Criza vârstei de trei ani este bine cunoscută atât părinților experimentați, cât și celor care planifică să devină părinți. Este cunoscut că în această perioadă cei mici încep să facă tantrumuri, devin incontrolabili și foarte capricioși. Cu toate acestea, perioada dată face parte din dezvoltarea copilului, ba chiar își are propria menire. Îți povestim în continuare care este aceasta, ce semne îți arată copilul atunci când trece prin criză, dar și cum să o gestionezi eficient.
Află ce sunt și de ce apar tantrumurile. Cum să le previi apariția și să le înlături eficient.
Ce este criza vârstei de trei ani?
La vârsta de trei ani copiii trec printr-o criză a creșterii care a fost denumită generic „criza vârstei de trei ani”. Această etapă a dezvoltării marchează trecerea de la etapa de copil mic la cea de școlar și îl face pe copil să fie mai puțin ascultător și înțelegător, ceea ce și îi îngrijorează cel mai mult pe părinți.
Criza vârstei de trei ani nu este unica criză prin care trece copilul mic. În jurul vârstei de un an copilul trece prin diferite crize practic în fiecare lună. Astfel, viitorii părinți ar fi bine să se pregătească de dezvoltarea și dificultățile prin care va trece copilul lor.
Cum să înțelegi dacă cel mic trece prin criza vârstei de trei ani?
În timp ce unii părinți observă că cel mic s-a transformat dintr-un „copil de aur” în unul necontrolabil, alții menționează că nu există vreo diferență în comportament, deoarece s-au deprins că cel mic are un comportament diferit de cel pe care și l-ar dori.
Cu toate acestea, există 7 simptome prin care un părinte al cărui copil are în jur de trei ani își poate da seama că acesta trece printr-o criză:
#1 Negativismul – copilul va refuza orice i-ai propune, chiar dacă și-o dorește. Vei înțelege odată ce îi vei propune lucruri diferite, iar el îți va răspunde cu refuz în ambele cazuri. Pentru cel mic este mult mai important să refuze, decât să obțină ceea ce își dorește.
#2 Încăpățânarea – este insistența copilului de a face sau nu ceva, indiferent dacă este logică sau nu dorința. Nu încurca încăpățânarea cu ambiția, cea din urmă este insistența copilului de a obține ceva ce își dorește, aceasta fiind o ordine logică a lucrurilor.
#3 Îndărătnicia – primul semn pe care îl observă părinții: cum dintr-un copil cuminte și calm, acesta se transformă în unul veșnic supărat, nemulțumit și pregătit să lupte chiar și cu fenomenele naturii.
#4 Voința de a face totul de unul singur – anume la vârsta de trei ani copilul începe a repeta insistent „Mă descurc singur!” atât în lucruri mici, precum încălțatul, cât și în cele mai complexe, precum traversarea străzii.
#5 Protestarea – copilul are un comportament care îi scoate din sărite pe părinți, ceea ce determină conflictele permanente. Uneori părinții pot avea impresia că cel mic le face pe toate intenționat.
#6 Devalorizarea – copilul își schimbă gusturile, încetează să se mai joace cu jucăriile preferate, rupe cărțile sau se ceartă constant cu părinții.
#7 Despotismul – Transformarea copilului într-un dictator adevărat care solicită de la toată lumea ascultare, iar dacă ceva nu îi reușește, începe să facă scandal cu voce tare.
Care este menirea crizei de trei ani?
Deși mulți părinți s-au gândit cel puțin o dată că criza de trei ani le este trimisă pentru propriile păcate, aceasta își are un scop foarte bine definit în creșterea și dezvoltarea copilului. Mulți psihologi o compară frecvent cu etapa adolescenței, pentru că în ambele comportamentul este unul problematic și copilăresc. În această perioadă copilul se percepe aparte de părinții de care a fost anterior dependent, zicând răspicat „eu singur”, „lasă-mă pe mine” sau „nu” la orice pas.
La trei ani copilul își evaluează pentru prima dată relația sa cu părinții, cu sine însuși sau cu mediul înconjurător. Tot atunci el pot resimți o avalanșă de emoții, pe care încă nu o poate controla, iar pentru că nu este încă empatic, poaet face isterii, genera scandaluri și chiar lupta fizic cu cei din jur fără a înțelege și a-și da seama de consecințe.
În timpul crizei de trei ani copilul începe să fie independent, să își asume unele alegeri și să încerce limitele proprii (uneori de mai multe ori) și să înțeleagă care îi este poziția în societate.
Paralel cu dezvoltarea abilităților emoționale și sociale copilul începe să își dezvolte și abilități motore mai bune, precum alergatul și săritul mult mai exact sau abilități mici, precum încheierea nasturilor sau a fermuarului.
Această perioadă este foarte importantă pentru un copil, iată de ce părinții trebuie să o accepte și să îl ajute pe cel mic să treacă mult mai ușor și eficient prin ea.
Cum să îl ajuți pe cel mic să treacă prin criza celor trei ani?
Părinții nu pot stopa sau evita criza de trei ani. Această perioadă îi este absolut necesară copilului, ajutându-l să crească și să devină tot mai independent. Cu toate acestea, ar fi bine aceștia să fie pregătiți și să îl ajute pe cel mic să treacă prin toate cu pierderi cât mai mici.
Iată ce pot face părinții:
Stabilirea hotarelor personale. În această perioadă copilul va încerca repetat să testeze răbdarea părinților, provocându-i și urmărindu-le reacția. Deși pare un simplu moft, copilul își pipăie propriile hotare, iar părinții ar fi bine să îl ghideze în acest proces fără a striga sau a se enerva.
Este cazul să îi explice calm, dar cu încredere când ceva se finalizează și de ce, dar și ce este permis să facă și ce nu. De exemplu: „Da, știu că ești supărat că desenele animate au luat sfârșit, dar este totul pentru azi. Hai mai bine să desenăm un pic.”
Notă: Hotarele trebuie stabilite cu calm și dragoste, fără a demonstra puterea părintească nemărginită și a le transforma în pedepse. Copilul trebuie să înțeleagă că alături de el sunt oameni maturi, puternici și calmi, care îl ajută să se dezvolte, dar și să se simtă în siguranță în propria lume copilărească.
Oferirea alegerii. Încă recent copilul era mic și putea fi dus acolo, unde își dorește părintele. Acum însă el devine mai independent și îi este foarte important să facă propria alegere. Oferă-i alegerea în lucruri mărunte și sigure – de exemplu, din ce farfurie să mănânce, ce maiou să îmbrace sau la ce teren de joacă să mergeți.
Copilul are nevoie de propriile decizii, permite-i să fie independent. Desigur, poate fi neobișnuit pentru părinte să audă insistentul „Eu singur”, dar este foarte important copilul să învețe să fie independent. Poate cel mic se va îmbrăca de trei ori mai încet singur sau va murdări mobilierul în loc să îl curețe, dar este important el să se simtă independent și încrezut în forțele proprii. Dacă nu vă grăbiți nicăieri, respirați adânc și oferiți-i posibilitatea să învețe.
Laudă-l pentru proces, nu pentru rezultat. La vârsta de trei ani puțin ce îi va ieși copilului din prima. Iată de ce este foarte important să îi fie apreciată dorința de a contribui, străduința, dar și emoțiile pe care le-a avut în acest proces. Nu îl certa dacă nu i-a ieși ceva, astfel vei cultiva frustrări. Mai bine apreciază-i calitățile bune și contribuția în acest proces, care îl va determina să o facă continuu și tot mai bine.
Prevenirea unui comportament. Dacă ai observat că cel mic se comportă rău atunci când mergeți la magazin, când se plictisește și nu poate atinge nimic, vrea o ciocolată și nu o poate primi, mai bine este să previi aceste comportamente, decât să le înlături atunci când cel mic face isterie, iar tu trebuie să cheltui mulți nervi pentru a-l calma. Toți copiii fac capricii atunci când nu au dormit bine, le este foame, sete, prea cald sau frig sau nu se simt confortabil. Ia în calcul acești factori și previne-le apariția, va fi mult mai simplu decât să înlături consecințele.
Propune-i soluții pregătite
Mai întâi de toate, copilul trebuie ajutat să înțeleagă ce emoții experimentează. Ghidează-l în acest proces prin oferirea descrierii: „Am observat că te-ai întristat pentru că trebuie să mergem acasă” sau ”Știu că ești înfuriat pentru că jucăria ta s-a rupt”. Acestea sunt primele cărămizi ale inteligenței emoționale ale copilului, care îl vor ajuta foarte mult în viața de adult.
Atunci când copilul are un acces de emoții foarte puternice cu care nu se poate isprăvi, învățați-l să le exprime într-un mod mai puțin destructiv pentru cei din jur. De exemplu, să bată ân permă, nu în piciorul mamei sau să strige într-un dulap în loc de urechea lui tata. Deși pare anevoios, după câteva (zeci) de repetări copilul ar putea să îți urmeze sfatul.
Îmbrățișați-vă mai des. Deși copilul tău s-a transformat într-un mic adolescent ursuz, capricios și foarte gălăgios, el totuși este copilul tău iubit care are nevoie de dragostea, atenția și atingerea ta. Nu uita să te joci cu el, să vă veseliți și să vă oferiți astfel unul altuia această degajare emoțională care și vă va apropia foarte mult.
Câteva sfaturi finale
- Durata crizei de trei ani este individuală pentru fiecare copil și poate dura de la câteva luni la câțiva ani. Evită să forțezi copilul și să „îl dai la brazdă”, aceasta va mări criza și mai mult;
- Nu asculta părinții care zic că „copilul meu nu își permite așa ceva”. Toți copiii sunt rebeli la această vârstă, doar că manifestările pot fi total diferite;
- Criza de trei ani nu este o manifestare a capacităților tale de părinte sau a lacunelor. Ea este mereu. Atât;
- Ia pauze. Este imposibil să treci de criză fără ajutorul celor apropiați. Lasă copilul în grija buneilor sau a bonei și ia-ți o pauză de respiro, te va ajuta foarte mult să treci cu succes de dificultate;
- Rezistă crizei. Ea va trece și dacă îți vei ajuta copilul, îl vei crește puternic, independent și cooperant. Nu uita că în această criză sunteți cu toții într-o barcă. Susține-l pe cel mic și demonstrează-i că este adevărat.
Sănătate Să Aveți!
n-e-n.ru
