CrossFit-ul, sportul care măsoară performanța. Câte calorii arzi la un singur antrenament

Un nou antrenament prinde contur și pe piața de fitness din Moldova - CrossFit-ul. Acesta presupune o combinație de trei tipuri de exerciții – aerobic (alergări, sprint) gimnastică (flotări, tracțiuni, sărituri, inele etc și antrenamentul cu greutăți (aruncat, pus la piept, smuls). Creat și dezvoltat de Greg Glassman, un gimnast american, crossfit-ul reprezintă atât o formă complexă de antrenament, de intensitate sporită, cât și o competiție sportivă. CrossFit-ul se desfășoară în sistem circuit și are ca scop dezvoltarea puterii, musculaturii și îmbunătățirea condiției fizice având la bază mișcări funcționale executate la intensitate mare.

Baza acestui antrenament reprezintă cele 10 domenii de fitness:

  • rezistență respiratorie/cardio
  • vitalitate
  • forță
  • coordonare
  • flexibilitate
  • putere
  • viteză
  • agilitate
  • echilibru
  • precizie

Potrivit antrenorului, Andrei Petrov, programul CrossFit dă rezultatele mult așteptate în cel mai scurt timp prin adăugarea masei musculare funcționale, scăderea surplusului de grăsime și în final un corp suplu.

Antrenorul mai precizează că CrossFitul nu are specializare și el poate fi practicat de oricine, fără excepții, deoarece e ajustabil pentru posibilitățile și necesitățile fiecărei persoane în parte.

„Cei care vor să practice acest sport trebuie să iasă din zona lor de confort și rezultatele nu vor întârzia să apară”, spune Andrei Petrov.
Dacă ești o fire mai liniștită, obișnuită să mergi la ședințele de pilates, înseamnă că CrossFitul nu este pentru tine.

CrossFitul înseamnă să-ți depășești limitele, să atingi un record, să fii dinamic și activ. Deși, pe internet găsești diferite exerciții CrossFit, specialiștii recomandă să îl practici sub supravegherea unui antrenor, datorită structurii complexe a acestui tip de antrenament.

Atleții care aleg să practice CrossFit includ în antrenamentele lor în general alergări, vâslit, săritul corzii, împingerea și mutarea unor obiecte cu greutăți mari. Acest tip de antrenament este folosit și în școlile de poliție, de pompieri și în armată.

CrossFitul este realizat pentru a dezvolta masa musculară într-o manieră explozivă, însă echilibrată pe întreg corpul, iar într-un antrenament poți arde până la 2000 de calorii, în funcție de intensitatea cu care elaborezi exercițiile.

Sălile de sport din capitală oferă antrenamente de CrossFit, iar costul unui abonament variază de la sală la sală și include și alte tipuri de antrenamente.

Iată unde puteți face CrossFit în Chișinău:

  • Sportpark
  • Fitness Doza
  • Niagara Fitness Club
  • Energy fitness
Sursa foto: 
Arhivă personală Andrei Petrov, kiwireport.com
La Inceput