulburării, persoana are senzația că nu poate face nimic ca să schimbe lucrurile, cel puțin cu excepția intervențiilor plastice. Dar există metode de autoexaminare prin care persoana „se privește dintr-o parte” și încearcă să se privească dintr-un unghi pozitiv și de ansamblu.

Așadar, este normal ca din când în când să-ți fixezi atenția la dimensiunile coapselor sau la un coș care-ți pare inestetic. Dar dacă aspectul fizic îți provoacă suferință considerabilă sau îți afectează viață zi de zi, acesta este un semn că problema e mai mare.

Semne și simptome ale tulburării dismorfice ale corpului

Persoanele care suferă de dismorfofobie manifestă un comportament specific și anume:

  • Fie verifică în oglindă în mod exagerat de des felul în care arată, fie evită complet să-și privească aspectul fizic.
  • Încearcă să ascundă defectele imaginare de ochii lumii. Uneori se ajunge până în punctul în care persoana evită să meargă la muncă, la școală sau să participe la evenimente sociale, să iasă în locuri publice. Totul din cauza fricii că cei din jur ar putea observa defectul imaginar.
  • Petrece mult timp încercând să camufleze ceea ce-i pare inestetic. Persoanele care suferă  de tulburarea psihologică încearcă să acopere așa zisul defect cu îmbrăcăminte ajustată, pălării, eșarfe, pantaloni largi, să aplice machiaj în exces sau să stea/să se așeze, în poziții care ar masca zona ce-l deranjează.
  • Fac tot posibilul să nu fie fotografiați. Se întâmplă ca persoanele care suferă de dismorfofobie să evite întâlniri importante, să refuze invitații la zile de naștere. Într-un cuvânt totul ca să nu fie fotografiate. Mai mult, se asigură că în pozele publicate de alții să nu apară cu defectul imaginar la vedere.
  • Recurg la operați plastice, uneori în mod repetat, ca să corecteze imperfecțiunea pe care o văd. Se întâmplă ca persoana care suferă de problemă să apeleze la măsuri chirurgicale. Mai mult, și după plastie persoana poate crede că problema nu a fost rezolvată și poate rămâne în continuare nemulțumită.
  • Caută să fie liniștită de cei din jur. Cu alte cuvinte, persoana își întreabă frecvent prietenii și rudele dacă arată bine sau adresează întrebări despre aspectul anumitor părți ale corpului. Și în ciuda asigurărilor că totul este bine, oricum nu se simte liniștită.
  • Se compară cu cei din jur dintr-un unghiul negativ. Persoanele cu tulburare au tendința să-și compare aspectul fizic cu cel al unor vedete sau se compară cu sine în copilărie. Aceasta cu accent pe „cât de rău arată în prezent”.
  • Apare senzația de tristețe, anxietate. Gândurile negative deseori se agravează după proceduri cosmetologice de care persoanele rămân nemulțumite. Persoana depune mult efort ca să arate bine: exerciții fizice extenuante, bronz și tunsori. Uneori cheltuie sume impunătoare pentru diverse proceduri. Aceasta însă nu aduce satisfacție cu privire la aspectul fizic.

Dismorfia musculară: un subtip frecvent al tulburării dismorfice corporale

Dismorfia musculară se manifestă prin convingerea că mușchii nu sunt suficient de mari. Deși această formă de tulburare dismorfică corporală poate afecta ambele sexe, este întâlnită mai frecvent la bărbați. Subtipul de tulburare poate fi greu de identificat, așa cum persoanele fiind  lăudate de cei din jur pentru disciplină și mod sănătos de viață, au o senzație de împlinire. Totuși, tulburarea poate să existe dacă apar comportamente ca:

  • Ore în șir dedicate exercițiilor fizice excesive și ridicarea de greutăți.
  • Obsesie pentru calcularea caloriilor.
  • Evitarea restaurantelor din cauza lipsei imaginate de control asupra opțiunilor alimentare.
  • Atenție sporită și calculare excesivă a meselor cu intenția de a întocmi combinație „perfectă” de carbohidrați, grăsimi, proteine și vitamine.
  • Respectarea fermă a programului de alimentație.
  • Privitul îndelung și des în oglindă sau evitarea oglinzilor
  • Mai multe straturi de îmbrăcăminte purtate pentru a părea mai mare
  • Utilizarea steroizilor sau a altor preparate ca să îmbunătățească performanțele
  • Aprecierea de sine depinde direct de mărimea mușchilor.

Cauzele tulburării dismorfice corporale

Cauzele exacte ale dismorfofobiei sunt neclare, iar afecțiunea, la fel ca un șir de alte tulburări psihice, este rezultatul mai multor factori. Aici pot fi dereglări în creier, factori genetici și experiențe de viață.

Un rol aparte îl pot avea neglijarea în copilărie, abuzul, criticile legate de aspectul fizic. În plus, într-un mediu în care se pune accent deosebit pe tinerețe și standarde privind exteriorul, e ușor să te simți necorespunzător. Și anumite trăsături de caracter ca excitabilitatea sau perfecționismul la fel pot declanșa tulburări dismorfice corporale.

Cert este că dacă vă regăsiți în descrierile de mai sus nu trebuie să ezitați sau să vă rușinați să cereți ajutorul specialiștilor. Cercetătorii vorbesc despre cazuri când unele persoane au mers ani la rând la dermatolog invocând anumite probleme imaginare înainte să recunoască că au o problemă psihologică și să ceară ajutorul psihologului.

Ce trebuie să știi înainte de tratamentul inițiat de psiholog?

Dacă tulburarea este diagnosticată și se planifică inițierea unui tratament, trebuie să fii gata să discuți cu specialistul despre orice precedente din viață, fie că e vorba de agresiuni, abuzuri sau presiuni morale. La fel, vei discuta despre percepțiile pe care le ai despre cum e „corect” să arați.

Înainte să mergeți la specialist gândiți-vă la schimbările pe care le-ați întreprins de când ați observat pretinsa problemă. Ce s-a întâmplat în perioada cât ați încercat să corectați „defectul”?  Ați pierdut prieteni? Au scăzut performanțele la locul de muncă? Deopotrivă gândiți-vă la aspectele pozitive. Primiți mai multe complimente de când faceți exerciții fizice sau vă machiați mai sârguincios?

La fel, specialiștii recomandă să apelați la ajutorul familiei. Posibil ca rudele să fie dispuse să ajute și respectiv, să fie incluse în terapia prevăzută de medic. Cei apropiați vă vor ajuta să demontați tiparele negative.

Tratamentul în dismorfofobie

Există atât terapie individuală cât și terapie de grup care s-au dovedit eficiente în tratamentul tulburării dismorfice corporale. Dacă simptomele sunt mai ușoare, acestea pot să se amelioreze cu un tratament simplu. Însă terapia combinată cu medicamente este mai eficientă în cazul persoanelor cu gânduri suicidale.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC). Metoda mai este cunoscută ca terapie de expunere și prevenire a răspunsului. Aceasta se focusează pe schimbarea felului de gândire și comportament declanșate de starea trăită. Psihoterapeutul ajută la identificarea stărilor ce declanșează neliniște și alegea cea mai potrivită metodă de depășire a emoțiilor. Prin terapia cognitiv-comportamentală, persoană reușește să se privează dintr-o parte și să-și analizeze corpul dintr-un unghi de vedere mai obiectiv și mai tolerant. Așa persoana afectată de tulburare reușește să-și depășească stările de disconfort cum ar fi privitul în oglindă sau nevoia constantă de a fi liniștit de alte persoane.

Tratamentul medicamentos. În astfel de tulburări, specialiștii pot indica inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) care sunt un tip de medicamente antidepresive care pot ușura stările însoțite de gânduri obsesive. Acestea pot reduce, de asemenea, simptomele anxietății și depresiei care apar adesea în tulburarea dismorfică corporală.

Tulburările dismorfice corporale la copii

Dismorfobia începe cel mai adesea în jurul vârstei de 12 - 13 ani. Ca părinte vă poate fi dificil la început să faceți o diferență între nesiguranța legată de schimbările de vârstă ți ceva mai grav. Cu atât mai mult că această tulburare are simptome comune cu depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă și anxietatea. Dar partea bună este că și tratamentul e asemănător și poate ajuta în caz că tulburările apar simultan.

Ca să vă ajutați copilul sau persoana iubită care trece prin aceste probleme, încercați să vă documentați mai mult despre afecțiune, să discutați despre ea cu empatie. Arătați-vă disponibilitatea de a susține și încurajați tratamentul, dar încercați să nu forțați lucrurile ca să nu stârniți sentimente de vinovăție.

Sănătate Să Aveți!

Sursa foto: 
www.festivalpsicologia.it
La Inceput