zahar

Câte tone de zahăr consumă un moldovean pe parcursul vieții și care sunt recomandările

Consumul de zahăr a crescut drastic în ultimul deceniu, atât la nivel mondial, cât și la cel național. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în anul 2006, un moldovean consuma 15,4 kg de zahăr și produse de cofetărie pe an. Aceeași sursă ne zice că 13 ani mai târziu, în 2019, această cantitate a crescut până la 22,1 kg. Deci, cantitatea de zahăr consumată a crescut în această perioadă cu 6,7 kg. O aritmetică simplă demonstrează că zahărul consumat în fiecare zi doar de un singur om a crescut de la 42,3 grame în 2006 la 60,7 grame în 2019. Astfel, dacă ar ajunge la vârsta  de 72,2 ani (durata medie de viață în 2016) acesta ar consuma aproximativ 1,6 tone de zahăr pe parcursul întregii vieți. Aflați în cele ce urmează cât de nociv este zahărul pentru organism.

Obiceiuri bune de urmat în lupta cu cancerul

Consumul de alimente integrale, limitarea proteinelor şi a alcoolului, creşterea sensibilităţii la insulină, activitatea fizică sunt intervenţii minore asupra modului de viaţă care pot întări imunitatea organismului astfel încât să reziste cancerului, afirmă Lygia Alexandrescu, preşedinte al Societăţii Române de Educaţie Nutriţională.

 

Mituri: Ciocolata dăunează pielii

De asemenea, ciocolata veritabilă conține și o cantitate variabilă de fibre alimentare, care contribuie la reglarea tranzitului intestinal și detoxifierea organismului, ceea ce este foarte important pentru un ten sănătos. În plus, ciocolata neagră ne conferă o bună dispoziție prin stimularea endorfinelor.

De ce zahărul este dăunător pentru organism. Produsele pe care trebuie să le evităm cu orice preț

Obezitatea este o problemă care preocupă tot mai multe guverne din întreaga lume. Autoritățile încearcă să găsească soluții pentru a reduce la maxim consumul de zahăr atât printre copii, cât și printre adulți. În Marea ritanie, de exemplu, a fost impusă taxă pentru industria băuturilor răcoritoare, scopul ei fiind combaterea crizei obezității. 

La Inceput