După ce au fost mereu cu dispozitivele electronice în mână în timpul pandemiei, mulți copii protestează și refuză să se despartă de ele, după ce acestea le-au asigurat confort și conexiunea dorită cu semenii lor. O situație similară se întâmplă și în cazul părinților, care au fost puși în situația să lucreze de acasă, în fața calculatoarelor, iar timpul liber să îl petreacă tot în fața acestora sau a televizoarelor, cu telefonul sau tableta în mâini. Un studiu realizat recent în SUA a constatat că în majoritatea familiilor timpul de distracție în fața ecranelor a constituit 10 ore pe săptămână, mult mai mult decât a fost până la pandemie. În acest context, compania de cercetare a pieței globale Ipsos, care a efectuat cercetarea, a venit cu un șir de recomandări pentru o „detoxifiere electronică” a familiilor. Urmărește-le în continuare.
Creează un spațiu pentru conversații
Potrivit experților, cea mai mare problemă a familiilor este pierderea timpului de discuții și investirea acestuia în telefoanele mobile. Astfel, recomandarea este de a crea un spațiu pentru conversații, lipsit de dispozitivele electronice, precum bucătăria și masa la care se ia cina.
De asemenea, se recomandă copiii să nu își ia dispozitivele electronice în mașină. Recomandarea vine în contextul în care cele mai interesante și captivante discuții pot avea loc anume în acest spațiu, în timp ce părintele conduce mașina. În călătoriile de lungă durată ar putea fi acceptate tabletele, însă alături de cărțile distractive și captivante, corespunzătoare vârstei copiilor.
Află cum influențează smartphone-ul asupra sănătății creierului tău și a copilului tău.
O excepție ar putea deveni ecranul televizorului, care ar putea aduna întreaga familie la un film sau o comedie captivantă, discutată de toți membrii.
Restabilește regulile care au fost în vigoare înainte de pandemie
Vara este timpul potrivit pentru o resetare totală a regulillor și de revenire la cele de până la pandemie. De exemplu, nu permite utilizarea telefonului sau a calculatorului până când tema pentru acasă nu este încheiată.
Cum prevenim dependența de gadgeturi la copii.
Creează un Sabbath total pentru dispozitivele electronice
Alegeți împreună o zi din săptămână în care să renunțați total, toți membrii familiei, la dispozitivele electronice. Pentru părinți ar fi mai dificil, însă dacă ai un serviciu în care nu ești obligat să privești la ecranul telefonului în timpul zilelor de odihnă, evită să o faci. Această practică te va ajuta să revii mai ușor la o săptămână de muncă, restartând conexiunea cu dispozitivele electronice.
Dacă vei găsi renunțarea la telefon și la alte dispozitive electronice dificilă, începe cu renunțarea timp de câteva ore, mărind treptat acest interval, ceea ce te va ajuta să te relaxezi treptat.
Stabilirea acestei practici săptămânale va reduce din negocierile dintre tine și copilul tău, transformând-o treptat într-o rutină indiscutabilă în familie.
Pune accent pe utilizarea cu folos a dispozitivelor electronice
Reține că nu toate activitățile în fața calculatorului sau cu tableta în mână sunt la fel. Experții în tehnologii informaționale sugerează părinților să discute activitățile cu copiii lor și să pună accent pe cele care le aduc mai mult folos, învățându-i lucruri noi. De exemplu, ar putea fi vorba despre editarea fotografiilor pe ecranul tabletei, crearea videoclipurilor sau confecționarea jucăriilor sau altor obiecte, utilizând un ghid electronic online.
„Tehnologiile moderne au un impact pozitiv asupra bunăstării, atunci când adolescenții își pot dezvolta abilități noi, manifestând interes față de ele”, a declarat Katie Davis, asistent universitar la Școala de Informații a Universității din Washington, SUA.
Oferă alternative
Obligarea simplă a copilului să lase telefonul sau calculatorul și să iasă afară poate să nu funcționeze. În acest caz, mult mai util ar fi structurarea și oferirea unor alternative concrete.
Roagă copilul să facă o listă de activități distractive pentru spațiul din afara casei, pe care le poate face doar fără telefon sau tabletă în mâini. Îndeamnă-l să completeze lista oricând și roagă-l să facă minim 3 activități înainte să se așeze înapoi la dispozitivul electronic.
Dezvoltarea creierului copilului de la concepere la vârsta de 6 ani - iată ce e bine să știi.
Lăsați dispozitivele electronice acasă
Nu lua telefoanele sau tabletele atunci când ieși cu copilul la plimbare sau când întreaga familie merge într-o excursie sau plimbare în parc pentru a se distra. Această practică va învăța copilul că telefonul mobil nu este necesar mereu.
Deconectează unele setări ale dispozitivului
Chiar ai nevoie să privești la ecranul telefonului sau la ceasul conectat la el de fiecare dată când acesta îți dă de știre? Setează-l astfel, încât să primești doar notificările cu adevărat importante. Ai putea apela la setarea „Do not Disturb” (Nu deranja), accesibilă pentru utilizatorii Android și iOS.
Nu aștepta să se schimbe lucrurile peste noapte
Experții atenționează că ar trebui să te aștepți la un șir de frustrări care vor apare atunci când vei încerca să schimbi deprinderile tehnologice ale familiei tale. Dacă vezi că ziua fără dispozitive electronice nu a mers o dată, reintroduce-o săptămâna viitoare. Nu amâna lucrurile pentru prea mult timp, deoarece s-ar putea să te trezești cu o agravare a situației.
Fii empatic
Pentru majoritatea copiilor este important ca părinții lor să demonstreze empatie și să înțeleagă cât de dificil, provocator și confuz a fost anul care a trecut. Astfel, ar fi utilă explicarea și încurajarea copiilor să petreacă cât mai mult timp afară, fără utilizarea dispozitivelor electronice.
Încurajează copilul și adolescentul să comunice cu semenii lor în afara dispozitivelor electronice. Un studiu recent a demonstrat că 60% dintre adolescenți găsesc comunicarea vie mult mai provocatoare și înfricoșătoare comparativ cu perioada de până la pandemie. Ajută-l să revină la normal și oferă-i propriul exemplu.
Sănătate să aveți!
newyorklatestnews.com