Ceai versus cafea: ce te energizează mai bine și de ce

Suntem obișnuiți să ne începem ziua cu o cafea: fie din cauza tradiției și a mirosului care se asociază cu energia matinală, fie pentru că avem impresia că anume așa vom reuși să ne trezim cu adevărat. Cu toate acestea, nu ar fi cazul să disconsiderăm proprietățile tonizante ale ceaiului, care în funcție de tipul acestuia ne poate ajuta să ne trezim și să ne energizăm la fel de bine. Îți povestim în continuare ce tip de băutură este mai bine să alegi pentru a obține energie maximă pentru întreaga zi și de ce.

Compusul-cheie

Vorbind despre energie, trezire și starea de bine pe care ni le pot oferi băuturile matinale precum ceaiul și cafeaua, vorbim adesea de cofeină, compusul-cheie al acestora. Acesta este capabil să reducă oboseală și să contribuie la apariția stării de alertă. Din cauza unor variații de compoziție, cofeina din ceai și cafea are efecte diferite asupra corpului.

Pentru a înțelege mai bine efectele acesteia, este necesar să înțelegem ce se întâmplă în corp atunci când servim ceai sau cafea.

Ce reacții declanșează ceaiul și cafeaua în corp?

Ambele băuturi conțin o anumită cantitate de cofeină. Aceasta, la rândul său, blochează adenozina, un compus chimic eliberat de creier care îi dă de știre că organismul este obosit și are nevoie de odihnă.

Odată ce adenozina este blocată, corpul nostru intră în starea „luptă sau fugi” prin eliminarea adrenalinei. Ulterior, adrenalina va determina inima să se zbată mai frecvent, iar pupilele să se dilate. De asemenea, ficatul va elimina în sânge glucoză din rezervă pentru a susține necesitățile legate de starea de alertă declanșată.

Astfel, toate aceste procese legate de blocarea adenozinei te vor determina să simți că ai mai multă energie în corp.

Ceai versus cafea: cantitatea de cofeină

O ceașcă medie de cafea (239 ml) conține aproximativ 94,8 mg de cofeină comparativ cu una de ceai, care conține doar 26,2 mg de cofeină. Este important de menționat că această cantitate de cofeină diferă de la o ceașcă de cafea la alta, deoarece depinde de cât de tare preferă persoana să fie cafeaua.

Cu toate acestea, oricât de puternică sau slabă este cafeaua și indiferent de soiul acesteia, ea conține mult mai multă cofeină decât orice alt tip de ceai.

Ceai sau cafea: care este mai bun pentru energizare?

Deși cafeaua conține mai multă cofeină decât ceaiul, există un șir de factori care sugerează că ceaiul energizează mai bine decât cafeaua. Iată de ce:

1. „Digestia” lentă a cofeinei

Atunci când servești cafeaua, s-ar putea să simți un val brusc de energie. În funcție de cât de puternică, este cafeaua, ai putea să te simți în același timp neconfortabil, nervos sau anxios. Se întâmplă pentru că cofeina din cafea se absoarbe rapid în sânge, determinând acest efect. Cu toate acestea, peste câteva ore s-ar putea să experimentezi o „cădere” de energie și să te simți mai obosit decât ai fost până atunci.

Opus acestora, cofeina din ceai se elimină mult mai lent, ceea ce asigură un nivel înalt constant de energie. Cofeina din ceai este mai deosebită decât cea din cafea, deoarece este atașată de catechine (antioxidanți), care o transformă într-un compus „minune”. Drept rezultat, pentru a „digera” cofeina, organismul are nevoie de aproximativ 4-6 ore.

Pentru că cofeina din ceai se digeră mai lent, impactul acesteia asupra corpului este mai mic decât cel al cafelei. Drept urmare, nu vei simți căderea de energie ca în cazul cafelei.

2. Efect mai moale asupra corpului

Continuând tematica efectului cofeinei asupra corpului vom menționa că odată ce acesta a intrat în etapa „luptă sau fugi”, se elimină hormonii stersului, printre acre se numără cortizolul, adrenalina și noradrenalina. Drept rezultat, apare senzația de nervozitate și anxietate.

Pe altă parte, ceaiul are efecte mai favorabile asupra corpului, deoarece frunzele acestuia conțin un aminoacid denumit L-teanina. Acesta calmează sistemul nervos și reduce tensiunea arterială, bătăile inimii și nivelul de stres al organismului.

Astfel, combinația cofeinei cu L-teanina este un impuls durabil  al nivelului de energie și obținerea unei senzații de liniște.

3. Te pot ceaiul sau cafeaua deshidrata?

Atât ceaiul, cât și cafeaua deshidratează, ceea ce înseamnă o reducere a cantității de apă din organism. Cu toate acestea, nu înseamnă că vei pierde din organism mai multă apă decât ai consumat.

Un studiu despre cofeină a depistat că după consumul unei cești de 200 ml de cafea, din organism sunt eliminați 146 ml de apă , ceea ce înseamnă că o cafea te va hidrata doar cu 54 ml de lichid.

Efectul diuretic este provocat de cofeină, ceea ce înseamnă că ceaiul nu va provoca consecințe la fel de dramatice ca și cafeaua.

Care ceai te energizează cel mai bine?

Ceaiul negru și cel Matcha sunt campionii de energizare. Ceaiul negru conține  47 miligrame de cofeină. Cu toate acestea, unele soiuri pot ajunge la 60-90 miligrame, adică jumătate din cantitatea conținută în cafea. Astfel, combinată cu teanina, această concentrație de cofeină te va ajuta să obții un nivel înalt și stabil de cofeină.

Ceaiul Matcha este un tip de ceai verde care conține în jur de 75 mg de cofeină. Pe lângă nivelul de energie pe care îl oferă, acesta are în compoziție un șir de antioxidanți importanți pentru sănătatea cardiovasculară, imunitate și calmarea sistemului nervos.

Ceaiul verde conține mai puțină cofeină, însă mai multă L-teanină și o cantitate de vitamina C, ingrediente care tonizează și asigură un nivel constant înalt de energie, ajutând, în același timp, persoanele dependente de cafea să se descurce fără ea.

Astfel, dacă dorești să obții nu doar un plus de energie, dar și să o faci pentru o perioadă mai îndelungată de timp, îți sugerăm să alegi o cană de ceai în locul unei cești de cafea de dimineață sau în timpul zilei, atunci când simți un nivel mai diminuat de energie.

Sănătate să aveți!

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
health.com
Sursa: 

nutrition2change.com, senchateabar.com

La Inceput