nastere naturala

De ce este important masajul perineului pentru o naștere ușoară

Nașterile pe cale naturală sunt însoțite, de cele mai multe ori, de traumatisme de diverse grade ale vaginului: de la rupturi ușoare până la formarea unei fisuri adânci și largi care poate ajunge până la sfincterul anal și implică un șir de complicații serioase. Pentru a reduce din aceste complicații și a face traversarea copilului prin căile de naștere mai lentă și mai puțin traumatizantă pentru mamă, pot fi aplicate un șir de tehnici. Una dintre ele este masajul perineului (zona cuprinsă între vagin și anus). Află în continuare mai multe despre acesta, dar și cât de eficient este pentru viitoarea mamă.

Naștere pe cale naturală versus prin intervenție cezariană: cum este mai bine pentru tine și copilul tău

Copilul poate veni pe lume prin două căi: fie în urma nașterii naturale, fie prin intervenție chirurgicală - cezariană. Scopul ambelor metode este nașterea copilului în siguranță. În unele cazuri, potrivit indicațiilor medicale, este prescrisă nașterea prin intervenție chirurgicală cezariană, deoarece  nașterea pe cale vaginală este prea riscantă.  Află în continuare care este definiția nașterii pe cale naturală și a intervenției cezariene, când este indicată cea din urmă și care sunt punctele pro și contra ale ambelor tipuri de naștere.

Îngrijirea postpartum: la ce să te aștepți după o naștere naturală

Nou-născutul va fi cu siguranță pentru tine prioritatea de top, dar îngrijirea postpartum contează, de asemenea. De la dureri vaginale până la probleme urinare, iată la ce să te aștepți după o naștere pe cale naturală:

La Inceput